POEZIE
Ioan Alin Gabor
partea dreaptă
ne-am întâlnit din întâmplare în birt, m-a rugat să iau loc la masă,
era singur, nu aştepta pe nimeni.
mi-a oferit o ţigară, a comandat o bere,
apoi mi-a spus sec: mă lasă partea dreaptă,
anafura mă-sii, şi a izbucnit în râs. uite, mâna dreaptă
am avut-o ruptă din cot, la picior am avut accidentul acela oribil la piscină,
dacă mai ţii minte,
pe braţ m-am ars urât şi mi-a rămas cicatricea asta albicioasă
care te trimite cu gândul la un tatuaj scos cu laserul. ce să mai vorbesc
despre plămânul drept care s-a oprit
odată cu ceasul de mână când m-am îmbolnăvit de pneumonie
în urmă cu vreo doi ani, ochiul drept este mai mic decât cel stâng
şi văd din ce în ce mai neclar cu el.
îl priveam tăcut de parcă aş fi avut în faţă un mulaj de ipsos folosit în licee
la orele de biologie, cu organele, ţesuturile roşiatice, vinişoare, capilare, oasele craniului, jumătate de creier,
la vedere pe partea dreaptă.
am adăugat, ca să ne descreţim puţin frunţile, ar trebui să citeşti doar autori cu viziuni de stânga, să contrabalansezi oarecum problema.
în noaptea aceea, cât mai rămăsese din ea, am visat mult.
îmi aduc aminte doar atât:
m-am trezit să merg la baie şi când am dat să mă privesc în oglindă
am realizat că jumătatea dreaptă a feţei nu mi se vedea.
m-am panicat şi sudoarea acră a început să şiroiască pe oglindă
unde stătea scris pe partea lipsă a feţei următorul text: „ uite, orice realitate care merită osteneala ţi se dezvăluie prin intermediul cuvintelor, restul lasă-l maimuţelor sau muşcatelor ”.
în timp ce scriam m-am trezit să merg la baie a bătut cineva la uşă. era administratorul care mi-a spus că vrea să verifice în baia mare dacă nu cumva am vreo ţeavă spartă în masca de sub chiuvetă. ne-am aplecat pe rând cu o lanternă să depistăm de unde vine problema. şi a avut dreptate, ţeava de apă rece din partea dreaptă a coloanei era spartă, ploua cu firmituri de nedumerire scăldate în lumina călduţă a lanternei ca un ochi de găină pe peretele mucegăit de dincolo de ţevi.
în tren cu t. s. khasis
suntem toţi trei în tren în drum spre ineu
în jur oamenii nu par deranjaţi de aerul cleios ca o bomboană
topită în palmă
regret că nu mai este vară în spaţul uşor dintre clipiri şi mă ambiţionez să desenez cu degetul
pe fereastra murdară trasee pentru bicicletă
după ce am închis ochii m-am simţit ca un supravieţuitor
al sfârşitului lumii
ca un fotograf la înmormântarea unui prieten
ca un pantof rămas fără pereche
un miros greu de la wc ne străpunge alert nările
(tu nu eşti pictor
tu nu faci tablouri îmi spunea cristi la telefon
pe când eu mă trezeam din beţia propriilor cuvinte
făcându-mi-se încă o dată ruşine
trecându-mi compulsiv mâna prin barbă
rotindu-mă în gol pe balcon)
citesc khasis pe datorie şi mi se pare lucrul
cel mai bun de făcut înaintea unei vizite de familie
şi sunetul pe care îl scoate trenul aduce cu scrâşnitul meu din dinţi
despre care îmi povesteşte ara la trezire
fiică-mea l-a desenat pe marius
bărbos plin de muşchi şi cu o inimă mare
ce-i acoperă şi pântecul
va rămâne necolorată pentru că e înăuntru şi nu se vede
mă lămureşte
în cele din urmă scăpându-şi câteva creioane colorate sub banchetă
aşa că îi dau un sms şi îl pun în gardă
apoi stăm o vreme cu ochii înţepeniţi pe fereastră
un stol de păsări face în aer un cerc perfect
stima de sine a celor din jur decade în plase de rafie miros de tutun amestecat
cu transpiraţie şi iphonuri luminându-se sporadic
stolul de păsări se regrupează rapid ca o echipă de fotbal
după marcarea unui gol
mai fugăresc cu privirea câteva clipe pe fereastră
o turmă de nori ca pe o minge de cârpe
le zâmbesc împăcat fetelor mele
şi mă scufund din nou în carte.
rem
m-am băgat cu grijă lângă ea în pat
după ce m-am asigurat că ferestrele şi uşa sunt zăvorâte
copila este acoperită şi doarme
angoasele mele stau ordonate ca hainele pe spătarul scaunului.
îi aud respiraţia şi asta mă linişteşte
îi simt trupul cald întins lângă al meu
mâna mea stângă se întâlneşte cu mâna ei dreaptă
oboseala mea se amestecă cu oboseala ei
sub pleoape rămăşiţele zilei se transformă în vise.
îi strâng mâna într-a mea
nimic mai plăcut decât căldura degajată de palmele noastre
care asudă în voie. în labirintul liniilor din palmă rătăcesc până în zori
când lumina neonului de deasupra pultului de bucătărie
se izbeşte de lama rece a cuţitului de tăiat pâine.