LECTURI PARALELE

Dana Nicoleta Popescu

Parabole despre artă*

Sensibilitatea cerebrală a Iuliei Sala a fost remarcată încă de la debut, volumul de nuvele Casa cu pereţi de vânt (Editura „Clusium”, Cluj, 2003) fiind premiat de Uniunea Scriitorilor şi apreciat de exegeză. Livius Petru Bercea (Scriitori şi cărţi , Editura „Nagard”, Lugoj, 2008) nota interesul prozatoarei pentru multiplele manifestări ale firescului uman, latura tragică a existenţei şi obiectele care stabilesc cu oamenii legături dincolo de regnuri. Delia Ungureanu („Observator cultural”, nr. 260, 2005) remarca personajele transformate în obiecte textuale şi ontice, asupra cărora pluteşte sentimentul tragic al lipsei de identitate.

Particularităţi pe care Iulia Sala, fidelă propriei viziuni asupra fiinţelor şi lucrurilor, le duce mai departe în romanul Din dragoste pentru poştaş (Timişoara, Editura „Brumar”, 2013). Aparent neînsufleţite, obiectele iau în posesie existenţa oamenilor, determinând dramatice schimbări de situaţii: Victor, funcţionar la poştă, îşi descoperă talentul de violonist printr-o nouă, neaşteptată capacitate de a face obiectele să vibreze; Clara, înstrăinată de familia care a adoptat-o, vede materializarea unui fluture în momentele de maximă tensiune emoţională. Pe lângă istoriile lor – intersectate şi mereu despărţite într-o imposibilă poveste de dragoste – al treilea fir narativ îl are în centru pe profesorul Manole, care şi-a pierdut pasiunea pentru muzică odată cu moartea soţiei şi dispariţia inexplicabilă a fiicei. Episoadele despre Clara şi cele despre Manole sunt relatate în stilul indirect liber, iar Victor îşi rememorează viaţa într-o lungă mărturisire adresată Clarei, încercând, în acelaşi timp, să găsească sensul întâmplărilor ce depăşesc graniţele posibilului. De asemenea la persoana întâi, comentariile celui de-al patrulea personaj, peretele camerei unde locuieşte Victor, întăreşte atmosfera onirică, dominată de obiectele animate, ce nu se mai conformează regulilor cunoscute.

Cele trei personaje principale trăiesc acute crize de identitate, pe care autoarea nu le rezolvă într-un happy-end facil: poveştile lor nu se contopesc într-o alinare generală – aşa cum Clara şi Victor nu vor ajunge, cu adevărat, un cuplu, presupusa reîntâlnire tată-fiică nu are loc. Exilat într-o altă dimensiune şi condamnat la o existenţă spectrală, Victor îi transmite iubitei sale talentul muzical. La fel, a readus în viaţa profesorului bucuria de a savura inflexiunile melodioase.

Finalul încifrat dovedeşte măiestria Iuliei Sala de a deghiza într-o naraţiune aparent fantastică o parabolă despre puterea artei de a regenera resursele interioare ale sufletului omenesc.

* Iulia Sala, Din dragoste pentru poştaş, Editura „Brumar”, Timişoara, 2013