POEZIE

Eugenia Ponta Pete

Verde

Cu fiecare zi

alunecăm cu paşi mărunţi spre iarbă,

în trup cu flăcări vii,

ce nici nu ştim cât încă pot să ardă.

Cu fiecare zi

ne depărtăm puţin de tot ce-am fost,

ai veacului copii,

ce-şi împlinesc destinul pe de rost.

În ziua când vom da

ca un tribut, pe rând, sărutul ierbii,

ne-om împleti cu ea,

adulmecându-i seva, precum cerbii.

Vom lăcrima curat,

cu picuri calzi de rouă peste verde

şi tot va fi uitat,

în firul nou ce-n mărginimi se pierde.

Tandreţe

Plutirea mea, plutirea ta,

plutirea noastră,

într-un vârtej,

perpetuu zbor, în ritm de vals,

ca dansul fulgilor

zăriţi la o fereastră,

îngrămădiţi

pe lemnul negrului pervaz.

Aripa mea, aripa ta,

aripi pereche,

un fluture

încremenit pe o petală,

ca un miraj,

un drag desen

pe-o carte veche,

deschisă-n ceasurile vii de seară.

Obrazul meu pe-obrazul tău,

caldă-mplinire,

tandre atingeri,

reversibil joc,

distinse piese

-n puzzle-ul „iubire”,

să şteargă vremea,

s-o oprească-n loc.