Revistć lunarć de literaturć, eseu, arte vizuale, muzicć, fondatć īn februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

despre noi
contact
arhiva
 

 

Eseu

 

Fernando Klabin
 

Lumea după tīnărul Cioran*


Ş
tiri bune pentru grupul fidel şi tenace, care e īn continuă creştere, de iubitori ai gīnditorului Emil Cioran īn Brazilia. Tradusă pentru prima oara īn portugheză de către profesorul şi filosoful José Thomaz Brum, cel mai mare specialist şi promotor brazilian al operei cioraniene, soseşte la noi, la 78 ani după prima ediţie īn Romānia, Cartea amăgirilor.

Acest rar eveniment editorial vine să contribuie cu īncă o perla la realizarea la care speram de mult să fim martori: traducerea īn portugheză a operei integrale a acestui „Diogene ardelean". Īn ultimii ani, editura Rocco a publicat alte lucrări ale autorului, precum Tratat de descompunere şi Silogismele amărăciunii. Īmpreună cu Pe culmile disperării (Hedra, 2012), Cartea amăgirilor īncepe a umple, printre noi, lacuna creaţiei juvenile a lui Cioran, compusă din şase volume īn limba romānă scrise de cel care urma să fie considerat unul dintre cei mai mari stilişti ai limbii franceze din secolul al XX-lea.

Isprava de a-l traduce pe Cioran, īncheiată admirabil de profesorul Brum, este dificilă şi riscantă, īndeosebi din pricina subtilităţii şi a intensităţii conceptelor dezvoltate de către autor, un tīnăr febril şi cu adevărat insomniac, īn romāna sa maternă. Trebuie amintit faptul că limba romānă este la fel de neolatină ca şi presupusa „ultimă floare din Latium", deşi marcată de un adaos īmbogăţitor de lexic slav, maghiar şi turcesc. Acest aport reflectă o bună parte din vicisitudinile istorice ale poporului său. Romānii obişnuiesc să declare, īn stilul lor īnrădăcinat de „a face haz de necaz", că, dintre toţi vecinii ţării lor, īnconjurată azi de Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, vecinul lor cel mai loial este Marea Neagră. 

Dificultatea traducerii devine deja evidentă la titlul operei cu pricina. Cartea amăgirilor a fost tradusă, de exemplu, ca The Book of Delusions şi El libro de las quimeras. Substantivul romān „amăgire" (care poate semnifica īnşelăciune, seducţie, iluzie, himeră, minciună) este legat, de asemenea, prin rădăcina lor comună, de verbul „a amăgi" (a īnşela, a ispiti, a atrage prin promisiuni mincinoase). Originea se află la rădăcina latină ammagire, care, la rīndul său, ar fi băut din termenii greceşti μαγεύω, a fermeca, şi μάγος, vrăjitor.

Moştenirea lui Nietzsche 

Avīnd toate acestea īn minte, am putea să ne apropiem de această carte care nu doar că ne amăgeşte dulce, ci şi īncearcă să ne seducă, să ne oblige să intrăm īn inconfundabilul şi singularul univers al unui Cioran la 25 ani. Īn cea de-a doua sa apariţie editorială īntr-o Europă aflată cu puţin īnainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, el tratează aceleaşi teme pe care le va dezvolta, mereu cu aceeaşi vervă şi aceeaşi provocare, serioasă sau vicleană, īn lucrările sale de maturitate īn Franţa. Iubire, sfīşiere, singurătate, moarte – toate temele esenţiale sunt vizitate de acest mare epigramatist, care īntr-un fel reia bogata tradiţie bizantină, de care ţara sa natală este adīnc impregnată.

Unul dintre subiectele centrale din opera cioraniană este incitarea la intensificarea vieţii ca singura soluţie pentru integrarea omului īn ritmurile cosmice, ceea ce īl obligă la divinizarea canibalismului paradoxal al vieţii, precum şi la acceptarea grozăviilor şi a exploziilor de dinamism din care fluxul vital este compus, aşa cum indică, cu precizie, filosoful romān Ciprian Vălcan. Această intensificare a vieţii este, după filosoful german Peter Sloterdijk, o moştenire nietzscheană a modernităţii tīrzii, care a atins din plin opera lui Emil Cioran.

Totuşi, există şi comentatori care afirmă, precum filosoful romān Marta Petreu, că metafizica lui Schopenhauer, īmpreună cu filosofia istoriei a lui Spengler, ar constitui două surse esenţiale pentru īnţelegerea gīndirii sale, surse care au rămas foarte importante şi după ce Cioran s-a stabilit īn spaţiul cultural francez. Aceste surse ar fi şi mai evidente, după Petreu, īn Pe culmile disperarii şi īn Cartea amăgirilor. După Vălcan, scrierile cioraniene din tinereţe se află impregnate de teme nietzscheene care nu reprezintă doar elemente stilistice sau de suprafaţă, ci sunt esenţiale pentru īnţelegerea axelor fundamentale ale viziunii autorului.

Aşadar, nu există unanimitate īntre exegeţii operei cioraniene, cu privire la teza susţinută de Petreu, prevalīnd, īn general, impresia că gīndirea lui Nietzsche a fost mai hotărītoare īn cazul lui Cioran.

Īncă o urmă a lui Nietzsche īn scrierea tīnărului Cioran poate fi detectată, tot după Vălcan, īn retorica sa destul de apropiată lirismului din Aşa grăit-a Zaratustra, prin care gīnditorul romān, plīngīndu-se de absenţa unei filosofii care să afirme importanţa vieţii, nu ezită īn a proclama necesitatea de a o adora, de a deveni un idolatru a vieţii: „Viaţa ne-a fost dată ca să murim īn extazul ei. Datoria omului era s-o iubească pānă la orgasm." N-ar fi asta destul de apropiat de exortarea lui Nietzsche către o viaţă mai periculoasă?

Deşi abordează de asemenea alte subiecte, Cartea amăgirilor atrage atenţia īn special pentru reflecţia dedicată muzicii, desigur altă moştenire semnificativă lăsată de Nietzsche īn gīndirea cioraniană.

Muzica şi plăcerea

Pentru a ilustra această īnrudire, ar trebui să cităm aici un fragment din Despre viaţa mea, īn care Nietzsche, la 14 ani, īn 1858, scrie: „Dumnezeu ne-a dat muzica pentru ca noi, īn primul rīnd, să fim īnălţaţi de ea. Ea īntruneşte toate calităţile: ea poate să ne ridice, poate fi capricioasă, poate să ne bucure şi să ne delecteze, poate chiar să rupă, cu tonalităţile sale blīnde şi melancolice, rezistenţa caracterului cel mai tare. Ţelul ei principal, totuşi, este de a direcţiona īn sus gīndurile noastre, astfel īncīt să fim ridicaţi şi chiar adīnc mişcaţi (...) Să cīntăm pentru totdeauna slava lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit această frumoasă plăcere."

Aproape aceeaşi voce, modulată de gura lui Cioran, zice, īntr-o melancolie răzvrătită atīt de caracteristică Estului european: „De-ar fi făcut Dumnezeu lumea tot atīt de perfectă pe cīt de divină a făcut-o Bach pe a sa..."

 

Traducere din limba portugheză braziliană de
Ferdinand Brotstadt

* Ziarul „O Globo", Rio de Janeiro, Sīmbătă, 1 martie 2014, Suplimentul cultural „Prosa", pagina 3

 

 

Īn luna martie a acestui an, la editura Rocco de la Rio de Janeiro a apărut o nouă traducere a unui volum de Cioran. Cartea amăgirilor a fost tradusă din limba franceză de filosoful José Thomaz Brum, profesor la Universitatea Catolică din Rio de Janeiro, cu titlul O Livro das Ilusões. Profesorul Brum, un reputat specialist al operei lui Schopenhauer, fost doctorand al lui Clément Rosset, a mai tradus şi alte volume cioraniene īncepīnd de la sfīrşitul anilor ’80, cīnd l-a cunoscut personal pe Cioran. Aceste traduceri au fost republicate īn ultimii ani: Tratat de descompunere/ Breviįrio de Decomposiēćo, Editura Rocco, 2011, Silogismele amărăciunii/ Silogismos da Amargura, Editura Rocco, 2011, Exerciţii de admiraţie/ Exercķcios de Admiraēćo, Editura Rocco, 2011, Istorie şi utopie/ História e Utopia, Editura Rocco, 2011. De asemenea, īn anul 2012, Editura Hedra a publicat īn traducerea lui Fernando Klabin, Pe culmile disperării/ Nos Cumes do Desespero.

 

 

inapoi la sumar