logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Johannes Waldmann

 

 

Goethe, Elegia de la Marienbad şi măiastra melopee a lui Sebastian Tegzeşiu

 

 

„Dar curgeţi numai, lacrimi, ne-ncetat.
Lăuntric jar voi anevoie stingeţi.
Se rupe ceva-n piept cutremurat,
Viaţă şi cu moarte-şi fac bătaie.”

(Goethe, Elegia, în româneşte de Lucian Blaga)

 

Sunt întâlniri dorite, pe care le cauţi, pentru realizarea cărora eşti decis să aduci sacrificii şi le urmăreşti, şi, pe de altă parte, sunt alte întâlniri, care se pot dovedi la fel de fructuoase, şi pe care viaţa ţi le oferă în mod neaşteptat, şi care se pot dovedi importante, semnificative.

Programul din acest an al „Zilelor Max Reger”, care se organizează de şaptesprezece ani, anual, în oraşul Weiden (oraşul de adopţiune, bavarez, al autorului acestor rânduri), în anul 2015 s-a extins şi în ţara vecină, adică, în Cehia, şi s-a cântat muzică cehă şi Max Reger şi în oraşul Marienbad, denumit de cehi Marianske Lazne. Acţiunea se numeşte „Podul”; în cadrul ei răsună muzică de cameră sau pentru formaţii orchestrale, orchestral-vocale, din Bavaria şi Cehia, dar şi din alte ţări europene, solişti renumiţi, executanţi ai muzicii lui Max Reger şi ai compozitorilor cehi. S-a ales un citat generic, sub forma unei butade a lui Reger, care spune că „cehii sunt muzicieni înnăscuţi”.

Astfel, pentru concertul de la Marienbad a fost angajat un tânăr, nu foarte cunoscut duo, vioară şi pian, compus din: Sebastian Tegzeşiu, violonist român rezident la Basel, în Elveţia, şi Aglaia Graf, pianistă elveţiană din Basel, iar recitalul a avut loc în sala de concert din Casa Chopin. Pianista a cântat chiar pe instrumentul, de marcă Petroff, pe care a cântat cândva celebrul compozitor polonez.

Ambianţa în care s-a desfăşurat recitalul a fost deosebită. Pe pereţii începerii, o serie de desene ale lui Chopin, înfăţişând-o pe Maria, prietena lui (19 ani), şi desene ale Mariei înfăţişându-l pe Frédéric Chopin (portrete şi caricaturi executate cu talent şi cu gust), decoraţia şi mobilierul fiind fidele epocii. Iată că acest recital, remarcabil prin vitalitate şi diversitate, a fost cadoul clipei, întâmplare care m-a surprins şi m-a bucurat şi îmi face o deosebită plăcere să relatez aici despre ea. Cu precădere fiindcă scriu despre un tânăr şi foarte talentat artist român, pe care am reuşit să-l cunosc cu această ocazie.

O primă digresiune: de aproape trei decenii am folosit toate prilejurile de a analiza lucrări de compozitori români, interpreţi, faimoşi sau în curs de afirmare. Primul articol a fost dedicat violonistei Mariana Sârbu, ultimul apărut, dirijorului Constantin Silvestri.

A doua digresiune vizează titlul acestui articol şi motto-ul lui. Multe au fost, îndeosebi în decursul secolelor XIX-XX, personalităţile din istoria şi cultura europeană care au vizitat Marienbad-ul, au fost tratate acolo şi au revenit de mai multe ori. Septuagenarul autor al lui Faust şi al jurnalului intim Poezie şi adevăr, celebrul Goethe, a fost în total de şapte ori acolo, şi pentru perioade mai întinse. În anul 1821, la vârsta de 73 de ani, o cunoaşte pe Ulrike Levetzov, atunci de 17 ani, se îndrăgosteşte de ea, iar doi ani mai târziu, în 1823, o cere în căsătorie. Putea proceda astfel, fiindcă între el şi ţiitoarea lui, Christiane Vulpius, cu care avea un fiu matur, August, încă nu existau legături matrimoniale. Refuzul fetei de 19 ani şi al familiei ei nobiliare vine prompt, cei doi fiind siliţi să se despartă. Eşecul în această bizară legătură amoroasă are ca rezultat un produs pe cât de genial, pe atât de accesibil iubitorilor de poezie. Eu îl cunosc de cel puţin cincizeci de ani. Este Elegia (de 23 de strofe), supramunită chiar de Goethe Elegia de la Marienbad. Conform legendei, a fost aşternută pe hârtie pe drumul de la Marienbad la Weimar, în cabina caleştii care l-a dus pe poet. Caleaşca există, într-o magazie, la Frauenplan, în casa lui Goethe de la Weimar. Am văzut-o! -Traducerea lui Lucian Blaga, apărută în 1957, echivalează cu originalul!

Reîntorcându-mă la Casa Chopin, unde marele compozitor a stat de şase ori (la hanul Lebăda Albă), ultima dată în 1836, şi în cazul său intenţia lui a fost să se căsătorească. Maria, prietena lui din marea nobilime poloneză, nu a putut să-i îndeplinească dorinţa. Dar mărturiile acestei legături romantice au rămas…

Iată că, atunci când interpreţii, îmbrăcaţi festiv, au intrat în sală, am privit-o pe Aglaia Graf şi am avut revelaţia Mariei lui Chopin. Într-atât îi semăna, cu statura ei înaltă, subţire şi mlădioasă, părul lung, blond natural, ochii mari albaştri. Sebastian Tegzeşiu, cu ţinuta lui distinsă, faţa smeadă şi tenul închis, aducea cu figura unui prinţ indian!

Foarte sumar despre cei doi artişti (amatorii de amănunte să consulte Google şi Youtube).

Aglaia Graf, artistă în plină formare, provine dintr-o familie de pedagogi şi artişti (tatăl, tot pianist) şi a cântat în multe centre muzicale. Compozitorul preferat: Mozart, dar şi Chopin.

Sebastian Mihai Tegzeşiu, absolvent (cu distincţie) al Conservatorului Bucureşti, elev al cunoscuţilor Dan Podlowsky, Ştefan Gheorghiu şi Gabriel Croitoru. Studii de perfecţiune cu Adelina Oprean la Basel. Orchestrant la cunoscuta Orchestră de Cameră din Basel (la treizeci şi unu de ani!). Membru de juriu la concursul „Dinu Lpatti”. Preferinţe şi înregistrări: Enescu: Sonata a 3-a (în caracter românesc), Bartók: Sonata a 2-a (lucrare de diplomă), Mozart şi Beethoven. Are predilecţie în direcţia melopeii, cu mult arcuş, melodii întinse, volute muzicale ample. Am vorbit despre execuţia dânsului cu Sonata de Bartók, pe care o cunosc din discul din 1940, interpreţi: Josef Szigeti (vioară), Bela Bartók (pian). Concepţia interpretativă, deosebit de complexă, despre dificila şi contradictoria Sonată de Bartók pe care Sebastian Tegzeşiu o comunică publicului, m-a impresionat profund. Nu cred că am exagerat spunându-i violonistului înainte de concert că a produs un adevărat şoc asupra mea. La fel, execuţia Sonatei a 3-a de Enescu denotă multă personalitate.

Revenind la recitalul de la Marienbad: acesta a fost compus din două lucrări germane şi două cehe.

Mozart, cu Sonata în fa major, a făcut începutul. De remarcat a fost mai ales partea mediană, andante, foarte „dolce”, grăitor, în tradiţia şcolii româneşti de interpretare.

Bohuslav Martin, cu Sonata a 2-a, tot în trei mişcări, care a fost complexă, agitată, şi a avut un final percutant, puternic.

A urmat cea mai expresivă lucrare, Max Reger: Romanţa. O melodie infinită, dar cu aspect cromatic schimbător, foarte neliniştitor, greu de urmărit.

În final, Sonata în fa major de Antonin Dvo ř ak (aceeaşi tonalitate ca aceea a Sonatei de Mozart, dar cu un caracter întru totul diferit faţă de aceasta) a fost lucrarea cea mai lungă. O bucată de succes, în cel mai bun spirit romantic, compusă de un mare melodist!

Cei patruzeci de amatori de muzică veniţi la Marienbad de la Weiden cu un autobus, organizat de către biroul Festivalului „Max Reger”, s-au întors într-un spirit elevat, fiind deosebit de mulţumiţi. A fost, în totalitatea ei, o după-amiază şi o seară deosebit de reuşită, plină de satisfacţii pentru entuziaştii din oraş!

Pentru autorul acestor rânduri, cel mai frumos moment a fost cel al despărţirii, când Dl. Tegzeşiu mi-a mărturisit că e bucuros să ne cunoască şi i-a salutat pe cititorii revistei „Arca”, în care acest articol are şanse să apară!

 

Johann Wolfgang Goethe, în Elegia de la Marienbad:

 

„Fă ca şi mine, şi înţelepţeşte

priveşte clipa! Nicio amânare!

Întâmpină cu suflet viu şi mare

în faptă, bucurie sau iubire.

Copilăreşte dacă te-ai încins,

atunci eşti totul şi de neînvins!”

 

 

 

Weiden, 3 octombrie 2015