CONTACT

Antologie de poezie română contemporană, vol. II, Ediţie în limbile română, franceză, engleză şi germană. Colecţia Opera Omnia, poezie contemporană, Editura „Tipo Moldova”, 2014, cu un Cuvânt înainte de Valeriu Stancu, coordonatorul seriei

Antologia ar putea concura la titlul de cea mai masivă antologie a tuturor timpurilor, având 1730 de pagini, doar că procentul de poeţi importanţi şi consacraţi e mic în raport cu cei necunoscuţi. În total 96. Deplângem lipsa de criterii a acestui proiect demarat de editura ieşeană. Pentru delectarea ochiului critic dedăm numele poeţilor de pe prima pagină din cuprins: Ion Andreiţă, Corneliu Antoniu, Mihai Apostu, George Astaloş, Corin Bianu, Leo Bordeianu, Ioan Borşa, Mircea Bostan, Emil Brumaru, Andrei Burac, Radu Cange, Zenovie Cârlugea, Doina Cetea, Anatol Ciocanu, George Coandă, Ion Cozmei, Nicolae Crepcia, George Daragiu, Ion Deaconescu, Dumitru Ion Dincă, Vasile Dâncu, Ion Dinvale, George Drăghescu, Dionisie Duma, Aurel Dumitraşcu, Ioan Evu, Mariana Filimon, Iulian Filip etc. Excelenta formă grafică e subminată ici şi colo de greşeli de redactare.

(***)

Piper, scorţişoară, dafin, vanilie, antologie de Marian Oprea, Editura „Brumar”, 2013

Marian Oprea încearcă o resuscitare a interesului pentru cultura scrisă a Banatului prin editare unor antologii. Prima a fost Poeţi din Banat – Cele mai frumoase poezii. De data aceasta poetul intră în critica şi radiografia gustului bănăţean, dar şi al atmosferei şi toposului pe care îl conturează poeţii. Sunt cuprinşi în antologie, alături de ctitori şi inovatori ai genului, autohtoni şi minoritari, în ordine cronologică, de la Nikolaus Lenau la Aleksandar Stoicovici. Deşi e greu de găsit un fir roşu tematic sau o iconografie specifică, poemele trezesc multe nostalgii şi se aşază într-un puzzle cosmopolit, nu al aromelor, cum ne-am aştepta, ci al provocărilor gustului.

(****)

George Morărel, Cei O Sută de Gheorghe Schwartz, Amurg de postmodernism, Editura „Tipo Moldova”, 2014

Poetul şi cercetătorul George Morărel a avut ocazia să colaboreze cu Gheorghe Schwartz în calitate de redactor de carte al editurii Curtea Veche unde au fost publicate ultimele volume ale ciclului romanesc Cei O Sută. Din această experienţă s-a născut un tom masiv, o introducere în opera cunoscutului prozator arădean. Dacă în prima parte cercetătorul propune o „Introducere în critica supra-agenţială” şi un portret al criticului de azi, asaltat de teoriile secolului XX, dar şi de obsesia de a face ordine în covârşitoarea ofertă editorială, în partea a doua el schiţează chiar o Introducere în suita romanescă Cei o Sută încercând o încadrare în epocă a scriiturii şi esteticii lui Gheorghe Schwartz care prin viziunea sa ar anunţa „era wikipedismului, adică ieşirea din realitate şi intrarea în Wikipedia”. După o prezentare în detaliu a „unităţilor administraţiei auctoriale”, criticul trece în partea a treia („Călătorie în hiperspaţiu”) la proiectarea celor o sută de biografii ficţionale într-un sistem al sfârşitului postmodernităţii, un bun prilej de a-şi etala erudiţie şi de a rezuma destinele epopeii.

(***)

Dorina Sgaverdia, Jurnalul unei căutări, Editura „TIM”, 2012

Dorina Sgaverdia este o harnică jurnalistă a reşiţei care a publicat câteva cărţi de reportaje şi interviuri. Cartea e jurnalul liric al unei căutări de sine, pe măsură ce călătorim în căutarea celorlalţi ne regăsim pe noi înşine. Autaorea e adaptată la tehnicile noi, călătoreşte cu laptopul pe genunchi şi scoate efecte din exerciţiul ei de memorie pe care le împleteşte cu jurnalul în Ţara Sfântă. O aventură care merită citită atât pentru traseul mitic cât şi pentru „rama” în care se încadrează periplul iniţiatic: un alt jurnal al rătăcirilor şi zvârcolirilor tatălui din anii socialismului. O lectură incitantă a aventurii existenţiale a două generaţii, a două destine, în două spaţii, pe două paliere.

(***)

Christian Bistriceanu, anul acesta va fi diferit, poeme leneşe, Editura „TIM”, Reşiţa, 2013

Nu ştim de ce şi-a intitulat Christian Bistriceanu volumul său „poeme leneşe”, pentru că nimic nu-i trădează amorţeala spiritului sau a gândirii. Să fie acest indiciu doar o încercare de a deruta cititorul? Cu fiecare poem, de la primul (o falsă scrisoare adresată iubitei, în care îşi prezintă arta poetică), la ultimul, unde se joacă cu moartea (povestiţi-ne moartea dumneavoastră ), tânărul poet reinventează un fel de a privi lumea şi de a scrie. Nu încetează să se oglindească în diferite ipostaze ale vieţii, surprinzându-ne prin inventivitate, prospeţime şi sete de absolut. Însoţit de iubită, de prieteni sau de un înger, el îşi diversifică exerciţiile de stil scriind poeme de dragoste, cu detaşare şi umor. O inventivitate nesăbuită îi traversează imaginaţia. Conexiunile la care apelează sunt inepuizabile şi inedite, fără epatări livreşti ori virtuale. E ca şi cum băiatul ăsta ar fi căzut de pe o altă planetă precum Micul Prinţ: e clar că el caută (şi găseşte) o anumită diferenţă pe care şi-o asumă cu graţie, dar şi cu o anumită candoare la care mai are de lucrat:

„anul acesta va fi diferit/ voi scrie despre părul tău ca despre o lungă/ respirare/ sau ca despre o mare mare la nouă fix mă voi/ urca în tramvaiul nou şi ultramodern care ţine/ exact cât bulevardul revoluţiei din decembrie/ dar printre zâmbete trimise de către/ adolescente prin telefon ori/ ciorapii din lână la mâna a doua vânduţi de/ bătrâne nimeni nu îl vede pe orbul cu joben ce/ oferă un volum/ albastru de jebele la un preţ extrem de mic/ trec pe lângă spălătoria la îngeri unde cred că/ sunt spălate conştiinţe/ iar furat de atâtea scene domestice naufragiez/ surprins/ pe una din coastele tale” (Anul acesta va fi diferit )

(***)

Marian Drumur, Dascălii, dascălii, Editura „Eubeea”, 2012

Marian Drumur, pe adevăratul său nume Marian Ştefan Pavelescu e un inginer, profesor şi cercetător care a debutat în 1966. E autorul unui roman satiric, Soldatule, mergi îndărăt, publicat în 2004. Romanul Dascălii, dascălii este o altă încercare de a ne delecta cu atmosfera învăţământului românesc actual (cu sau fără abecedare!) pus sub lupă. O lupă care măreşte, deformează, şarjează şi caricaturizează într-un ritm zglobiu mediul profesoral cu năravurile sale, surprinse în focul evenimentelor specifice: inspecţii, simpozioane, comisii, olimpiade, consilii profesorale, examene şi celelalte. Pedagogii de şcoală nouă se numesc Aristotel Otânjoiu, Răgălie, Patapiu Grumaz, dna Curcă, Aninoiu, Hălălaie, Sulfina Găgălie, Deşelatu etc. O carte care îi va delecta nu numai pe dascălii care se vor recunoaşte în această oglinjoară satirică a prozatorului, ci şi pe cititorii răbdători.

(***)

Raul Constantinescu, Periplu prin neant, antologie poetică, Editura „Tracus Arte”, 2014

Poetul Raul Constantinescu îşi oferă singur un dar, cu ocazia atingerii vârstei de 70 de ani, o antologie din cărţile sale anterioare, apariţii discrete şi târzii ale unui intelectual conectat la sursele creaţiei. Din C V– ul său aflăm cu surprindere că a copilărit în judeţul Arad, şi anume „printre ţăranii harnici, sfătoşi, înţelepţi şi pasionaţi cititori din comunele Cintei, Şimand şi Nădab, în trista perioadă a dubei negre care aresta noaptea pe opozanţii comunismului, a cotelor obligatorii, precum şi a inumanei colectivizări forţate. Mi-a rămas vie în memorie acea mirifică zonă de la poalele dealului Şiriei lui Ioan Slavici (citit cu dragoste de toţi sătenii), pentru mine adevărată Arcadie, plină de nostalgii şi de jucătoare miraje, pusta, Câmpia Tisei.” Episoadele retro ale profesorului care pe vremea poeziei proletcultiste încerca să se refugieze în folclor, dezvăluie o atitudine sinceră şi naivă a creatorului de atunci. Volumul său are trei cicluri tematice: „Sublim femininul”, în care tratează dragostea şi femeia, „După ultimul Babel”, unde caută menirea creatorului şi sensul vieţii, şi „Netihnule Divinule! O biserică pe stâncă”, în care îşi lămureşte relaţia cu Creatorul. Poezia sa apare, în ciuda metaforizării excesive, drept o cale a misterului orfic ori a divinului cu care încearcă să intre în legătură. Iniţierea prin texte vechi şi poezia oraculară păgână îl apropie de atmosfera poeziei blagiene şi de orizontul unei deschideri care se închide ori se ermetizează într-un discurs delirant.

(***)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.