LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi

Între tradiţie şi modernism*

Între tradiţie şi modernism, poezia lui Traian Vasilcău, cunoscut şi sub pseudonimul Traianus, se aşază pe făgaşe ce ţin de clasicism. Câteva exemple, din noul său volum, intitulat Sfeşnic în rugăciune, sper să fie edificatoare: „incinerări de taină în grădini,/ Prin iarbă arsă melcii mor de vii/” (Autumnală, p.18), „şi rog să dai ordin/ în zori/ să ningă cu dragostea Ta/ peste îngerii mei!” (Psalmi pentru îngeri, p.43) sau „Murmur de stele îmi inundă zarea,/ Mă lepăd de cuvinte şi-s Cuvânt/ În preaCuvântul lumii ce-i mirarea,/ În care arde-voi ca-ntr-un descânt” (p. 25). Zeii săi tutelari par să fie Eminescu, Arghezi, Blaga, Nichita şi limba română pe care o slujeşte cu sfinţenie.

Sfeşnic în rugăciune, după cum sugerează şi denumirea, este o carte în care predomină poezia religioasă, poetul urmând tradiţiile interbelice: Nichifor Crainic, Radu Gyr, V. Voiculescu etc. Se ştie că în perioada comunistă poezia religioasă era mascată prin simboluri şi încifrări, practică întâlnită la Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Cezar Ivănescu, Ioan Alexandru. O figură aparte face Daniel Turcea.

Că este o poezie religioasă, nu se arată numai prin prezenţa psalmilor şi a versurilor imnice, ci şi prin modul cum sunt tratate motivele şi temele abordate, care-şi primesc rezolvarea prin raportarea la divinitate: „A răbufnit în mine poezia,/ Sublimă rană mi-i, taină şi cântec./ Numai c-o boală christică mă vindec,” (p.12) sau motivul mamei, „Priveam în ochii ei, să-l văd pe tata,/ (…) Şi am ştiut că asta-mi este plata,/ Pe care am s-o achit cu infinit/ Până s-o îndura Divinitatea.” (Poem cu mama, p. 11)

Erosul, destul de rar, apare într-o modalitate originală utilizându-se termeni ce ţin de realitatea obişnuită, de ritualuri religioase şi de elemente cosmice. Am selectat pentru ilustrare versurile care urmează, din poemul aflat la pagina 40: „Ce sat albastru e în privirea Ta,/”, „Buzele-ţi slobod mărgăritare” şi „Mărgele de vecernii porţi în voce”.

Influenţa sacrului asupra profanului apare ca un fel de conciliere în paginile cărţii: „Eu, carele-am furat povestea lumii/ Şi-am ascuns în mine – spre-a mai fi/,/Sunt nerecunoscutul baci al humii/ Şi răstignit de psalmi mai pot trăi.” (Hoţ incorigibil, p.14), „Doamne, Odihneşte-Te în mine,/ Ocroteşte-mi lacrima – să fiu!/ Şi în ochii Tăi – cereşti sulfine/ Fă-mi zidirea de monah târziu.” (Atingerea de unu, p.41) şi „Viaţa cu moartea merg la braţ,/ Tristeţea mea – cu bucuria,/ Prin crângul psalmilor, vecia/ Mă buciumează cu nesaţ”.(p.5)

Reţin atenţia poemele, Cântec pentru dacii noştri (p. 31), cu amprentă păunesciană, şi Cântec revoltat (p.18) ce aminteşte de Grigore Vieru din care citez: „Când te aplaudă păgânii/ Şi fraţii tăi te tac în sine/ Şi-ai vrea destinu-ţi să-l înfrângi,/ Să nu mai plângi!”

Există şi poeme reuşite în metrică populară, poetul dovedindu-se un bun cunoscător al folclorului românesc: „Jelui-m-aş şi n-am cui,/ Jelui-m-aş Domnului,/ Domnu-i rege pe mulţime,/ Da'tot are timp de mine.” (Bocet de seară, p. 51)

Traianus preferă „poezia poezie”, după cum se exprima Arghezi, cu versuri clare evitând încifrările, simbolistica excesivă şi utilizând o metaforizare moderată: „În marmura cuvintelor cioplesc/ Să dau de slova-clopot şi uitare./ Intraţi, intraţi, sufletul meu e mare,/ Chilii nenumărate-l locuiesc.” (p.41), citat ce poate fi luat drept artă poetică dar şi o definire subtilă a eului poetic.

Astăzi, când se scriu la greu texte poetice în accepţie postmodernistă, poeziile sale sunt alcătuite din versuri şlefuite, lirismul, dozat, izvorăşte din trăiri interioare. Nu întâmplător întâlnim frecvent forme fixe de poezie: sonetul, catrenul, gazelul, care produc o anumită disciplină în scris şi desigur o anumită orientare a expresiei poetice, benefică în cazul său.

Am ales pentru exemplificare următorul catren: „Ceream încă un timp, să-mi plimb iubirea,/ sub arborii nesomnului divin/ Şi Tu, stăpân a toate şi blajin,/ Mi-ai dat în dar, întreagă, nemurirea.” (p.32)

Traian Vasilcău desfăşoară o activitate prodigioasă pe tărâmul literelor: poet, eseist, pamfletar, dramaturg, traducător publicând de la debut, produs în anul 1995, cu volumul de versuri Poemele regretelor târzii, peste 40 de cărţi. Este membru a U.S. din România şi Moldova.

* Traian Vasilcău (Traianus), Sfeşnic în rugăciune, Editura „Notograf Prim”, Chişinău, 2012.