CRONICA LITERARĂ
Vasile Dan
O antologie de poezie tînără[1]
Din 2007 şi pînă acum (2014), în fiecare toamnă, la început de septembrie, la Săvîrşin, în preajma Castelului Regal, uneori şi în interiorul lui, o duzină de tineri, uneori foarte tineri poeţi din ţară se întîlnesc într-o tabără de creaţie literară exclusivistă. Ideea a aparţinut revistei de cultură „Arca”, (editată şi finanţată de Centrul Cultural Judeţean Arad), Filialei arădene a Uniunii Scriitorilor din România şi, fireşte, Primăriei comunei Săvîrşin. Săptămîna de creaţie literară a tinerilor scriitori lasă, de fiecare dată, în urmă, o antologie de poezie. Atît participarea la tabără, cît şi selecţia autorilor sînt rezervate exclusiv unui tânăr scriitor, un selecţioner aşa-zicînd. Revista „Arca”, prin Centrul Cultural Judeţean, a asigurat întotdeauna suportul financiar necesar acestui proiect, inclusiv cel pentru editarea antologiilor. Cele apărute pînă acum, pînă la JDE-JDERI, cea pe care o comentăm aici, opt la număr, sînt cele consemnate de noi[2].
Cine are posibilitatea să le consulte o are şi pe aceea a unei imagini în mişcare a poeziei noastre celei mai proaspete, cea din ultimele două decenii. Despre care s-au spus multe, vrute şi nevrute. Bune şi rele. Lucrurile se pot clarifica însă simplu: prin lectura, în antologii, şi, fireşte, acolo unde e cazul, în cărţile tipărite de cei mai tineri poeţi. Am însă convingerea că cine vorbeşte sau scrie despre fenomenul poeziei tinere, polemic sau necondiţionat admirativ, nu mai poate face abstracţie de „momentul ei Săvîrşin”, de cele opt antologii apărute, de textele critice şi biobibliografice pe care le conţin acestea.
Cele mai interesante şi, aş zice, obiective analize, adică nepartizane generaţionist, despre „poezia douămiistă”, despre miza, idiosincraziile, polemicile, chiar aversiunea ei intrinsecă faţă de toată poezia ce o precede, mai ales faţă de autorii ei, nu pot trece, peste observaţiile lui Bogdan Creţu, critic literar, el însuşi aparţinînd acestei generaţii. Surpriză: departe de a fi un avocat necondiţionat al noului val liric, Bogdan Creţu postulează lucid încă de la începutul analizei sale: „... nu cred că e corect să vorbim, cu seriozitate, despre generaţia 2000, din câteva motive: mai întâi că e vorba de un fenomen extrem de viu, apoi, pentru că suntem nevoiţi să aducem în discuţie autori care n-au apucat să îşi contureze în totalitate profilul. (...)
Nu în ultimul rând, există mai multe deosebiri între aceşti autori decât asemănări; nu am reuşit să detectez o poetică de grup... S-a vorbit insistent despre mizerabilismul poeziei tinere... Un fel de defulare în text, care nu mai ţine să creeze efecte lirice, ci speculează un dramatism al confesiunii conţinut tocmai prin înregistrarea anodină a unei realităţi dure (...): Marius Ianuş, Dan Sociu, Elena Vlădăreanu, T. S. Khasis şi alţii. Există însă şi o falangă a poeziei anului 2000 care neagă acest aşa-numitul mizerabilism, chiar dacă mai cochetează cu el. Autori precum: Claudiu Komartin, Dan Coman, Radu Vancu, Ruxandra Novac, Ştefan Manasia, Teodor Dună, Florin Partene... Pe de altă parte există nebunii frumoşi care merg pe drumul lor, care nu ţin cont de mode, de tendinţe etc. V. Leac, de paregzamplu” (citez din Bogdan Creţu, Uvertură peste care puteţi sări. Douămiismul, o găselniţă critică, prefaţă la prima antologie de la Săvîrşin, LA NEAGRA, pp 5-6).
Cu argumente asemănătoare, Bogdan Creţu relativizează sau anulează şi celelalte epitete lipite pe fruntea noii poezii: biografism, neoexpresionism, minimalism, autenticitate viscerală, inerenţă.
O altă perspectivă asupra „douămiiştilor” vine de la Sorin Despot, poet, selecţioner al poeţilor de la Săvîrşin, ediţia 2014, şi antologatorul ediţiei din acest an, JDE/JDERI (Editura Mirador, 2014). După Sorin Despot ne aflăm în faţa unei poezii sub specia comunicării fruste, neliturarizante. Una care repugnă stilul înalt, grandilocvent, metaforizant, precum poezia precedentă ei. Dacă ar fi vorba totuşi de un stil al noii poezii, el ar fi, după Sorin Despot, „demotic (cool), scurt şi spontan”. Această opţiune include o despărţire explicit polemică de un trecut liric „grandilocvent”, „literaturizant”. Toată această direcţie vine din „contracultură”. Adică din realitatea imperativă a zilei, marcată de asediul informaţiei, frecvenţa ei şi ubicuitatea evenimentelor dintr-o lume globalizată. „Contracultura” este tranzitivă, în sens de directă, spontană, nesofisticată, nestilizată, nu reflexivă. Ea este reflexul iminent al noii massmedia electronice, tv, calculator, Internet, reţele de socializare care creează epifenomene.
Unul dintre ele este noua poezie în care şi limba de exprimare nu mai este exclusiv, în economia aceluiaşi poem, doar româna. Sorin Despot ilustrează, de altfel, cu generozitate acest lucru mai ales în prefaţa la JDE/JDERI, din care am reţinut aceste idei. Să vedem însă dacă ideile lui sînt sau nu susţinute de textile lirice din antologia JDE/ JDERI.
După părerea mea, nici măcar poezia lui Sorin Despot, autorul lor, nu le ilustrează cu pregnanţă, cu convingere. Asta din fericire. Poeziile lui sînt printre cele mai coerente şi dense din întreaga antologie.
Oricum, departe de el stilul „demotic” (stilul vulgar, să zicem). Dimpotrivă, Sorin Despot este atent, exigent la nivel lexical, neologistic, cu inserturi în engleză nu o dată, cu repere şi aluzii de asemenea, din alte orizonturi decît cele neaoşe. Se vede cu ochiul liber cît de centrat este autorul pe „stil”, unul eminamente cultivat, selectiv, deloc spontan, „demotic”. Cum s-ar zice: viţăvercea!. Apoi observăm diferenţe uriaşe în evoluţia culturală personală a autorilor din antologie. Unii sînt foarte tineri (Raluca Boantă este născută în 1996, Anastasia Gavrilovici în 1995), sînt diferiţi temperamental, au ascendenţe culturale inegale, diferite (nu putem să punem pe acelaşi palier, sub nici un aspect, cele două nume deja pomenite cu cele ale lui Claudiu Komartin, Sorin Despot, Aleksandar Stoicovici sau Mihai Vieru). Mai observăm ceva: cele mai cool în expresie, mai tari, mai licenţioase chiar, în stil „demotic”, sînt autoarele, altfel nişte tinere abia ieşite din adolescenţă, teribiliste. Aşa cum le stă bine uneori la aceste vîrste, închipuit pervertite.
Să-i luăm însă rînd pe rînd pe autori, în ordinea antologatorului însuşi (Sorin Despot) şi să încercăm cîteva propoziţii critice, atît cît ne permite percepţia asupra celor cinci, pînă la zece poeme selectate.
Raluca Boantă (n. 1996), cea mai tînără autoare din antologie, este şi cea mai tare în expresii şi scenarii, unele, licenţioase. Toate acestea sînt acceptabile însă, atîta timp cît ne aflăm în faţa unui talent autentic. Şi acesta e cazul Ralucăi Boantă.
Cele şapte poeme ale ei promit mult, chiar dacă nu prin ele însele, ci prin disponibilitatea lor potenţială intactă, spre altele, în viitor. Remarc ultimul ei poem, între timp s-a făcut dimineaţă, mai închegat, interesant prin atmosfera lui domestică, tensionată, prin incizii biografice dramatice.
Sorin Despot (1985) este unul dintre cei mai aşezaţi poeţi din antologie într-o formulă poetică proprie. Stăm în faţa unui poet citit, unul care se simte ca peştele în apă în infosferă, ca într-un mediu natural. Prin discursivitatea poemelor lui, Sorin Despot pare mai degrabă legat decît rupt de poezia promoţiilor lirice precedente pe care zadarnic le neagă şi le datează estetic. Mai mult, descopăr la Sorin Despot o poezie oarecum socială, ca să nu spun cu teză, angajată, cum se spunea odată: „dictatura bunului simţ (...) e toarta/ de care te poartă şi politicianul, şi publicitarul, pînă/ în cabina de vot, pînă la raft, apoi înapoi acăsică// atât e de complicat să dezbraci un creier.” (p. 21).
Despre Anastasia Gavrilovici (n. 1995) aflăm, din mica notă biografică, pe care cred că singură şi-a scris-o, lucruri uimitoare, ca să nu spun incredibile, dacă ar fi adevărate şi nu doar o metaforă sui generis. Ea, poeta, „a fost crescută de lupi în pădurile Bucovinei. Reîntoarsă în civilizaţie, a terminat Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceava.” Acum e studentă la litere la Sibiu. Poezia ei e într-adevăr aspră, nebuloasă, nu o dată tulbure vizionar: „hainele sunt încleiate într-un gălbenuş/ prelins pe scaun soarele/ în cameră un miros de cauciuc ars aştept să te întorci cu faţa spre mine/ şi să vezi: un gândac cu antenele frînte răspândeşte TBCul...” etc., etc. (de dimineaţă ca-ntr-un tablou de dali, p. 27). Există însă şi mici oaze curate liric, cum ar fi această imagine mişcătoare a locului, chiar de la Săvîrşin: „... de la gară la neagra / de la benzinărie într-un pat care nu este al meu/ o să mă îmbrac în piei de animale desculţă/ o să colind pustiurile voi scrijeli ceva profetic şi definitiv/ pe zidul unei băi şi păsările vor cînta doar/ pentru mine” (p. 31).
Claudiu Komartin (n. 1983) este deja un autor versat, orgolios, cu cărţi de poeme legitimate de critică (nu doar cea din generaţia sa), totodată un bun traducător în şi din română. Poezia lui subtil articulată, fluentă în discurs, stăpînă pe sine, cu suflu, este şi una tensionată, interogativ confesivă. Există în ea o dublă comandă, un dublu stimul: cel al precipitării şi neliniştii ontologice interioare care, în al doilea rînd, polarizează un real perceput ca agresiv, contondent: „întorci capul pentru o clipă şi nu mai găseşti lumea/ unde-o ştiai: „oraş real ca un vis” destrămat, legendara/ perfecţiune a gesturilor friabile, noaptea tăindu-şi drum cu maceta/ prin ceţuri, bricheta ţi se aprinde din a treia-ncercare/ şi o faci ca şi cum de asta ar depinde ceva, jar pe buzele tale/ şi în islanda vulcani, totuna dacă dormi sau e un vis de maimuţă/ firmele din mari aeroporturi nu te vor consola: fericiţi cei ce-au văzut/ fluturi-gigant repezindu-se după miezul nopţii în fructele coapte” (în mine cineva, p. 37). Claudiu Komartin este un poet cu totul format, cu suflu, cu personalitate inconfundabilă.
Iulian Leonard e un tînăr arădean care nu-şi dă date biografice în nota sa, ci oferă confesiuni, anxietăţi, tentaţii, nelinişti de tot felul, refuzuri. Scrie melancolic, introspectiv, ros de incertitudini. Toate acestea însă îi precipită o stare de veghe lirică: „arată ca o/ dublură/ din copilărie/ unde trebuia să vezi/ diferenţa” (p. 43). Disponibilitatea confesivă a acestui poet, tensiunea ei accentuată, uşurinţa exprimării promit foarte mult.
Vlad Pojoga (n.1993) este student la litere la Sibiu, ca de altfel şi alţi poeţi din această antologie. Poemele lui fără titlu, suspendate parcă în pagina albă, sînt aproape toate expresia unei dezabuzări timpurii, motivate explicit social: „cineva a scos pistolul/ şi a tras/ asta a fost istoria noastră recentă, se lupta mereu şi mereu/ şi ce mai era/ de făcut/ egalitatea/ n-a însemnat nimic/ dreptul femeilor la vot...” etc. (p. 51).
Iulia Popescu observ că semnează în nota sa biografică doar Iulia. E o poetă cinică, cu intenţie. Nu i se poate nega o acuitate în expresie, o complexitate a respirărilor (aşa se numesc, încă la imperativ, cu semnul exclamării, poemele sale: „nu mai ţipa, te rog, nu/ pot să calc aerul, nu/ am cum să curăţ cioburile,/ nu-s decât/ piele / & / cenuşă/ nu se opreşte/ nici frigul/ nici arşiţa” (p. 56).
Cătălina Stanislav (n.1995) poetă dezinvolt expresivă, citită (e şi traducătoare de poezie engleză şi spaniolă). E dezinvoltă, dezinhibată, propune un erotism debordant, mai mult, încinge textele sale deja fierbinţi: „purtam cămăşi albe/ şi peruci negre/ mă dezbrăcam încet/ şi-n barurile cu nume de sfinţi/ oamenii făceau sex/ în baie pe butoaie în ganguri/ iubirea e candidoză felaţie clavicule/ grecoaice virgine/ îşi muşcă buzele/ şi beau vodka cu cola.” (p. 66).
Aleksandar Stoicovici (n. 1988) este, deja un poet cu o notorietate meritată. Inclusiv un bun traducător, cu gust, din şi în sîrbă. Poezia lui deschide larg ferestrele mate ale vieţii cotidiene spre realităţile crude, atroce chiar pe care, deloc inocenţi, nu le vedem. Sigur în stil, acut în semnificaţii, cu nuanţe expresive subtil inserate. Iată un peisaj urban matinal marca Aleksadar Stoicovici: „la opt fără am deschis geamul/ şi-am stat aproape o jumătate de oră/ proptit pe pervaz/ cu ochii la aurolacii aşezaţi în cerc/ în parcarea centrului de primiri urgenţe// am văzut cum îşi pregătesc sticluţele/ şi pungile pentru micul dejun/ umili ca furnicile care fug în acelaşi timp/ dintr-un muşuroi fumigat/ şi se aşază în poziţie strategică de atac/ sperând că vor intimida// primele salvări vor pleca curând în misiune/ şi sunetul sirenelor îi va trezi/ pentru restul zilei în care vor rămâne prinşi/ ca într-o rană care se închide/ mult prea încet (mic dejunul campionilor, p.73).
Mihai (Miki) Vieru (n. 1974) este alături de Despot, Komartin şi Stoicovici unul dintre poeţii cu cărţi publicate, cu imagine literară, deja, proprie. În poemul lui Mihai Vieru intră, ca într-un concasor, cuvintele brute, colocviale, vulgare nu o dată, sau de împrumut, englezeşti la modă, pe care le macină, le rupe, le sfarmă, le cerne apoi fin pînă se alege din ele ceva poate nepreţuit, dacă nu chiar aurifer: „...neliniştesc devastator tăcerea făcută pînză-ntre noi asta înseamnă că şi pădurea/ întîmpină ochiul şi cu alte culori ace de brad în nările lor sub formă de ioni/ stropii ăia pixelaţi astigmatic haşurează jnepenişul cu delicateţe sunetul/ de înaltă tensiune sau cosaşii sau şi... şi rad seara pînă/ la nodul tare al nopţii (p.80).
JDE/JDERI e o antologie de poezie tînără în care cel puţin patru nume, din zece, sînt de certă valoare, iar celelalte, fără excepţie, frumoase promisiuni.
NOTE:
[1] JDE/ JDERI, Antologia taberei de creaţie a tinerilor scriitori, Săvârşin, 2014, îngrijită şi prefaţată de Sorin Despot. Autori: Raluca Boantă, Sorin Despot, Anastasia Gavrilovici, Claudiu Komartin, Iulian Leonard, Vlad Pojoga, Iulia Popescu, Cătălina Stanislav, Aleksandar Stoicovici, Mihai (Miki) Vieru. Editura Mirador, 2014
[2] LA NEAGRA, antologie îngrijită de v. leac; prefaţă, Bogdan Creţu. Autori: Ştefan Manasia, Radu Vancu, Miruna Vlada, Dan Coman, Diana Geacăr, Marin Malaicu-Hondrari, Cristina Ispas, Bogdan Lipcanu, Rareş Moldovan, Vlad Moldovan, Florin Partene, Bogdan Perdivară, v. leac. Editura „Mirador”. 2007;
nasturi în lanul de porumb, selecţia autorilor, v. leac; prefaţă de Bogdan Creţu. Autori: Vlad Moldovan, Constantin Acosmei, Radu Vancu, Rareş Moldovan, Şerban Axinte, Monica Stănilă, Cristina Ispas, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Oana Cătălina Ninu, Alexandru Potcoavă, v. leac. Editura „Brumar”, 2008;
MINIMAL; prefaţă de Bogdan Creţu, selecţia autorilor, v. leac. Autori: Moni Stănilă, Mihai Mateiu, Dumitru Bădiţa, Valentin Chiriţă, Bogdan Lipcanu, Florin Partene, Stelian Muller, Radu Vancu, v. leac. Editura „Mirador”, 2009;
poate ne mai vedem, prefaţă, Cristina Ispas, selecţie, v. leac. Autori: Dumitru Bădiţa, Oana Cătălina Ninu, Lavinia Branişte, Cristi Cotarcea, Cristina Ispas, Dan Mihuţ, Daniel Rău-Lehotsky, un cristian, Miki Vieru, v. leac. Editura „Mirador”, 2010;
DERANJ, prefaţă de Teodora Coman. Selecţie, v. leac. Autori: Andrei Dosa, Cosmina Moroşan, Mihai (Miki) Vieru, Cătălina Bălan, Lavinia Branişte, Bogdan Coşa, Lia Faur, Anca Giura, Diana Iepure, Bogdan Lipcanu, Ştefan Manasia, Oana Cătălina Ninu, un cristian, v. leac. Editura „Mirador”, 2011;
alţii, prefaţă de Ştefan Baghiu. Selecţie, Lia Faur. Autori: Alex Văsieş, Bogdan Coşa, Dmitri Miticov, Krista Szocs, Andrei Dosa, Cosmina Moroşan, Mihai (Miki) Vieru, Ştefan Baghiu, Teodora Coman, Sorin Despot, Sabina Comşa, Radu Niţescu, Bogdan Munteanu, Lia Faur. Editura „Brumar”, 2012;
treizero, selecţie şi prefaţă, Mihai Vieru. Autori: Marius Aldea, Cătălina Bălan, Teodora Coman, Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Nicoleta Papp, Andrei Iulian Pintea, Ana Puşcaşu, Krista Szocs, Aleksandar Stoicovici, Mihai Vieru, Dumitru Vlad. Editua „Mirador”, 2013.