RESTITUIRI

Iulian Negrilă

Scriitori în actualitate

1. Petre Pascu (1909-1994)

Şi la Semlac, judeţul Arad, se nasc oameni. Unul dintre ei este Petre Pascu, poet talentat şi traducător, născut la 27 ianuarie 1909, la Semlac, judeţul Arad. Este fiul lui Teodor Pascu şi al Elisabetei (n. Indreica) – ţărani din Câmpia Aradului. După şcoala elementară, urmează Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde îl are ca profesor pe poetul Al. T. Stamatiad. Absolvind liceul, urmează Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar n-a practicat magistratura, ocupând funcţii în administraţie în Bucureşti, Vinga (jud. Arad), Arad. Între 1948-1950, îl găsim ca bibliotecar la Universitatea din Cluj.

Petre Pascu debutează la ziarul „Primăvara” din Sâ­nicolaul Mare. A fost şi redactor la „Tribuna română” din Arad. A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal. A mai colaborat la „Braşovul literar”, „Înnoirea”, „Societatea de mâine”, „Luceafărul”, „Azi”, „Viaţa românească”, „Orizont”, „Tribuna”, „Foaia noastră”, „Gazeta literară”, „Cronica” etc. A semnat şi cu pseudonimul Camil Meteoru.

Debutul său editorial are loc în 1943 cu volumul de versuri Plaiuri.

După două decenii de tăcere, revine în viaţa literară cu volumul Bucuriile mele (1967), căruia îi urmează Gorun adânc (1972) şi Spadă şi corolă (1977). Alături de aceste volume de versuri, el a tradus din scriitorii maghiari: Moricz Zsigmond, Jekeli Zoltan, Joszef Attila etc.

Volumul de memorialistică Apropae de ei (1987) evocă numeroase figuri ale culturii noastre, cu care i s-a intersectat destinul. Din această categorie este şi scrisoarea adresată prof.univ.dr. Al. Husar, de la Iaşi:

Bucureşti, 23 cireşar, 1979

Iubite amice Husar,

La 18 iunie curent, Doamna Veturia şi-a luat locul lângă ilustrul său soţ, Octavian Goga, precum mă vestesc cele 3-4 rânduri din ziarul „România liberă”.

Era evident, încărcată de ani, această cu totul excepţională femeie! Vreau, cu voia d-tale, să te informez că sunt depozitarul unei corespondenţe cu Doamna Veturia. Între scrisorile de la Doamna Veturia, iată şi una de la d-ta, datată, Ciucea, 20 decembrie 1967.

Permite-mi să-ţi cer o povaţă. Unde, la ce instituţie să valorific această comoară inestimabilă relativ – la tot pasul – la Goga? Vei zice: la muzeul literaturii. Dar, acolo este director un om imposibil. Nu pot a mă înţelege cu el. Prezentasem, mai de mult, documentele la Arhivele Statului, însă mi-au fost returnate.

La Academie n-am şanse: – Ştrempel...

Miră-te cât vrei. Să trimit corespondenţa la Muzeul Goga? Ce zici? Te implor să mă luminezi.

Felicitări pentru noua carte. Am citit recenzia din „România liberă”. E vorba despre Goga cumva? Cartea nu am văzut-o.

Aştept răspunsul, te îmbrăţişează,

Petre Pascu

P.S. La 27 ianuarie curent, împlinând o vârstă frumuşică, am trimis versuri şi „Cronicii” Nici nu s-au gândit să mi le publice!

(Scrisoarea a fost cercetată la Arhivele Statului din Iaşi, Fond Al. Husar, Doc. 361, 1 filă şi n-a fost publicată până acum).

2. Ion Clopoţel (1892-1986)

Longevitatea acestui scriitor a fost factorul care i-a permis să fie prezent în viaţa culturală o perioadă lungă. Fiul Susanei şi al lui Ion Clopoţel provenea dintr-o familie de mineri.

A urmat şcoala primară în comuna natală, Poiana Mărului, judeţul Braşov, apoi Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Studiile universitare, începute la Cluj, le continuă la Budapesta şi Viena, cu sprijinul lui Vasile Goldiş. În 1918 obţine licenţa în litere şi filosofie şi va funcţiona ca profesor la Şcoala Normală Confesională din Caransebeş şi La Şcoala de Arte şi Meserii din Braşov.

După ce obţine titularizarea în învăţământ, în 1921, a devenit profesor la Şcoala Superioară de Comerţ din Cluj. În această vreme a fost puternic atras de viaţa politică. Chiar din vremea studenţiei face parte din cercul tinerilor intelectuali unionişti, pentru care fapt a fost arestat şi închis la Seghedin în 1918. În acelaşi timp devine şef al serviciului de presă al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.

A fost un luptător de stânga angajat în direcţia culturii şi a folosit mai ales presa în acest sens. Ion Clopoţel devine ziarist încă din 1912, când debutează la „Românul” (Arad). Vasile Goldiş îl angajează ca redactor-şef la „Gazeta Transilvaniei”, redactor la „Adevărul” şi „Dimineaţa”, „Libertatea” şi „Lumea nouă”. Din 1922, îl găsim director la „Patria” şi „Tribuna democratică”, iar din 1938 este redactor la „România de Vest”.

În 1924 înfiinţează revista „Societatea de mâine”, pe care o va conduce până în 1945. În timp ce era preşedintele Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat, a fost, o legislatură şi deputat pentru ţinutul Făgăraşului.

După război, este rector al Universităţii Libere din Braşov, director general în Ministerul Muncii, director al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

Numeroasele sale colaborări la publicaţiile vremii au fost semnate şi cu pseudonimele: I. Bobei, I. Ardelean, I. Poenarul, I. Săgeată, Dumitru Corvinul, Euphraste, Traian Huniade, Teofrast sau Horia Trandafir.

S-a ocupat şi de sociologie, scriind câteva cărţi: Sociografia românească (1928), Cum trăiesc 40.000 de moţi (1928), Sate răzleţe ale României (1939). Momentele istorice importante sunt reflectate în lucrări fundamentale ca: Revoluţia de la 1918, Unirea Ardealului cu România, Dinastia românească a Corvinilor.

A desfăşurat o intensă activitate culturală, mai ales prin editarea unor monografii, dintre care amintim: Un program de culturalizare a satelor (1933), Al. Papiu Ilarian în faţa problemelor româneşti contemporane (1939), Figuri reprezentative la noi. Vasile Goldiş (1934). Acestea se adaugă la studiile politice: Criza democraţiei în România (1926), Social-democraţia în statele dunărene şi balcanice (1935), Social-democraţia şi problemele României contemporane (1931).

Om cu vederi iluministe a fost preocupat de memorialistică scriind Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace (I-IV, 1917-1918), Amintiri şi portrete (1975, premiată de Uniunea Scriitorilor din România), Originile, dezvoltarea şi desăvârşirea limbii române literare (1970), în care îi găsim pe: „vulcanicul” Iorga, „tăcutul” Blaga, „umoristul” Valeriu Branişte, „generosul” Goldiş, „mucalitul tribun” Goga.

Pe lângă o activitate cultural-literară atât de bogată, Ion Clopoţel a avut o susţinută corespondenţă cu oamenii de cultură, scriitori, profesori etc. Edificatoare în acest sens este şi scrisoarea expediată profesorului Al. Husar de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi:

Margina, 18 05 1973

Scumpe D-le prof. Al. Husar,

M-am potrivit sfatului dv. şi am expediat în 1 mai colegului dv. Mihai Grădinaru studiul Eclipsele umane şi... redresarea lor posibilă , completându-l cu materia similară: două conferinţe ştiinţifice despre carte şi portretul unui foarte reputat secretar de redacţie de la „Tribuna” şi „Luceafărul”: Ion Iosif Şchiopu, care suferise două grave eclipse ce-i puteau fi fatale... Vă mulţumesc călduros pentru demersul eficace. Sper ca d. Grădinaru să recomande şi să obţină editarea la „Junimea” în caractere mai mari ce ar putea atinge 200 de pagini. „Scânteia” primită aseară anunţă apariţia studiului meu Sociografia şi sociologia , în „Viitorul social”, nr.2 (încă n-a sosit aici, îl am abonat).

Nu vă ştiu adresa exactă. Vă scriu la Universitate. O seamă de portrete îmi vor apărea la Facla din Timişoara. Un indice bibliografic al „Societăţii de mâine”, elaborat de Facultatea de Filologie, Cluj, va apare în 2 volume la Editura Enciclopedică.

Cu cele mai bune urări, Ion Clopoţel

(Arhivele Statului, Iaşi, Fond Al. Husar, Doc. 101, 1 filă).