POEZIE

Andrei Mocuţa

BARCELONA (POEME ALL-INCLUSIVE)

Odă Reginei Estera de pe capota Cadillacului

Decolteul te-ar prinde

mult mai bine

dacă ai da jos sutienul,

iar rochia ţi-ar veni minunat

dacă ai mai da jos

din fund.

(Muzeul Dali, 5 iunie 2014)

Scurt schimb de priviri cu o catalană

La cea mai mică nemulţumire

îmi întoarce spatele.

Va înţelege, cu timpul,

că nu sunt clama ei

de prins părul.

Poem în duet

cu Romulus Bucur, visat în noaptea de 3 pe 4 iunie

Un distins maestru zen,

cu monoclu şi joben,

s-a întors dintr-un duel

fără mâini şi vai de el.

De vină-i un samurai

care l-a ameninţat: „Te tai,

dacă leafa ta nu-mi dai!”

Şi acum maestrul n-are

nu doar braţe, nici picioare,

cum va mai trăi el oare?

„De picioare n-am nevoie”,

s-a distrat maestru-n voie,

„şi-n loc să purtaţi inele,

veţi fi voi mâinile mele.”

Femei între două vârste

Îmi place să-mi imaginez

că toate uşile pe care le deschid

sunt femei între două vârste,

dar şi mai mult îmi place

să zăbovesc puţin

cu cheia în broască

sau cu atingerea mea caldă

pe clanţa rece,

înainte să pătrund

cu totul în ele.

Sagrada Familia

În carapacea broaştei ţestoase

pe care se sprijină una din coloanele

catedralei Sagrada Familia

am găsit un bileţel

cu testamentul lui Antonio Gaudi:

Vreau să fiu împărţit în pesetas

şi-mprăştiat în toate oceanele lumii,

astfel ca textele sfinte

să nu mai trâmbiţeze

că nu putem duce averea

în viaţa de apoi,

ci să ne înveţe că noi suntem

propria noastră avere

şi-mpreună cu ea ne risipim singuri.

(Barcelona, 2 iunie 2014)

Antonio Gaudi

Antonio Gaudi locuieşte

cu mama lui pe Las Ramblas

într-o grădină

plină de trandafiri.

Lui nu-i plac trandafirii

pentru că cei roşii

sunt prea roşii,

cei galbeni sunt prea galbeni,

iar cei portocalii

sunt prea portocalii.

Stă toată ziua

cu ochii aţintiţi la flori

şi se-ntreabă

dacă există trandafiri pestriţi.

Aye

Singurul scoţian pe care l-am văzut în Barcelona

e nedesprins de barului hotelului nostru,

stă noapte de noapte pe terasă şi aprinde chibrituri,

apoi le stinge direct în paharul cu whiskey.

Nu mă pot abţine să mă holbez la picioarele lui

păroase şi la kilt în timp ce întunericul ia foc

şi se stinge în paharul cu whiskey.

Din când în când îşi taie câte un deget cu briceagul,

apoi aprinde un chibrit şi spune:

– Aye! Nu-i aşa că arde cu o flacără minunată?