LECTURI PARALELE

Lucia Cuciureanu

Din apocalipsa Bărăganului*

Nu sunt la prima carte care depune mărturie despre experienţe trăite în Gulagul românesc. Mă gândesc la cele semnate de Ion Ioanid şi Nicolae Steinhardt, la amintirile lui Ion Ion Hara din Păuliş, tovarăşul său de celulă, la volumul despre deportările din Banat al lui Daniel Vighi, Viorel Marineasa şi Valentin Sămânţă. Aceasta nu m-a împiedicat să retrăiesc emoţie la întâlnirea cu o nouă carte* despre anii aceia teribili. Mărturie tulburătoare despre o familie din nordul Moldovei care ajunge în zona deportaţilor din Bărăgan. O mamă şi şase copii, tatăl fiind deja arestat. În „Cuvânt înainte”, Ioan Groşan scrie că miza mărturiei nu ar fi literatura propriu-zisă, ci „restituirea cât mai exactă a suferinţelor îndurate de o familie românească în anii de cruntă dictatură ai comunismului din anii cincizeci, a depăşirii, cu preţuri imense, a acelor suferinţe, a portretizării unor adevăraţi martiri din vremea respectivă, cât şi a diabolicilor lor călăi.”. De acord, numai că structura cărţii nu e una liniară, în miezul ei se succed secvenţe retrospective de dinainte de deportare, din copilăria petrecută în Bucovina în perioada interbelică şi imediat postbelică. Începe cu arestarea tatălui şi se sfârşeşte cu construirea unei case din chirpici în pustiul Bărăganului. În plus, materia dramatică este însoţită de frecvente inserţii din texte biblice, poetice şi filozofice. Naratorul confesor, un „ortodox revoltat”, cum singur se defineşte, are nevoie de această stilistică pentru a-şi vindeca rănile care i-au marcat viaţa încă din copilărie şi pentru a se reconcilia cu oamenii şi cu divinitatea. Cu cei care au putut lăsa în lume atâta suferinţă, atâta cruzime şi atâta nedreptate.

Am remarcat apoi memoria autorului şi acuitatea trăirii, copil fiind, şi mai târziu, la vârsta aducerilor-aminte. De aceea, n-a putut uita nimic, de la întâmplările care l-au marcat până la cele mai fine senzaţii: „Şi azi mai simt mirosul scândurii de brad care sprijinea cu stinghii solide interiorul ei, spre a nu se dărâma.” (n.r. e vorba de fântâna săpată în pustiu)

Fiecare pagină a cărţii are încărcătură tensionată, episoadele îţi dispută locul într-o frescă teribilă a nelegiuirilor. Întâmplările sunt realiste la modul dur şi nemilos. Pe alocuri par a fi suprarealiste. Mi-e şi greu să fac o selecţie. La trei dimineaţa, un civil şi trei soldaţi vin să-i aresteze pe cei şapte „duşmani ai poporului”. Privind pe geamul colibei, sunt cuprinşi de stupoare şi derută, căci văd şase copii mici care dorm nevinovaţi şi liniştiţi lângă mama lor. Sunt luaţi de acasă, duşi la gară, repartizaţi pe vagoane şi îmbarcaţi pentru o călătorie de infern şi spre Infern. Sora Silvia, zâna cea bună a mezinului este înmormântată în acelaşi timp cu bunica dinspre mamă. Ieşirea din matcă a râului Amaradia este prezentată într-o viziune apocaliptică, aşa cum a văzut-o copilul de atunci. Foametea din cel mai secetos an de până atunci în Moldova, vara anului1946 şi episodul cu bunicul Grigore care la 99 de ani fură din rezerva nevestei un cartof de sămânţă şi-l împarte cu nepoţii. Până la zguduitoare moarte a unui câine de pază pe nume Haiduc.

Autorul este un excelent portretist. În carte sunt creionate câteva personaje memorabile: tata, mama, fraţii, cele două bunici, fraţii Răzmeriţă, pictori iconari, învăţătorul de la Târgu Neamţ, soldatul „Neamţu” etc. De o parte sunt acei oameni cinstiţi şi nevoiaşi, gospodari, inteligenţi şi descurcăreţi. Refugiaţii solidari, dar neputincioşi în faţa destinului. La cheremul unui regim totalitar care anulase personalitatea umană şi-i trata ca pe nişte sclavi. Deşi nu intraseră niciodată în conflict cu legile statului, câştigându-şi traiul prin muncă onestă, erau trataţi ca cei mai periculoşi răufăcători: Domnul Muca, gestionarul de la GAS, familia lui Ţile, dr. Gomoiu care a intervenit ca mama să fie angajată femeie de serviciu la spital, d-l Tiron. Cele 2500 de suflete din Bumbăcari care trăiau „într-un lagăr în aer liber, cu o suprafaţă de 15 kilometri pătraţi, păziţi permanent de 20 de miliţieni cu câini lupi de urmărire…” (p. 179). De cealaltă parte, călăii, bipezi iraţionali care foloseau un întreg „repertoriu de imprecaţii şi expresii licenţioase”: „ - Nu mai boscorodi şi nu mai fă semne, boaită reacţionară, nici tu şi nici puii tăi de viperă! Gata! Ştim cine este ticălosul de bărbatu-tău! O să vă lichidăm pe toţi: şi pe el, şi pe tine, şi pe năpârcile tale, clar?! Dacă ar fi după mine, v-aş împuşca pe toţi acum. Acuma! Lepădăturile dracului! Gata, s-a terminat! Dumnezeu a murit! Aţi înţeles?! A murit, gata! N-are cine să vă mai scoată din căcat!! Degeaba vă mai rugaţi nu ştiu cui şi faceţi temenele şi semne aiurite. Gata! Dumnezeul vostru a murit! Kaputt! E mort! Salut! Din momentul acesta, e voi fi Dumnezeul vostru!” (p159-160).

„Nu-mi reţineţi numele”, ne îndeamnă Victor Aciocîrlănoaiei la finalul cărţii. De fapt e un vers dintr-un poem intitulat Vanitas Vanitatum. (Aflu astfel că autorul scrie şi poezie. Oare de ce nu mă mir?) În orice caz, eu n-am să pot să-i ascult sfatul. De aceea şi scriu despre această carte. Au scris de asemenea Ioan Groşan („…o luminoasă revanşă a memoriei asupra unui trecut întunecat”), Ioan S. Pop („Această carte n-o veţi mai putea lăsa din mâini până la final. După parcurgerea ei am rămas cu sentimentul cu care am rămas după citirea, în copilărie, a Amintirilor din casa morţilor de Dostoievski şi a unui volum – azi uitat pe nedrept – Necuprinsă-i lumea şi vrăjmaşă de Ciro Alegria), Ion Mureşan („…nu este comparabilă decât cu o imaginară relatare a copilăriei lui Iov”), Paul Vinicius („Am parcurs manuscrisul acestei cărţi într-o singură noapte, cu o curiozitate tot mai accentuată şi care nu mi-a permis, în ciuda oboselii, să îl las din mână până la săvâşirea ultimei lui litere şi ivirea zorilor”), Vasile Ghica („…o reuşită transfigurare artistică a unei experienţe de viaţă înfiorătoare”), Mirela Stănciulescu („…o abordare a condiţiei umane prin ochii şi mintea unui copil…”) şi câţi or mai fi.

* Victor Aciocîrlănoaiei, Dumnezeu a murit în Bărăgan Confesiunile unui ortodox revoltat, Editura Junimea, Iaşi, 2013