DIALOG

„Gândirea este «agon», luptă: dar însăşi această agonie face ca viaţa să fie demnă de a fi trăită în faţa istoriei şi în faţa Eternului”

interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Bruno Forte

Bruno Forte (născut la Napoli în 1 august 1949) este cel mai important teolog italian al momentului. Din 26 iunie 2004 este arhiepiscop de Chieti -Vasto. A publicat următoarele volume: La chiesa nell' eucaristia, D'Auria, Napoli 1975, Gesù di Nazaret, storia di Dio, Dio della storia. Saggio di una cristologia come storia, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1981, Cristologie del Novecento. Contributi di storia della cristologia ad una cristologia come storia, Queriniana, Brescia 1983, La Chiesa, icona della Trinità. Breve ecclesiologia, Queriniana, Brescia 1984, Trinità come storia. Saggio sul Dio cristiano, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1985, Laicato e l aicità, Marietti Editore, Genova 1986, La teologia come compagnia, memoria e profezia. Introduzione al senso e al metodo della teologia come storia, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1987, Sull'amore, D'Auria, Napoli 1988, Sul sacerdozio ministeriale. Due meditazioni teologiche, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1989, Maria , la donna icona del mistero. Saggio di mariologia simbolico-narrativa, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1989, Teologia della storia. Saggio sulla rivelazione, l'inizio e il compimento, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1991, Sui sentieri dell'Uno. Saggi di storia della teologia, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano), 1992, L' eternità nel tempo. Saggio di antropologia ed etica sacramentale, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano), 1993, La chiesa della Trinità. Saggio sul mistero della Chiesa, comunione e missione, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1995, Confessio theologi. Ai filosofi, Cronopio, Napoli 1995, In ascolto dell'Altro. Filosofia e rivelazione, Morcelliana, Brescia 1995, Trinità per atei, Raffaello Cortina Editore, Milano 1996, La parola della fede. Introduzione alla simbolica ecclesiale, San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1996, Dove va il cristianesimo?, Queriniana, Brescia 2000.

Ciprian Vălcan: – Împărtăşiţi părerea celor care susţin că filosofia trece printr-o criză care îi anunţă sfârşitul iminent sau credeţi mai degrabă că avem de-a face cu o nouă formă pe care aceasta o îmbracă în seria ei de metamorfoze de-a lungul timpului?

Bruno Forte: – Filosofia reprezintă curajul de a-ţi pune întrebări radicale. Aceste întrebări au de-a face cu chestiunile ultime, acelea care cercetează sensul vieţii şi al istoriei. Atâta vreme cât va exista gândirea, vor exista şi astfel de întrebări. A gândi înseamnă a te lupta cu moartea şi numai cine acceptă provocarea adevăratelor întrebări, poate trăi atât provocarea cât şi consolarea filosofiei.

– Credeţi că suntem ameninţaţi de triumful barbariei, că temeliile culturii noastre riscă să fie distruse, sau mai există speranţă?

– Nu am fost niciodată de acord cu poziţiile catastrofiste sau cu lecturile simplificatoare, ca aceea care reduce viitorul apropiat la coliziunea dintre Creştinism şi Islam. Convingerea mea este că vor exista noi forme de metisare, aşa cum s-a întâmplat dintotdeauna de-a lungul istoriei şi că din acest amestec, alături de multe probleme, vor ieşi la iveală şi noi bogăţii şi lumini. Creştinismul îndeosebi a ştiut mereu să se facă plămadă în aluatul culturilor şi al marilor lor transformări.

– Credeţi că putem imagina istoria spiritului drept o succesiune de perioade dominate de obsesia sistemului, a completitudinii şi de perioade fascinate de fragmentar, de aluziv, de eliptic?

– Şi aceasta mi se pare o simplificare: vor exista întotdeauna cei care se vor mulţumi cu fragmentul şi cei care în fragment vor căuta Totul. Acest Tot în fragment e frumuseţea: iar inima omului este făcută pentru frumos, care e, de altfel, celălalt chip al divinului. Nostalgia unui sens mai măreţ, setea după chipul lui Dumnezeu, mi se par de neşters din inima omului. Precum zice Sf. Augstin, „fecisti nos ad Te et inquietum est cor nostrum donec requiescat in Te” (Confessiones I, 1).

– Trăim oare într-o epocă a fragmentului? Sau visăm în continuare la acele metanaraţiuni a căror moarte a fost anunţată de pontifii postmodernismului?

– Un mare poet italian, Mario Luzi, vorbeşte despre necesitatea de a trăi «botezul fragmentelor noastre». Cred că această trebuinţă este înscrisă în noi: ea este căutarea şi nostalgia sensului, este necesitatea de a trece de la fenomen la fundament pentru a putea ancora contingenţa trăirii de o patrie ultimă care să ne orienteze drumul şi să ilumineze orizontul de după moarte.

– Relaţia dintre filozofie şi teologie este unul dintre nucleele gândirii medievale. Cum funcţionează această relaţie în secolul XXI?

– Teologia şi filosofia se află într-un dialog viu în zilele noastre: sfârşitul prezumţiilor ideologice a redeschis spaţiul către Mister. O filosofie opacă la Mister e o ideologie oarbă; o teologie fără interogaţia radicală a filosofului, riscă să nu exprime tot potenţialul său de sens. Filosofia şi teologia au nevoie una de cealaltă.

– Unde vedeţi locul filozofiei în cultura contemporană? Continuă ea să joace şi acum un rol important în dezbaterile publice, aşa cum se întâmpla în trecut?

– Deseori, filosofia ca şi cutezanţă a interogaţiei, e prezentă sub aparenţe înşelătoare în timpurile noastre în numeroase feluri. Pretutindeni unde se pun întrebări serioase asupra vieţii şi a morţii, asupra timpului şi a destinului nostru ultim, asupra nevoii de fundament a moralei, acolo filosofia e activă şi e prezentă. Şi, alături de ea, nevoia întrebării teologice. Într-adevăr, nu e posibil să trăieşti cu adevărat fără a-L căuta pe Dumnezeu şi, prin urmare, fără a lupta cu triumful aparent al morţii. Gândirea este „agon”, luptă: dar însăşi această agonie face ca viaţa să fie demnă de a fi trăită în faţa istoriei şi în faţa Eternului.

Traducere din limba italiană:

Amelia Natalia Bulboaca