Revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

despre noi
contact
arhiva
 

 

Lecturi paralele

Horia Ungureanu

 

Salacz Gyula, primarul reformist al Aradului*

 

Cred că istoria adevărată (nu cea care se învaţă la şcoală, ţesută doar în jurul „eroilor" şi al războaielor) se compune, se construieşte din mici, mărunte istorii locale, unele dintre ele nebăgate în seamă, deşi ele ar fi cazul să fie puse de istorici în locul pe care îl merită: acela de piatră, de cărămidă în marele zid, în marea construcţie a istoriei naţionale.

Un astfel de demers (aproape nebăgat în seamă de comunitatea noastră) a realizat confratele Puskel Péter, scriind volumul Interesele urbei înainte de toate. Cartea domnului Puskel este (după cum singur mărturiseşte în pagina de gardă) o micromonografie a perioadei în care Aradul a fost „păstorit" de primarul Salacz Gyula, unul dintre cei mai longevivi, dacă nu chiar cel mai longeviv primar pe care l-a avut Aradul până astăzi. Dar nu lunga perioadă de timp cât s-a aflat în fruntea administraţiei arădene l-a determinat pe autor să scrie despre primarul Salacz, ci marile realizări de care acesta a fost capabil în cei peste 25 de ani cât a ocupat fotoliul de primar. Pentru că, în acest „lung mandat, de peste un sfert de secol, a lăsat o moştenire greu de uitat", fiind, astfel, „un exemplu demn de urmat pentru toţi cei care păşesc în urma sa".

Salacz Gyula s-a născut în data de 31 ianuarie 1832, la Gyula. Tatăl său, Salacz Lajos, a fost avocatul moşiei Wenckheim (conţii Wenckheim aveau moşii în zona Sebeşului şi exploatări de fier în Munţii Zărandului, fiind consideraţi printre cei mai bogaţi aristocraţi din Ungaria), aşa că putem spune că micul Lajos a crescut într-o familie înstărită, care i-a putut asigura o bună educaţie. Tânărul Salacz a urmat primii ani de şcoală în localitatea natală, iar liceul îl găseşte elev la şcoala minoriţilor din Arad. Bacalaureatul şi-l dă la Oradea (între timp, întrerupându-şi studiile, participă activ la Revoluţia de la 1848, la doar 17 ani ajungând locotenent), oraş în care îşi începe şi studiile de drept, pe care le-a continuat la Pesta, obţinând diploma de jurist la Viena. Cariera juridică şi-a început-o la Arad, oraş asupra căruia îşi va pune apoi amprenta, definitiv. Între 1872-1875 este procuror-şef, calitate în care a putut să-şi etaleze spiritul justiţiar şi puterea de muncă, „trăsături care îl vor caracteriza şi în lunga sa perioadă cât s-a aflat în fruntea urbei".

Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în ceea ce priveşte administrarea Aradului, era încetăţenit obiceiul ca primarul să fie, alternativ, sârb sau german. Anul 1848 a întrerupt acest obicei, domnul Török Gábor fiind ales în acel an primul primar maghiar din Arad. Lui i-au urmat (cu mandate mai lungi sau mai scurte) primarii Heim Domokos (în mandatul căruia Aradul a fost declarat Oraş liber regesc), Atzél Péter (cel care a început construcţia Colegiului Regal, instituţie căreia i-a donat apoi cele câteva mii de volume din biblioteca sa particulară).

Odată cu instaurarea dualismului, putem spune că în Arad a început o perioadă propice dezvoltării sale economice şi culturale. Ei bine, tocmai de aceste oportunităţi a profitat şi Salacz Gyula, după preluarea mandatului de primar al Aradului, în 1875, mandat pe care şi-l încheie în 1901, adică după 26 de ani. Tip tenace, bine organizat şi refractar compromisurilor, noul primar s-a înconjurat de oameni asemenea lui, oameni care puneau „interesele urbei înainte de toate", reuşind astfel să facă din Arad un important centru economic şi spiritual al regiunii, contribuind la realizarea unor mari transformări în urbe.

În timpul mandatului lui Salacz Gyula a fost proiectat şi realizat sistemul de îndiguire a Mureşului, au fost amenajate faleza râului şi parcul din spatele primăriei, au fost construite şcoli în cartierele oraşului, a fost ridicată clădirea seminarului ortodox; în 1887 s-a deschis banca Victoria (cu capital integral românesc), în 1893 s-a înfiinţat Societatea Feroviară Arad-Cenad (care avea să asigure legătura feroviară a Aradului cu alte centre economice din Ungaria), în 1890 s-a înfiinţat Societatea Filarmonică, apar primele monografii ale Aradului (a lui Lakatos Ottó, în 1881, şi cea în două volume a lui Márki Sándor, în 1892 şi 1895).

„În 1893 se deschide pentru public primul muzeu al Revoluţiei de la 1848-1849, se termină construcţia palatului Hermann, a şcolii normale de băieţi, a palatului Cenad, a palatului Neumann, a şcolii profesionale de industrie a lemnului şi a fierului, a Hotelului Central". În 1897 apare cea mai influentă publicaţie românească din Arad, Tribuna poporului, şi continuă să apară publicaţia Neue Arader Zeitung, în limba germană.

Tot în mandatul lui Salacz Gyula, în 1893, la etajul al doilea al clădirii teatrului, s-a deschis primul muzeu din Arad, dedicat revoluţiei paşoptiste arădene, şi s-au ridicat „monumentele dedicate revoluţiei – obeliscul de lângă Cetate (1881), respectiv Statuia libertăţii (1890). Turnul de apă (construcţie emblematică pentru Arad) a fost dat în folosinţă în 1896, odată cu terminarea sistemului de canalizare şi apă potabilă. Tot în anul 1896 se trece la electrificarea oraşului. Anii de prosperitate şi de bună administrare atrag industriaşi şi investitori de prin alte părţi. Industriaşul austriac Weitzer János s-a hotărât să construiască la Arad o fabrică de vagoane, moara şi fabrica de spirt ale fraţilor Neumann funcţionau deja, la fel şi fabrica de roţi dinţate şi maşini, Hendl. Învăţătorul Simay István pune la dispoziţia orăşenilor o baie publică (cunoscutele, până mai ieri, băi Simay).

Aceste merite incontestabile i-au adus primarului Salacz şi o recunoaştere aulică la aniversarea celor 25 de ani de administrare a oraşului, primind Ordinul Crucea de Fier, rangul trei, respectiv înnobilarea cu titlul de Endrödi. În 1901 a fost ales deputat, iar la vârsta de 65 de ani a demisionat din funcţia de primar, retrăgându-se discret din viaţa publică. Recunoscându-i şi apreciindu-i realizările, în anul 1910, urbea l-a făcut cetăţean de onoare. Bătrân fiind, „a fost martorul unor evenimente care i-au încununat opera: pornirea uzinelor textile şi de automobile, inaugurarea liniei electrice Arad-Podgoria, terminarea podurilor de peste Mureş, inaugurarea Palatului Cultural" şi, nu în ultimul rând, „explozia marilor construcţii secesioniste" (vezi străzile Cloşca şi Unirii, ca să dăm doar două exemple).

„Cel mai prolific primar al Aradului a trecut în veşnicie la 17 iulie 1915, la Șiria", şi a fost condus pe ultimul său drum de o mulţime de arădeni, „cu toate că ploua năpraznic". Din nefericire, nici piatra, nici mormântul său nu mai există, locul în care îşi duce somnul de veci acest mare constructor al Aradului, fiind necunoscut acum arădenilor.

La înmormântarea sa, notarul-şef de atunci, Angel István, şi-a început discursul cu cuvintele S-a prăbuşit bătrânul stejar. A fost uriaşul unei păduri cât un oraş. A crescut mare prin puteri proprii şi a reprezentat timp de 26 de ani forţa şi energia puse în slujba oraşului.

Se spune că omul sfinţeşte locul. Ei bine, exemplul primarului Salacz Gyula ilustrează cum nu se poate mai bine înţelepciunea care se ascunde în spatele acestor puţine cuvinte.

 

* Puskel Péter, Interesele urbei înainte de toate, Editura „Gutenberg Univers", Arad, 2013

 

 

inapoi la sumar