POEZIE
Gaál Áron
Bucureşti
Câteva străzi – un pic de Paris.
Câteva străzi – un pic de Budapesta.
Pe alocuri, câte un pic de Istanbul!
Astăzi, luni,
Bucureştiul,
Aşa cum îl văd
Cu ochii poetului călător.
Taliile arămii ale fetelor din miazăzi
Cu părul lor negru
Se mlădie în faţa mea,
Ca şi pulpele strălucitoare
Ale blondelor din miazănoapte.
Şi atâtea urme de paşi.
Covorul de asfalt, în nisipul memoriei
– Pulverizat
Pe care din când în când
Ca printr-o pâlnie,
Îl adună şi-l împrăştie vântul de septembrie.
Astăzi, luni,
Mai dăinuie parcă
Desfrâul leneş şi profund al nopţii
Aşa cum, poate, va dăinui şi la noapte
Moliciunea fierbinte a zilei.
Numai o clipă au durat zorii
Astăzi, luni,
Pe malul Dâmboviţei,
Când în mintea poetului călător
O pereche de îndrăgostiţi
Proaspeţi sau târzii
Refăcea marea
Sau un cormoran
Care şi-a desfăcut aripile pe ţărm
Spre soarele care se ivea
Pentru A
Aşa cum cerul atinge marea,
Aşa s-au odihnit tâmplele tale
Pe umărul meu
Şi pentru câteva clipe
Timpul s-a oprit,
Şi Spaţiul, Infinitul
S-a strâns într-un singur punct
Şi punctul acela erai tu
Şi eu:
Două limbi.
Două lumi,
Două trecuturi,
Două perspective,
Două memorii,
Ale vieţii două gusturi,
Două miresme,
Două culori,
Două atingeri,
Două visuri
Au devenit,
În acel dans lung, prelung,
Lent, încet,
O singură realitate
Acolo, pe ţărm.
Ritm şi muzică.
Un poem fără cuvinte
Pe care împreună l-am scris în noapte,
În veşnica memorie a cerului şi a mării –
Tu şi eu.
Aşa cum te-am îmbrăţişat,
Precum marea,
Noaptea,
În mişcare şi în nemişcare.
Aşa cum pe umărul meu
S-a odihnit capul tău
Şi în el un gând nesfârşit
A sclipit,
Pentru a se naşte în mine,
Undeva, cândva
Şi ca să renască în tine
Precum Pământul.
Câteva clipe timpul s-a oprit
Şi lumea gălăgioasă de pe Corso
Şi-a pus pe masă halbele cu bere
Şi a încremenit.
Numai flash-urile clipeau,
Asemenea fulgerelor îndepărtate ale istoriei
Şi numai noi n-am văzut
Că deasupra Balcicului
Două stele şi-au închis ochii
Şi atunci
Dumnezeu a visat frumos
Traducere de:
Ana Hompot şi Radu Ruba