POEZIE

Virgil Todeasă

Rătăcitorul

simt forţa care tăvăleşte pământul,

aerul care trece suveran peste spinarea mea

şi nu-mi întorc privirea deloc

sunt suspinare de aer,

uneori,

turbionul care se duce – acolo sunt eu

în mine s-au aflat gropile

de unde începe sfârşitul

Lecţia de înot

învingătorul este plin de griji

lupta pentru el este vitală –

cei învinşi sunt subjugaţi de măreţia lui

în privirea uscată a învinsului

găseşte puterea s-o ia de la capăt

este mecanicul

care n-a coborât niciodată de pe locomotivă

el nu ştie dacă trăieşte

de fapt, devine o stare de abur,

de clarobscur în tensiunea nucleară a apei

undeva,

pe întinsul apelor,

în surdul lor se află eliberarea

există acolo o trecere lină spre cel învins

cam atât despre cei doi care se scaldă în apele mele

Iarnă transcarpatică

din străfundul pământului

în întunericul acela,

umbra şi fumul –

aici omul şi focul sunt elemente presupuse

eschimoşul ţine globul rece în mână

nefericit pleacă în lume

minunându-se de craniul lui Yorick

pe tărâmurile aride se ascunde într-un cal de lemn

aripile întinse îl trec peste marea cea mare

se odihneşte la gurile fluviului,

citeşte şi scrie în cartea de aur

pe la noi a trecut în zorii zilei

când bunicul punea ultimul lemn pe foc