Revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

despre noi
contact
arhiva
 

 

Lecturi paralele

 

Anton Ilica

 

Lazăr Magu un
„Călător pe scări interioare"*

 

Lazăr Magu priveşte lumea prin fereastra metaforei. Având în singurătate un sprijin afectiv, autorul volumului Călător pe scări interioare caută metafizicul în mici drame cotidiene. Inocentele experienţe zilnice sunt pătate de prospeţimea intensă a senzaţiei, prelungindu-i emoţiile spre o comunicare impudică cu elementele universului. Îngerii, luna, soarele, vântul se umanizează şi se rătăcesc printre cele pământene, iar acestea, la rândul lor, se înaripează, devin atinse de magia cosmicităţii. „Pomi înfloriţi" sunt aripi ale îngerilor, atunci când „cerul zboară peste grădini". „Tăcerile conversează pe banca din parc", „respiraţia obosită a statuilor" e ascultată cu stetoscopul, într-o zi ploioasă, „ciobanul buciumă din tunet", în timp ce „oi uriaşe pasc pe cer" etc. Banalele întâmplări cotidiene devin surse de lirism şi emoţionalitate voluptoasă. În cele 146 de „respirări" ale „călătorului (urcător) pe scări interioare" se descriu politeţuri afectate, nostalgii amestecate în luminişuri de spiritualitate şi gânduri înnodate în întrebări fără răspuns. Călătorul (cel de pe „scări interioare"), atins de o seducţie magică, îşi irizează sufletul într-o existenţă plată, fără timp şi spaţiu, chiar fără voluptatea metafizicului:

„Opreşte ceasul, roata la fântână,/ Opreşte-mi pasul undeva-n zăvoi!/ Lupii m-atrag… Muşcată mi-e o mână/ Şi mâinile îmi sunt turme de oi." (Apocalips rural)

Emergenţele lirice capătă o gravă sonoritate din pricina unor întrebări fără răspuns (deşi, cred, că nici un liric nu aşteaptă un răspuns, sperând în prelungirea ecoului indus de semnele de punctuaţie!):

„Şi nici măcar nu ştim ce-a fost de spus –/ Născutu-S-a sau a murit Iisus?" (Ceva de spus)

ori

„Mă-ntreb şi plânge ceara-n lumânări…/ Iar veşnicia mea e de-ntrebări" (Interogatoriu).

Creionările lirice atât de stilizate au virtuţile iconografiei expresioniste. Ochii verzi ai dactilografei sunt „semafoare", copacii fac „îngeri de zăpadă", „statuile au început să strănute", la trecerea căruţei, „drumul scârţâie din toate încheieturile" etc. (Pot fi trecute cu vederea cele câteva texte ironice, pornind de la pastişarea textelor unor poeţi moderni!)

„Poezia" lui Lazăr Magu pare „suflet fluid"; „în fine" de la începutul acestei prezentări de volum mărturiseşte satisfacţia unui lector lipsit de încântarea pentru zorzoane şi nici pentru contorsiunile eterizate de sens ale cuvintelor. Lectura volumului place, iar întreţinerea acestui sentiment rămâne aspiraţia emoţională specifică unui scrutător de voluptate în textele lirice. Lazăr Magu ne propune să-l însoţim în călătoria sa „pe scara interioară", iar „ghidul" vă recomandă să-l urmaţi în această experienţă spirituală şi afectivă binefăcătoare şi tonifiantă. Poarta afirmării i se poate larg deschide, căci aspiraţia îi este susţinută de candoare în trăirea sentimentului şi de maturitate în mânuirea cuvintelor, dornice de mântuire.

 

* Lazăr Magu, Călător pe scări interioare, Editura „Mirador", Arad, 2013

 

 

inapoi la sumar