LECTURI PARALELE

Romulus Bucur

Poete din Reşiţa *

Cum e să fii poet într-un oraş fără instituţii culturale solide? Un exemplu: unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, recent devenit membru corespondent al Academiei Române, Mircea, Martin, nu figurează pe pagina de Wikipedia a Reşiţei la rubrica personalităţi . Teatru? Filarmonică? Reviste cu un anumit ecou naţional? O seamă de autori, unii chiar valoroşi, şi, probabil, un cenaclu, tot probabil, cu boema de rigoare. Pînă la urmă, ceva cît să permită primele manifestări ale talentului literar şi, eventual, supravieţuirea lui la limită. Aşadar:

Primul lucru care poate fi observat la volumul Adei Botezan* este sensibilitatea, atît poetică, cît şi umană. Cel de-al doilea, la nivel formal, este diletantismul paginaţiei: poeziile sînt aliniate central faţă de axa paginii, o preţiozitate absolut nenecesară şi care vine în contrast cu sobrietatea ilustraţiilor.

Predilecţia autoarei e pentru poeme scurte, de notaţie, în bună măsură consemnînd o poveste de dragoste, nu contează dacă ficţională sau adevărată, reflecţii, interogaţii naive, inocente: „în vis / porţile-s închise // de unde atâta timp / să se aşeze toate lucrurile la locul lor?”

Cîte un poem începe bine: „în interiorul lui A / creşte o piatră mută – realitatea / nu deviază niciodată de la subiect”, fiind apoi stricat de dorinţa de a filosofa cu orice preţ: „ca să poţi respira / trebuie / să-ţi vezi moartea”.

La fel, jocul de cuvinte, chiar dacă se străduieşte şi să camufleze o dramă, prin aparenţa ludică, şi să sprijine, ca o coloană vertebrală poemul, e insuficient pentru amîndouă: „am făcut şi-am desfăcut dragoste / până la marginea unui copac // şi-ai venit şi-ai plecat / apoi ai venit apoi ai plecat // m-ai făcut m-ai desfăcut / ai venit ai plecat // te-am iubit m-ai minţit / ne-am făcut m-ai desfăcut / ai venit te-am minţit // Ai venit / eram plecată”.

Pentru autoare, poezia pare a fi expresia poetică a unui lirism canonic, aparent atemporal, ţinînd de modernismul românesc postbelic: „Dureri în floare / fac tumbe de fericire / cocori fără aripi sfâşie negrul din pâine: / peisaj oarecare / orice pată de viaţă mă doare”.

Senzaţia pe care o lasă cartea e că mai e puţin pînă la împlinirea poetică. Şi nu e vorba de laudele ocazionale de cenaclu, ci de aprecieri care contează cu adevărat: „se dă un spectacol în uterul meu / în regia lui Shakespeare / regele moare / reginei îi este interzis // moartea aproape nu doare / se duce sângele-n sus / colorând tavanul într-un apus / pe cearşafuri – pete de soare” (ea. vineri ). Un mic poem care, cu încă un pic de muncă, ar fi fost o adevărată bijuterie lirică.

Un poem frumos, mai puţin titlul, stîngaci (Linii dilematice ) „Am să-mi tai mîinile dacă / te mai caut / în somn / când / nu ştiu ce-mi spui / din poveştile pe care le trăieşti / în liniile palmelor mele” dă seama de nivelul actual al poeziei Adei Botezan. Unul bun, dar care trebuie depăşit.

Alexandra Gorghiu ** e mai experimentată, poetic vorbind, decît colega sa, şi de radio, şi de poezie. Dar începem cu observaţiile ce ţin de primul contact, de primele impresii. Înţelegem că-i place Klimt. Dar ajunge o dată, pe copertă, color. În interiorul cărţii, în condiţiile grafice (parţial motivate economic) ale tipografiilor româneşti, încă două reproduceri nu-i fac nici un serviciu cărţii. Înţelegem de asemenea dorinţa de notorietate, de ecou pe cît posibil internaţional. Dar atunci ar fi fost nevoie de altă versiune în limba engleză a poeziilor. Iar postfaţa, bine intenţionată cum e, de asemenea nu ajută nici la mai buna înţelegere, nici la promovarea volumului.

Regăsim aici poezia de notaţie, însă mai ferită de inserţii lirico-filosofice care riscă să strice poemul: „absenţa ta / pedeapsă străveche / la vreme de ger”. Sau: „să te urăsc / timp nu mai am / o cucuvea îşi dă în spectacol / jalea / şi-mi cîntă cu bis / ca la un concert de gală / în cuibul de cearcăne”.

Iubirea, singurătatea, sentimentul timpului care a trecut, toate acestea dau o mai marcată dimensiune existenţială poeziei, o poezie preocupată mai curînd de esenţial, de lucrurile care chiar contează, şi mai puţin de podoabele poetice: „iubitul meu este mort / – îi spun singurătăţii – / mi-a încreţit inima / am început să îmbătrânesc”.

Nu e o poezie perfectă (chiar mă îndoiesc de existenţa perfecţiunii poetice), dar e una aproape de nivelul la care te simţi confortabil – găsim în ea siguranţa mijloacelor, simplitatea, pînă şi o mică stîngăcie, ca totul să fie mai uman: „aşa o linişte / la graniţa lumilor noastre / doar porumbeii se mai aud / în zbaterea / dintre cer şi pământ / te strig dar nu eşti / şi nu te mai găsesc / pe câmpiile întinse / ale ochilor mei / noaptea decolorează visele în gri”.

Poemul care dă titlul volumului, în schimb, este dezamăgitor – poetizarea nu-i face bine în nici un fel: „încă un beep / şi dragostea ajunge / în memoria telefonului / se păstrează / sub un număr ascuns / ca o perlă în apele mării”.

Sentimentalismul, un lucru în general dăunător poeziei, ca şi dispoziţia spre filosofare, se regăsesc şi ele din cînd în cînd. Cităm totuşi un poem frumos, unde sentimentul e dozat cu grijă (sau cu un instinct potrivit): „tristeţea mea şi tăcerea ta / se topesc în vara aceasta fierbinte / ca două picături de ploaie / care spală aceleaşi lacrimi”.

Uneori, laconismul notaţiei, spiritul ei aforistic, o apropie de haiku: „în lanul de trifoi / norocul / floare de cicoare / sub tăişul coasei”. Sau: „între noi / moartea / împleteşte cunună / de flori”.

Un volum de versuri care se citeşte cu plăcere şi care marchează deja o voce personală.

* Ada Botezan, De obicei, mâine…, Editura TIM, Reşiţa, 2014

** Alexandra Gorghiu, Dragostea din memoria telefonului, Editura TIM, Reşiţa, 2014