POEZIE

Remus Valeriu Giorgioni

Un poem ca o arcă

Se dedică „arcaşilor” şi revistei „Arca” la cei 25 de ani ai săi, coincidenţi cu 125 de nemurire ai eminescului

TIMPUL… un teanc de cărţi ca un zid

înălţat pe marginea unei prăpăstii

din care se pierde mereu câte-o filă volantă pe buze de hău,

ca peste copastia unui vas plutitor pe apele

oceanului planetar… o carte uitată pe-o bancă

în parc, vântul filele dezvelindu-i până-n prăsele

… era pe vremea tramcarelor

tropăinde pe macadam când vedeai

defilând pe strada podită cu fosini faetoane de gală

câte-o caretă şaretă (sau chiar o cabrioletă

Tilbury…) când treceau la orele fixe

poştalioane cu surugii de aba – şi o brişcă de caşcaval

– unicul ei cal: un armăsar de argint,

cabrioletă fără poclit

o şaretă cu felinare de aur

şi aripi din piele de liliac

la portierele elegante

te purta către seară spre orizontul de purpură

(sub care va să clipească urma să se nască

în câteva clipe Marele Orion)

vedeai seară de seară defilând la şosea

vestoane şi veste scurte şi redingote

vreo mantie scurtă de cavaler

iar pe alocuri un frac cu pulpane lungi şi albastre

smoking cu eghileţi şi lanţetă de platină

… iar surugii în livrea făceau concurenţă

unui poet hărăzit să hălăduiască

pe coclauri de cer (arborând

ochelarii săi cu hulubele de baga

în vreme ce Ema B. se visa o prinţesă

ea făcea fantastice călătorii

în ţinuturi exotice)

… pe vremea aceea a fost văzut apărând într-o doară pe cer

ca un astru zeppelin sau mongolfier

un poem ca o arcă în tandru zbor

pasăre mare albastră – albatros sau condor

(dar până la urmă poate doar un flamingo

sau simplu cocor…)