Revistć lunarć de literaturć, eseu, arte vizuale, muzicć, fondatć īn februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

despre noi
contact
arhiva
 

 

Cronica literară

Vasile Dan
 

Īnapoi la roman, la epicul pur*

Observ īn ultimul timp o noutate surprinzătoare pe scena noastră literară. Foarte mulţi poeţi, unii de cea mai bună calitate, trec de la poezie la proză. Unii definitiv. Nu o fac cu sentimentul unei oferte complementare la poezia lor, la vocaţia lor principală, ci cu orgoliul uneia pe care mizează exclusiv. Se reinventează carevasăzică literar. Mircea Cărtărescu, Varujan Vosganian, Marta Petreu, Nichita Danilov, Florin Iaru, Ion Mureşan. Nu īn ultimul rīnd, poetul Gabriel Chifu care scrie, totuşi, proză demult (din 1987, dacă nu mă īnşel). Totuşi, imaginea cu care umblă el īn lume este aceea de poet.

Cartea pe care o lansăm astăzi, Punct şi de la capăt, este un roman īn toată regula. Trebuie să recunosc că el, romanul lui, m-a surprins de două ori. O dată, maniera īn care e scris: riguros epic, fără ezitări şi improvizaţii ori inovaţii īntīlnite la alţi convertiţi mai recent sau mai de demult la proză, cu personaje articulate. Vreau să spun că proza lui nu respiră liric, precum a altor poeţi, centrată acolo mai mult pe viziune, stil, limbaj subtilităţi expresive decīt pe poveste, pe naraţiune care trebuie să fie sīngele şi carnea oricărui roman. Asta e prima mea surprindere la cartea lui Gabriel Chifu. A doua e tematica romanului. Naraţiunea din Punct şi de la capăt nu-i, aşa zicīnd, una douămiistă, o abordare ironică, anecdotică, băşcălioasă chiar a realităţii romāneşti, de acum sau mai vechi. Ci una clasică, aproape de abordarea romanescă din anii 70-80 īn marile romane ale deceniului epic al lui Buzura, Ţoiu, chiar Preda din Cel mai iubit dintre pămānteni. Şi romanul lui Gabriel Chifu taie o secţiune adāncă īn istoria romānească a ultimilor 50-60 de ani (pīnă īn 1989), īn smintelile şi dramele politice colective şi individuale ale acestei perioade, īn secvenţe, unele de mare cruzime (cum de exemplu este tratarea, desigur īn cadru scenariului epic original imaginat de autor, al Fenomenului concentraţionar, al reeducării de la Piteşti, naşterea acestui odios moment de ruşine īn istoria noastră, atīt din perspectiva psihologiei actorilor individuali, cīt şi a ideologiei oficiale. Personajele cărţii lui Gabriel Chifu nu au atīt o viaţă personală, cīt ea, viaţa lor, este invadată şi anihilată de cea a ideologiei care īi pustieşte, le perverteşte intimitatea. Malaxorul istoriei, mecanismul ei iraţional, orb, măcinīnd destine, familii, mentalităţi culturale, profesionale, economice, sunt adevăraţii actori ai cărţii. Aş mai adăuga ceva: romanul lui Gabriel Chifu nu e scris calofil, cu dexterităţi lingvistice, fineţuri şi eschive esopice, precum să zicem, la Mircea Cărtărescu, ci cu o strunire severă a stilului, chiar cu o austeritate a lui, privilegiind īntotdeauna edificiul epic īn īntregul lui, mai degrabă decīt secvenţa exploziv stilistică, oricīt de spectaculoasă īn sine.

Cartea lui Gabriel Chifu e scrisă prin tehnica i-aş zice a anamnezei. Una a coborīrii īn timp ca īntr-o lume scufundată. E o tehnică cinematografică prin excelenţă, de la coadă la cap, atunci cīnd telespectatorul e provocat din start cu deznodămīntul. Abia apoi află cititorul ce s-a īntīmplat, pas cu pas, cu un timp īn urmă, apoi cu altul, apoi altul, tot mai īndepărtat īn timp. Romanul surprinde zece zile. Nu calendaristice, ci epice. Prima zi este cea de sīmbătătă, 23 decembrie 1989. Următoarea este una tocmai din 1964. Urmează alta din 1955, din 1949, din 1948, din 1947, din 1945, din 1943. Ultima e cea din 1940. Fiecare zi epică se īncarcă de atmosfera şi tensiunea istorică a momentului, centrată pe aceleaşi trei personaje.

Chiar titlul cărţii sugerează acest curs, această convenţie, de la sfīrşit la īnceput: Punct şi de la capăt.

E drept, cartea are un Prolog şi un Epilog (monolog) Prologul e o carte despre scrierea cărţii. O căutare şi, apoi, o găsire a poveştii ei. Iar epilogul, monologul lui Bazil Dumitrescu, singurul care tezaurizează īntreaga poveste īn limitele memoriei sale, bătrīn matusalemic, tatăl spiritual deopotrivă a celor două personaje opuse pe scena istoriei, unul pozitiv, Octavian Cadar, iar celălalt, damnat, un agent sui generis al răului, Damian Bordea, printre altele mintea diabolică a conceperii, punct cu punct, amănunt cu amănunt a experimentului reeducării legionare de la Piteşti; epilogul, zic, este o īnchidere a cercului narativ, printr-un soi de expirare a poveştii, de uitare bună. Ceea ce rămāne pentru ziaristul Valentin Dumnea, persoana īntīi naratoare, este ceva deopotrivă imaterial şi viu: duhul povestirii. El se va retrage īn cutia magică, acolo de unde l-a scăpat, īn primele rīnduri ale cărţii, scriitorul-ziarist: „O poveste pe care el a dorit s-o īnfăţişeze aici aşa, derulānd-o de la sfārşit spre īnceput, ca pe o bobină cinematografică, ca şi cum ar fi vrut s-o vāre īn mintea noii gazde, scriitoraşul ratat, s-o vāre acolo gata pregătită pentru a fi luată īncă o dată de la īnceput. Pentru a fi luată de la īnceput de către acest scriitoraş, luată din punctul originar, ziua de 8 iulie 1940, adică ziua īn care puştiul numit Damian Bordea īmplinea 15 ani.

Nu īncape nici o īndoială, īn cāteva clipe, duhul povestirii o să-şi ridice din mine şi ultima fărāmă. O vreme, va sta īn văzduh, dānd cercuri largi ca o pasăre imensă şi invizibilă, iar eu, ca să nu mă las copleşit de patetisme de doi bani, am să mă prefac indiferent." (pp.359-360)

O carte minuţios clădită. O carte vie, cum dramatic o caută, la īnceputul romanului, autorul īnsuşi.

 

* Gabriel Chifu, Punct şi de la capăt, roman, Editura „Polirom", 2014, 362 p

 

 

inapoi la sumar