POEZIE
Eugenia Groşan
Secvenţa
Ei doi se apropie,
se pierd fascinaţi
unul în ochii celuilalt.
Uită-te-ncolo,
îmi spune mama,
împingându-mă cu faţa la perete.
Simt că pierd ceva,
secvenţa din film
care mă interesa
cel mai mult.
De-atunci
mă uit mereu încolo
încercând să reconstitui
secvenţa.
Femeia cu cortina
Abia dacă-mi aduc aminte de mine.
Doamna care s-a instalat în locul meu
umblă cu o cortină în spate
ca să nu mai fie tentată să se uite îndărăt.
Câteodată, o zvâcnire, o amintire, un efect special
s-ar putea crede că ar scoate-o de pe linie,
dar ea îşi vede de treabă, neschiţând nici un gest,
doar capul puţin plecat,
într-un unghi abia perceptibil,
într-un fel în care nu e nevoie de cuvinte.
Doamna care mi-a luat locul
nu mă priveşte cu ochi de căprioară
în fâlfâit de gene
şi nu-şi schiţează în colţul buzei
un abia înflorit surâs,
nu desenează în aer cu degetele
o îmbrăţişare
să mă cuprindă.
O strig, dar vocea mea de dincolo
de cortină
poate sună înăbuşit, într-un fel de necunoscut,
într-un fel de cântec de lebădă.
Seară cu liliac înflorit
Întâmplările sporesc
aşa cum viermii de mătase gogoaşa.
Ni se intersectează urmele paşilor,
buzele se-ating
de aceleaşi obiecte
la ore diferite.
Nu-mi pun dopuri în urechi
de teamă să nu mă sfâşii,
nu-mi înfig unghiile în carne,
nu urlu ca un lup singuratic.
Rămâi acolo,
minunata mea întâmplare –
înalţă-mi gândul-fuior
până la steaua
de care ne stă agăţată privirea.
Eu
o să torc fuiorul amintirii
pe mângâierea
din seara cu liliac înflorit.