LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi

Salvarea vine şi din partea coşului*

Nu sunt un mare admirator al formelor fixe nipone de poezie care cunosc o răspândire foarte largă în zilele noastre, nu le consider conforme cu spiritul european, deşi, le preţuiesc simplitatea şi puterea de sugestie. Haiku-urile, în special, mă delectează.

Este ştiut că, pe linia scrierii haiku-ului, creatorii adoptă două direcţii: cea tradiţionalistă, cu respectarea regulilor prozodice şi a principiilor estetice, şi cea modernă, cu respectarea spiritului haiku-ului dar se comit abateri de la normele tradiţionale.

Din prima categorie, aşa-zisă clasică, citez celebrul haiku al maestrului Bacho: „balta cea veche –/ sunetul unei broaşte/ sărind în apă”, din cea de a doua: „Cerul se întunecă –/ hotarele acoperite/ cu bilete de loterie”, Paul David Mena (S.U.A.)

Ioan A. Borgovan se numără printre haijinii care îmbrăţişează linia clasică, cea cu 17 silabe, aranjate în trei versuri, după formula: 5-7-5, în mare respectând cerinţele esteticii impuse de acest gen de poezie.

Cartea sa, intitulată Pastile străvezii, Editura „Nico”, Târgu-Mureş, 2012, titlul ce nu mi s-a părut inspirat, este organizată pe 12 capitole, corespunzător lunilor anului, fiecărei zile atribuindu-se un haiku.

Se spune că în fiecare zi trebuie să scrii ceva pentru a-ţi face mâna sau pentru a te menţine în formă chiar dacă nu eşti inspirat, atunci salvarea vine de la coşul de gunoi, fapt ce nu l-a avut mereu în vedere autorul.

După parcurgerea cărţii se impune o concluzie certă, autorul este un cunoscător a regulilor ce guvernează haiku-ul, aşa numita poezie a substantivelor, cu verbe puţine şi cu figuri de stil cât mai rare. M-a mirat denominaţia aleasă pentru volum care, nu este în spiritul haiku-ului, ţine de vorbirea în doi peri, chiar de băşcălie.

E dificil să alegem cele mai reuşite haiku-uri, sunt destule, ci vom arăta de ce unele ni se par reuşite şi altele nu. Suntem la pagina 10, luna ianuarie: „Orizont ceţos/ Doi pe un balansoar/ Pelerini hoinari.” şi „Marş cu pompoane/ Ordinea dezordinii/ Cocoş pintenat.”

Primul este reuşit, există fragmentul de propoziţie (versul doi), există expresia poetică (primul vers) şi există şi sintagma (versul trei) care ne pune pe gânduri provocând melancolii. În cel de al doilea, care este mai puţin reuşit, sunt elementele de mai sus dar, jocul de cuvinte (versul doi), deşi se practică, aici este nepotrivit.

Nu putem afirma în care lună a anului Ioan A. Borgovan a fost mai inspirat, ci vom alege unele haiku-uri, la întâmplare în sensul că nu vom ţine cont de perioada când au fost scrise, dintre cele ce credem că merită a fi citate: „Ploaie de iarnă/ Aprobare de program/ Umbrelă arsă/ (p. 13), „Focuri în trestii/ Stele picate în lac/ Nuferi în năvod.” (p. 21), „Mesteacăn curat/ Iarnă cu zăpezi caste/ Tremur singular.” (p. 22), Ziare de ieri/ Iarbă strivită uşor/ Strune pe viori.” (55), „Fum în asfinţit/ Despărţire silită/ Concerte mute.” (p. 63) etc. pentru că s-a avut în vedere ingredientele obligatorii ale acestui gen de poezie şi produc stări discrete ce ţin de melancolie şi meditaţie.

* Ioan A. Borgovan, Pastile străvezii, Editura „Nico”, Târgu-Mureş, 2012