Revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

despre noi
contact
arhiva
 

 

Lecturi paralele

Carmen Neamţu

 

Cum să-l „gâdilezi meseriaş” pe cititor*
 

Luaţi cartea semnată de profesorul de la Facultatea de Litere ieşeană, Luca Piţu, drept o aventură eseistică menită să-ţi ascută mintea. Capabilă să te trimită dintr-o lectură la alta. Din franceză, prin engleză şi latină, textele te solicită, te pun să cauţi prin dicţionare, să (re)citeşti autori pe care îi credeai înţeleşi. Numai la Piţu se împletesc neplictisitor: Raymond Aron, Sartre, Roger Caillois, Simone de Beauvoir, Balzac cu René Char, Jaques Séguela, Beaumarchais, Proust ori Jules Michelet. Şi intră în dialog sprinţar. Căci „dialoghisim, iaca, vesperal, şi nu întotdeauna la obiect, despre toate celea… et quibusdan aliis". (p.9)

Luca Piţu are stil, este inconfundabil în găselniţele sale verbale savuroase. Iată câteva, memorabile: „eseuri explodante", „gândeme desferecate", „cloaca valachica", „cogitaţiuni sprinţare", „iconomie pulitică", „materialism diaboletic şi isteric", „stat totalitont" etc. Profesorul te ţine în alertă maximă printr-un demers hermeneutic pigmentat cu apropouri deocheate, aluviuni verbale moldovineşti şi ghiveciuri bahluvioase.

Dialoghisirile semnate de Luca Piţu pot fi cu greu repovestite, pentru că îşi pierd farmecul, jocul de cuvinte captivant se diluează prin „traducere". De aceea, merită să citiţi cartea aceasta, cu un aşa „chef nebun de şagă". (p. 48) Nu înainte de a procura, de acelaşi autor, şi Naveta esenţială, Sentimentul românesc al urii de sine, Eros, Doxa & Logos, Breviarul nebuniilor curente, La cafeneaua hermeneutică, Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de filozofie, Fragmente dintr-un discurs (in)comod, Temele deocheate ale timpului nostru sau Însem(i)nările Magistrului din Cajvana. Veţi descoperi cum limba română poate fi un vehicul atât de surprinzător şi de viu.

Dialoghisirile sunt prilejuri de reflecţie, nu sunt interviuri, ca gen jurnalistic de sine stătător, deşi corespund întru totul ca formă. Ele abordează „teme majore ori futile, idei mai noi sau mai vechi… toate relative însă la freamătul oxiuric al lumii, ce se prelungeşte, fără mari greţuri, şi în primul veac din mileniul trei" (p.208).

Molipsită de stilul gândirostivieţuitorului Don Luchino Pizzutti, aş spune că eseurile profesorului ieşean nu vin în întâmpinarea expectaţiunilor tale lecturale, ci le şochează, le derutează şi le perturbează prin imprevizibilul lor, despicând „firul în paişpe".

 

* Luca Piţu, Dialoghisiri la ceas de taină. O sumă de experimente con-versaţionale plasate, toate, sub zeului sporovăirilor dezinteresate, Editura „Opera Magna", Iaşi, 2014.

 

 

inapoi la sumar