Revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 1-2-3 (286-287-288), 2014

despre noi
contact
arhiva
 


EDITORIAL

 

„Arca” 25!
Cu această ediţie, revista de cultură „Arca" intră, nici mie nu-mi vine să cred, în anul 25 al apariţiilor ei neîntrerupte. Cînd am lansat-o, în ianuarie 1990, la puţine zile după schimbarea violentă de regim politic în România, aveam 40 de ani. Azi am 65 împliniţi. În pofida entuziasmului acelor momente inaugurale, parcă de început de lume, cînd credeam că totul este permis, că totul este posibil, recunosc, nu am sperat să ajung cu ea atît de departe în timp. Iată-ne în anul de graţie 2014.  ...
citeşte

 

 

ANCHETA

Ce înseamnă revista „Arca" pentru Dvs.?
Răspund:

Nicolae Manolescu, Nicolae Ioţcu
, Andrei Bodiu,
Gabriel Chifu, Al. Cistelecan, Radu Ciobanu,
Ioan Moldovan, Felix Nicolau, Aurel Pantea,
Adrian Popescu, Cassian Maria Spiridon, Traian Ştef, Cornel Ungureanu, Lucian Vasiliu, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Gheorghe Schwartz, Romulus Bucur, Călin Chendea, Onisim Colta, Lucia Cuciureanu,
Dagmar Mária Anoca, Lia Faur, Lavinia Ionoaia,
Ioan Matiuţ, Gheorghe Mocuţa, Carmen Neamţu,
Ovidiu Pecican, Horia Ungureanu
....
citeşte

 

 

 

CRONICA LITERARĂ

Cornel Ungureanu
Adam Puslojić – Primele şi ultimele sale cărţi

În Postfaţa volumului antologic Gradul zero al poeziei, apărut la editura „Helicon" în 1998 (versiune bilingvă realizată de Nichita Stănescu şi Ioan Flora) Mircea Tomuş, unul dintre însoţitorii cei mai consecvenţi ai literaturii lui Adam Puslojić, nota „Ca poet cu o rezonanţă cu totul particulară, ce ne devine inexplicabil de familiar, ca traducător şi interpret al marilor noastre valori clasice şi contemporane, dar mai ales ca fervent, la noi ca şi în ţara vecină, al unui cult al regretatului Nichita Stănescu, poetul Adam Puslojić este o figură prea bine cunoscută de iubitorul vieţii literare contemporane pentru ca o încercare de prezentare a poeziei lui să înceapă cu formulele introductive şi datele biografice obişnuite"....

citeşte

Romulus Bucur
Finis coronat opus

Nu s-ar zice că acest volum* e, din nefericire, postum. E adevărat, era încheiat, definitivat şi aştepta tiparul, dar nu se citeşte din el nimic din presimţirea morţii. Dimpotrivă: e o vitalitate a feţei noastre ascunse, a imaginarului nocturn, a visceralului, în rînd cu cele mai bune poeme ale autorului. De asemenea, e o perfectă continuitate tematică şi stilistică cu restul operei. Un exemplu, mai lung, de comparat cu mai vechiul poem Ieşirea, e Frăţia umană. Avem aici materialitatea grea, lipsită de orice elevaţie (dimpotrivă, mergînd în direcţia unui imaginar descendent, fără măcar suportul simbolic din mai vechiul poem), avem ‘bunul-simţ’ al omului din popor, cu paseismul de rigoare şi cu mica, homeopatica doză de teoria conspiraţiei...
citeşte

Vasile Dan
O litanie

Nu doar poeţii s-au convertit surprinzător la proză (Mircea Cătărescu, Varujan Vosganian, Marta Petreu, Nichita Danilov, Gabriel Chifu), ci şi invers: prozatorii trec, mai la vedere, mai pe şest, la poezie. De parcă nu mai sînt siguri nici ei de ei înşişi sau de parcă şi-ar fi greşit drumul în literatură. Sau doar pentru că se află într-un moment de răscruce al carierei, încercînd, iată, noi impulsuri literare. Unul care să-i încarce de energie nouă. Printre aceştia, surpriză!, cineva ce părea predestinat genului, cu cărţi de proză scurtă şi romane apreciate, ce-i drept mai ales în lumea tot mai rară, ca să nu spun pe cale de dispariţie, a cronicarilor literari – Horia Ungureanu
...
citeşte

Vasile Dan
Dezvrăjirea poeziei

S-a observat foarte puţin sau aproape deloc o ciudăţenie, ca să-i zic aşa, a literaturii române de astăzi. Foarte mulţi autori, cel puţin vizibili, pînă în 40 de ani, sînt ei înşişi fii de autori. Carevasăzică scriitori de scriitori. Gata, am scăpat de complexul de care ne lamentam în interbelic, cum că sîntem o cultură necoaptă, produsă de scriitori, filosofi, universitari, intelectuali, într-un cuvînt, de primă generaţie. Fenomenul are, desigur, motivaţii şi culturale, şi sociale, cu rădăcini însă înainte de 1989. Mai întîi motivarea culturală vine din împrejurarea că aceşti scriitori tineri, spre deosebire de părinţii lor autori, au crescut cu biblioteca în casă. Pînă în 1989 nu aveam acasă mai de nici unele dacă stăm să le comparăm cu cele de acum. Nu însă şi cărţi. Cărţile erau substitutul tuturor nevoilor noastre, niciodată potolite...

citeşte

Gheorghe Mocuţa
Fiziologia amorului şi capriciile lui
Obsesie şi plictis.
Eroii romanului Laptele negru al mamei al debutantului Cosmin Leucuţa sunt tineri plini de energie care îşi caută echilibrul sau perechea. Sunt oameni fără prejudecăţi, subjugaţi totuşi de dorinţe, într-o lume postmodernă. În sfârşit putem vorbi de personaje care se mişcă firesc într-o realitate românească postmodernă (dar nu numai) şi nu una de împrumut, cum visau generaţiile anterioare. Romanul e construit pe trei părţi structurate în jurul obsesiei şi a plictiselii. Miezul cărţii, mă refer la partea a doua, are trei subcapitole intitulate Plictiseala.....
citeşte

Lucia Cuciureanu
Scrisori cu timbru imperial

Am tot amânat să scriu despre o carte semnată de el. Era autorul meu secret. I-am descoperit cu mult timp în urmă „Corabia", pe care continui să o socotesc una dintre cele mai frumoase şi mai pofunde poezii care s-au scris vreodată. (Exagerez? Poate. Ascultaţi-o în lectura lui Ştefan Iordache şi mai vorbim.) Au urmat teatrul, romanele, antologiile de poezie, pentru că acest scriitor special care aparţine celor două culturi surori, română şi franceză, trece de la un gen literar la altul, experimentând cuvântul în opere originale ca poveste şi ca stilistică....
citeşte

Petru M. Haş
Scrisoare din armată sau mici însemnări în legătură cu poezia lui V. Leac

Cui ce-i pasă că-n momentul ăsta, în gând, parc-aş striga: EVRIKA!. V. Leac este un animal sălbatic. Un animal sălbatic nimerit din întâmplare printre oameni. Poate doar imaginaţia lui V. Voiculescu ar fi putut plăsmui o asemenea fiară misterioasă, contaminată de civilizaţie. Deşi tentaţia îl macină cu încetinitorul, el nu se dă la om, nu sare la el, sau, dacă o face, asta se-tâmplă rar, uneori în visele sale reale/ artificiale, şi atunci ai impresia că râde. Persoană dublă, el este obiectul de îmblânzit şi dresorul. Să ne imaginăm această muncă de fiecare zi, pe parcursul căreia nu-ţi este permis nici măcar răgazul unei rugăciuni, deoarece sălbăticiunea în discuţie ar prefera religiozităţii jocul pe calculator. ...

citeşte

 

DIALOG

Despre Colette
Ciprian Vălcan în dialog cu
Stéphanie Michineau – Fanny Cosi

Colette este studiată în şcolile franceze. Extrase din operele ei se cer ca „fragmente alese" în şcolile primare şi secundare, ca susţinere a comentariilor literare fiind dat numele relativ al figurilor de stil utilizate în textele ei. Este preferată de noi toţi, scriitorii, datorită purităţii limbajului său verde, înflorit şi natural, un pic erotic, dar totodată delicios de subversiv, adevărul trebuie spus...
citeşte

 

ARTE  VIZUALE

Cristian Sabău
De la Satiră la Burlesc e un singur pas şi
Douăsprezece scaune odesit-chişinăuane, semnate Ilf, Petrov şi... Hadârkov
O epocă, un tip social, un personaj. La ediţia din octombrie 2013 a Festivalului de Teatru Clasic de la Arad organizatorii au adus pe scena mare trei producţii variate ca provenienţă şi surse de inspiraţie, dar care au un numitor comun: dorinţa de a valida în teatrul (aproape) muzical actual a unor texte cu ceva vechime în istoria literaturii. Şi dacă teatrul „Jokai" din Bekescsaba a mers pe ideea muzicalizării contelui de Monte Cristo pe modele deja verificate (vezi Riccardo Cocciante – Notre Dame de Paris) dar păstrând romantismul poveştii, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a altoit textul lui Alecsandri venind de la începuturile teatrului românesc cu elemente de folclor nu prea vizitate, amplificând astfel seducătorul glamour moldovinesc
citeşte

Onisim Colta
meeting point – arad biennial 2013

Pe 15 noiembrie 2013 s-a deschis la Arad a IV-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Pictură, Sculptură, Grafică meeting point – arad biennial 2013. Această bienală este poate cea mai de amploare manifestare de această factură organizată în România. După stabilirea partenerilor prin contactele prealabile cu grupările artistice profesioniste din Pécs – Ungaria, Osijek – Croaţia şi Pilsen – Cehia s-a stabilit de fiecare dată agenda itinerării unei selecţii pentru galeriile şi muzeele respectivelor oraşe central europene.De regulă manifestarea acoperă patru spaţii ample, Sala „Ovidiu Maitec" şi alte trei mai reduse ca dimensiune, apoi Sala Clio, toate aparţinând Muzeului de Artă din Arad, apoi galeria Delta (a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Arad) şi spaţiile de la parter şi etaj ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici".....
citeşte
 


PRO MUSICA

Johannes Waldmann
Lawrence Foster – periplu de fost Ucenic Vrăjitor

Articolul despre personalitatea şi devenirea muzicianului Lawrence Foster, un „monstru sacru" al baghetei este, prin natura lucrurilor, subiectiv, şi conţine, de la început, rebus şi mister. Autorul lui a mai scris, acum 20 de ani, în revista „Arca" despre marele dirijor şi l-a denumit atunci „arădeanul onorific". Iată continuarea acelui vechi articol! Ce este un periplu? Termenul provine din greaca veche, din domeniul nauticii şi înseamnă navigaţie pe mare, descrierea porturilor, a coastei, deci itinerarul, totodată, descrierea rutei, aventurii. În periplul lui Arrian (sec. al IV-lea înaintea erei noastre) se descrie coasta Pontului Euxin. Ediţia princeps din 1533, de la Basel, e reprodusă pe internet. Periplul lui Lawrence Foster, mare dirijor contemporan american, include Aradul, din motive personale. ....
citeşte


 

PROZĂ

Gheorghe Schwartz
Enigmele infinite

Enigmele nu sunt niciodată cuprinse în acţiune, ci doar în explicaţia acţiunii.
1. Cu conştiinţa împăcată
– Ia-mă pe după umeri, i-a spus ea, nu vezi cât mi-e de frig?
El avea într-o mână umbrela şi în cealaltă geamantanul. Cum s-o ia pe după umeri, mai ales că era convins că ea nu aspira decât la un gest tandru, ba chiar la astâmpărarea hormonilor?
– Ia-mă pe după umeri, i-a spus ea, nu vezi că dârdâi? .
..
citeşte

Bogdan Munteanu
Strada fără oprire

Până-n vară plecăm! În Germania plecăm, la noi acasă, striga nea’ Fritz cât îl ţinea gura. Şi, lucru mare, nea’ Fritz vorbea româneşte. Aşa, mai stâlcit, cum ştia el. Să-nţeleagă tot românul şi tot ţiganul. Căci ăştia eram pe stradă şi-n cartier de generaţii bune. Români, ţigani şi şvabi. Până-n vară plecăm! Ăsta a fost visul nostru, striga nea’ Fritz, de zeci de ani numai la asta ne gândim, cum o fi acasă. Şi uite că acum nu ne mai stă nimeni în cale, nici măcar tiranul, l-a-mpuşcat, bine-a făcut, c-a meritat! Şi nea’ Fritz a tras o flegmă în mijlocul drumului, obicei căpătat de la români, de la ţigani. De bucurie a scuipat, aveau să-şi facă actele, să-şi adune lucrurile, să vândă casele şi… gata! Simplu ca Guten Tag.....
citeşte

POEZIE

Petru M. Haş...
citeşte
 

Octavian Doclin...
citeşte
 

Ana Kalianko...
citeşte

 

Bokor Ella...
citeşte

 

Liubinca Perinat Stancov...
citeşte

 

 

RESTITUIRI

Lucian-Vasile Szabo
Sever Bocu – provocări istorice (IV)
Dispute aprige între români
Centralismul şi ostilitatea centrului.
Atunci când Sever Bocu va fi sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani (19 noiembrie 1934), într-un articol nesemnat, dedicat acestui eveniment de către periodicul Vestul, întâlnim un ecou la întâmplările trecutului, fiind subliniat caracterul de luptător al ilustrului bănăţean: „Ce e val, ca valul trece. Numai că dl Sever Bocu nu rămâne rece la loviturile ce i se dau. Dl Sever Bocu e permanent aprins de focul ofensivei. Atacat, atacă! Niciodată în defensivă. Fie ce-o fi! La d-sa proverbul turcesc cu «capul care se pleacă nu-l taie sabia» nu are trecere. O întreagă viaţă a fost în ofensivă. De aceea, simpatiile maselor merg spre dânsul. E omul care nu cedează”
.....
citeşte

 

 

 

 

 


LECTURI  PARALELE

Horia Ungureanu
De la frică la speranţă, prin Regal

Böszörményi Zoltán este, am putea spune fără să-l supărăm cu ceva, un soi de „aventurier" modern. Un român al vremurilor de astăzi (dar care a cunoscut pe proprie piele şi „binefacerile" din trecutul nu prea îndepărtat), de etnie maghiară şi cu rezidenţa undeva, în lumea asta largă şi primitoare, poate chiar în Monaco. Sau în vreo insulă din Pacific, de ce nu? ...
citeşte

 

Radu Ciobanu
Închisorile noastre

Cu vocaţia comentariului critic şi a istoriei literare, autor al unor studii de referinţă dedicate unor subiecte şi personalităţi clasicizate, domnul Mircea Anghelescu surprinde periodic prin câte o escapadă insolită pe teritorii ex-centrice arealului academic. Aşa au fost eseurile despre exil din volumul Cămaşa lui Nessus (2000), aşa seducătorul florilegiu Mistificaţiuni – Falsuri, farse, apocrife, pastişe, pseudonime şi alte mistificaţii în literatură (2008), în fine, aşa, anul trecut, amplul eseu Poarta neagră, subtitrat Scriitorii şi închisoarea....
citeşte
 

Lavinia Ionoaia
Femeile ce ni s-au dat

Cărţile despre femei şi feminitate care s-au scris în ultimii ani vin în întâmpinarea fantasticului decalaj cantitativ care există în mentalul colectiv între poveştile despre eroi şi cele despre eroinele unei Românii profunde, esenţiale.
Regina Maria, Maruca Cantacuzino, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, contemporanele marilor bărbaţi ai acestei ţări, fac, mai nou, obiectul unor exerciţii de admiraţie menite să le readucă în atenţia publicului ca modele esenţiale de spiritualitate, inteligenţă, frumuseţe şi, pe alocuri, geniu...
citeşte

 

Carmen Neamţu
Români, vă mai miră ceva?

Cartea semnată de Cornel Nistorescu adună articolele jurnalistului, epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale, publicate în săptămânalul „Expres" în decursul a cinci ani, 1990-1995. E mărturia unor ani pătimaşi, cu multă improvizaţie profesională, economică, estetică. E o perioadă importantă în istoria presei româneşti, despre care Cornel Nistorescu mărturisea, în anul 2000, că „la noi, o presă în stil anglo-german sau în stil francez ar arăta ca un domn cu papion, dar în fundul gol, pierdut într-o populaţie de salopete". ....
citeşte

 

Gheorghe Mocuţa
Lia Faur: confesiune şi patos interior
Condiţia feminităţii şi avatarurile ei.
După ce a căutat avatarurile feminităţii în opera lui Camil Petrescu, dar chiar şi înainte de această aventură academică, Lia Faur şi-a croit drumul spre inima propriei feminităţi. Poeta îşi dezvăluie încă din primul ei volum din 2002, Exerciţiu de striptease, o identitate fragilă şi rebelă, călită mai apoi în episoadele spectaculoase ale dialogurilor cu Şerban Foarţă şi cu Alex Ştefănescu. Sunt treptele devoalării vieţii secrete a femeii şi a universului ei tainic. Lia Faur a devenit între timp, după publicarea celui de al doilea volum, Piele de împrumut, 2009, o poetă puternică ce-şi etalează, prin sentiment şi obsesie, fibra creatoare a eternului şi efemerului feminin ....
citeşte


Gheorghe Mocuţa
Între primul jurnal şi ultimul vis
În labirintul lecturii.
Poezia criticului poate fi suspectată de o dublă ipocrizie. El adună printr-o lungă experienţă a lecturii o informaţie care îl împinge spre savanterie în timp ce condiţia de critic l-ar obliga de fapt să taie în carne vie. El trăieşte dedublarea autorului şi problemele lui şi se apropie de operă şi de mecanismele care o declanşează până la identificare. E un cititor maniac, un voyeur. Nimic, decât o luciditate vie îl opreşte pe critic să-şi însuşească ideile şi să-l imite în secret pe autor, după cum nimic nu-l opreşte să se apropie de focul dogoritor al unor capodopere. Asemenea unui Icar, criticul e condamnat să rămână în labirintul lecturii celorlalţi sau să rişte căderea fatală.....
citeşte


Constantin Dehelean
Reîntoarcerea la lirism – o morfologie a vârstei uitate şi a sonorităţii pierdute

Parafrazând uşor, în titlul nostru, remarcile diafan explicite ale prezentării din Prefaţă, când literaturii echinoxiste i se recunoaşte valoarea majoră (să mi se ierte pleonasmul!): aceea a revenirii literaturii, şi în special a poeziei, la paradigma ei firească − liricul −, dăm poeziei Anei Pop Sîrbu conturul care i se cuvine: reîntoarcerea la lirism. Literatura „Echinox"-ului, din anii ’70, se definea a fi o deschidere spre marile culturi şi aspiraţiile către universalitate, care percepea liricul ca o stare primordială a artelor literare. Mai târziu, Gabriel Liiceanu definea „efectul Echinox" o cale spre echilibru.  ....
citeşte

 

Petru M. Haş
Citit/ scrisul sau ce facem cu bucuria lecturii

Un critic literar, pe cât de discret, pe atât de eficient în dinamica recentă a literelor româneşti este Graţiela Benga. Cronicile sale au apărut mai cu seamă în revistele „Orizont", „Viaţa românească", „Poesis" şi „Poesis international"....
citeşte

 

Petru M. Haş
Între Sofocle şi Aristofan

Î
n tinereţe se-ntâmplă să fim atraşi de Sofocle, pe când, în timp ce înaintăm spre senectute ne ispiteşte poetul Aristofan. Dar iată că vine Ioan Dehelean, poet bine structurat, cu debutul său editorial amânat cu metodă, încât parcă ar vrea să-l provoace pe Arghezi, şi ne trage de mânecă spre a ne întoarce din nou la Sofocle, ca un alt gen de Oedip la Colonos. Debutul său editorial, cu Ţipătul bufniţei, la Editura „Brumar", 2013, ne face un duş heraclitean de toată frumuseţea: „să nu te bucuri ci să te-ntristezi/ căci chiar şi umbrele se zvîrcolesc aici/ în panta rhei" (Lui Heracles). Acuma, toţi tinerii noştri fracturişti au să se mire că, doamne fereşte, ce este aia heraclit şi cu ce se fumează....
citeşte

 

Petru M. Haş
Sihăstria noastră cea de toate zilele

Întru totul plauzibil în vremuri suprapopulate să-ţi apară oamenii ca nişte sihaştri. Mulţimea e pierdere şi singurătate. Abundenţa umană aduce peşterile în oraşe. Câţi oameni atâtea peşteri. Autor a vreo zece culegeri de versuri, poetul Stejărel Ionescu, deopotrivă romantic şi creştin, funambulesc şi cu nostalgia unor lumi arhetipale, cultivă cu asiduitate motive şi simboluri religioase, deşi poezia lui e susţinută deopotrivă de motive profane, lumeşti...
..
citeşte

Ioan Matiuţ
Cartea poemelor recuperate

În lirica actuală arădeană, Constantin Butunoi se distinge atât prin stil, cât şi prin felul în care îşi gestionează interesele literare. Militar de carieră în rezervă, el transferă poeziei o disciplină specifică şi un devotament demn de un soldat credincios. Chiar dacă poezia sa nu îşi propune o miză înaltă, el şi-o scrie cu multă detaşare faţă de cea a confraţilor săi de generaţie şi cu o notă personală inconfundabilă. Fără a fi contaminat de moda din poezia actuală, aşa cum o fac mulţi poeţi aflaţi la o vârstă a concluziilor, dar care vor cu tot dinadinsul să pară proaspeţi, Constantin Butunoi este coerent în exprimare. Scrie simplu, fără a forţa formule încifrate sau ermetice, fără artificii stilistice. O poezie narativă, explicativă, anecdotică şi autoironică. Aşa aş defini pe scurt recenta sa carte poeme scrise în fugă, apărută la editura Mirador. ..
..
citeşte

Ioan Matiuţ
Aroma iluziilor desuete

Un tânăr poet interesant
şi atipic, arădeanul Gabriel Petru Băeţan încearcă să convingă prin volumul său de debut Iluzii în ambalaje de carne apărut la Editura „Fides", Iaşi, 2011. La o primă privire tehnică, nu pot să nu amendez aspectul grafic al cărţii, mai exact discrepanţa dintre folosirea exclusivă a majusculelor în titluri şi lipsa cu desăvârşire din texte, precum si folosirea caracterului italic la poeme, uzitat de obicei ca un substitut al ghilimelelor. În rest, cartea arată bine. Nu ştiu din ce motive, poetul nostru nu s-a înregimentat în niciun curent literar păstrând distanţa faţă de poeţii din generaţia sa şi plasându-se mai degrabă într-o formulă clasicizată, fără experimente stilistice evidente. ....
citeşte

 

Maria Niţu
Fantasticul baroc în proza lui Gh. Zincescu

După un debut în proză (1981), continuând cu poezie, bine ancorat în brandul Reşiţei – „oraşul cu poeţi", după o absenţă editorială de 15 ani, Gheorghe Zincescu revine în trombă ca prozator, în anul de graţie 2013, cu două volume, unul de nuvele (Iarna în rai, Bucureşti: Editura „Palimpsest") şi celălalt un roman (Proprietăţi în paradis, Reşiţa: Editura Tim), ambele cu ambiţia unui epic insolit, plin de forţă şi densitate, viitoare repere în proza fantastică de pe plaiul mioritic..
..
citeşte


Constantin Butunoi
Împătimit al formelor fixe
Poetul Vladimir Belity, contabil de profesie, actualmente pensionar, a absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; probabil, plictisit de jocul cu cifrele, s-a lăsat sedus de jocul cuvintelor, mai ales că era un cititor înrăit. Debutează publicistic în presa locală cu poezia Labiş in memoriam, în anul 1965.Colaborează cu diverse reviste şi ziare: „Orizont", „Tribuna", „Luceafărul", „Arca", „Viaţa arădeană", „Relief", „Haiku", „Buletinul de Arad"...
citeşte


Constantin Butunoi
Podul de hârtie

Aşa se prezintă, „fără titlu", poemele din elegantul volum Podul de hârtie, Editura „Mirador", Arad, 2013, semnat de Domnica Pop. Autoarea, se ştie, este unul dintre cei mai „înrăiţi" admiratori ai haiku-ului, gen de sorginte niponă care şi-a făcut un loc din ce în ce mai vizibil în literatura contemporană şi chiar în scrisul arădean. În antologia de haiku Surâsul crizantemei sunt cuprinşi nu mai puţini de 11 arădeni printre care se numără şi Domnica Pop.
...
citeşte


Lucia Cuciureanu
La porţile lumii

Lia Alb (pseudonimul literar al avocatei Rodica Popescu) şi-a publicat recent a şaptea carte*. Dacă până acum a scris nuvelă şi roman, de data aceasta abordează genul dramatic. Gen literar în care s-au remarcat înainte Dorel Sibii şi Ion Corlan (ambii cu piese puse în scenă la Teatrul Clasic „Ioan Slavici" din Arad şi nu numai). Piesele de teatru, trei la număr (La porţile lumii, Câţi suntem? Cine suntem?, Terasa), transfigurează realitatea, punând în pagină poveşti cu tâlc, încărcate de simboluri şi personaje arhetipale. Textele trădează temperamentul autoarei, modul ei de a se raporta la lume şi de a o înţelege. .
..
citeşte

Geo Galetaru
Poezia Silviei Bitere: un copil care a crescut mare

Într-o lume vidată de repere morale şi tinzând să-şi convertească semnificaţiile în simple ticuri festiviste, poezia Silviei Bitere aduce un suflu de prospeţime şi exuberanţă expresivă. Accentele calofile îi sunt străine acestei autoare, aşa cum străină îi este şi tentaţia glosării pe marginea unor teme ofilite sau doar redundante. Luciditatea declanşează în fiecare poem o latenţă explosivă, iar mimetismului confesiunii estetizante îi este preferată vigoarea unui discurs tăios, pe alocuri jucăuş, care susţine partitura lirică asemenea unei pânze freatice şi-i alimentează energiile. Poezia Silviei Bitere pare un puzzle incomod, cu direcţii şi sonorităţi imprevizibile.  ..
..
citeşte

Geo Galetaru
Poezia lui Ioan Vasiu: confesiune şi reflexivitate

Cu un titlu incitant, Aruncând cu pietre după vânt, volumul lui Ioan Vasiu (apărut în 2012, la Editura „Emma", în condiţii grafice deosebite) porneşte la drum aruncând cu... metafore în spaţiul privilegiat al poeziei. Lirismul prezent în această carte îşi delimitează un teritoriu generos, pe care inspiraţia poetului îl explorează în profunzime, extrăgând carate imagistice din arhitecturi lexicale fastuoase, reverberante. Ioan Vasiu nu se lansează în problematizări sterile şi redundante, îi repugnă filosofarea seacă şi sentenţioasă, preferând să contureze o geografie lirică a sentimentului în stare pură.  .
..
citeşte

 


BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Charles Baudelaire
citeşte

Pablo Neruda şi poezia fără puritate
citeşte

 

SEMNEAZĂ ÎN „ARCA”
nr. 1-2-3/2014

citeşte

 

 

acasă