RESTITUIRI

Lucian-Vasile Szabo

Sever Bocu – provocări istorice (IX)

Mitropolia Banatului şi Universitatea de Vest

Sever Bocu a fost un om profund credincios, poate şi prin faptul că nu a făcut niciodată paradă de credinţa sa. Comuniunea cu Dumnezeu şi cu cele sfinte venea din interior, ca un mod de a fi, unul de un firesc impresionant. Este cunoscută lupta sa pentru o episcopie ortodoxă la Timişoara, la început, iar apoi pentru ceea ce va fi Mitropolia Banatului. Se va preocupa şi de starea bisericii din Lipova, căci va ajuta esenţial la refacerea acesteia, după ce o vreme aceasta intrase în părăginire. Când Episcopia Timişoarei devine realitate, urcată apoi la rangul de Mitropolie a Banatului, S. Bocu va arăta că a fost doar achitarea unei datorii mai vechi, în contul unor iluştri înaintaşi bănăţeni. Pe aceştia îi pune în prim-plan: „Ne mândrim azi cu Episcopia aceasta, dar ea este operă mult întârziată, este o datoria a altei generaţii, pe care o împlinim noi în locul ei, care nu şi-a îndeplinit-o. Binecuvântaţi fie în cripta lor aceşti mari precursori, atât de mari încât toţi cari i-au urmat să pară şi mai mici decât erau. Iată de ce o statuie a lui Andrei Mocsonyi trebuie să se redreseze impozantă în faţa Catedralei”[1]. În acelaşi articol, se va preciza că Andrei, Baron de Şaguna, fost mitropolit al Ardealului, a lăsat prin testament suma de 25 000 de lei aur (o sumă foarte mare la acea vreme) pentru înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe de la Timişoara. Mitropolia Banatului se va realiza, însă nu toate aspiraţiile bănăţeanului se vor îndeplini. El se gândea şi la o unitate religioasă a Banatului peste graniţă şi peste Mureş, Mitropolia de la Timişoara urmând să coordoneze episcopiile de la Vârşeţ şi Arad[2], după cum rezultă din articolul său Episcopiile Banatului.

Făcând filmul documentar despre Sever Bocu, Vasile Bogdan se va opri şi la momentul sfinţirii Catedralei din Timişoara. Insistă şi obţine de la Bucureşti, după lungi căutări în arhive, un filmuleţ despre acest eveniment. Participă regele Mihai şi premierul Petru Groza. Cadrele erau necesare într-un alt context. Acum, când lucrează la filmul despre Bocu, jurnalistul îşi aminteşte de acea filmare. Cercetează cu atenţie: „Trebuie să fie acolo, el, unul dintre militanţii cei mai înfocaţi pentru construirea ei... Undeva în mulţime. Am derulat banda cu încetinitorul, fotogramă cu fotogramă [...] Iată-l, alături, nefericită coincidenţă, de episcopul Augustin Pacha[3]. Peste câţiva ani aveau să împărtăşească aceeaşi soartă. Mărturisesc că descoperirea m-a emoţionat. Mergea încet, pierdut în masa de oficialităţi care urma suita regală. Şi mai iată-l o dată, la protocolul de primire. Cinci secunde de «mişcare» în total”[4].

Minuni şi credinţă

S. Bocu a fost un ortodox practicat de o mare nobleţe. Ecumenismul bănăţean îşi găseşte în el un înaintaş important. Nu merge cu gândul atât de departe, încât să militeze pentru o unificare confesională. Are însă un respect deosebit pentru fiecare credincios şi pentru fiecare biserică. Acest aspect îl ajută să dezbată cu calm şi cu o mare limpezime unele controverse. La începutul anului 1944, S. Bocu va fi suferind. Se va restabili înainte de Paşte, când îl regăsim activ ca publicist. Formulează un răspuns la o nedumerire, dar care reprezintă şi o contribuţie la o dispută peste Mureş, între Lipova şi Radna: „Cum a ajuns o icoană ortodoxă într-o biserică catolică?”[5] Autorul se referă la icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Sf. Maria-Radna, unul dintre locurile de pelerinaj importante pentru catolici.

Abordarea se face fără patimă, S. Bocu fiind conştient că vorbeşte de o chestiune sensibilă. Ziaristul nu o ocoleşte asperităţile, deşi i-ar fi la îndemână: „Eu poate o redeschid acum, dar în tot cazul nu în forma ei pasională, confesională, de altădată – n-am împărtăşit-o de altfel pe aceasta nici în copilărie, precum nici sfânta icoană, care îşi continua liniştită miracolele, nu părea impresionată de dizidenţi – ci mai mult pentru a da seamă pentru forţele spirituale ce lucrau aici, pe ambele maluri ale Mureşului”, se precizează în acelaşi articol. Autorul redă, de fapt, mai multe legende cu privire la icoană, înglobând şi tradiţii, dar şi fapte reale. Ceea ce se desprinde din cele relatate este faptul că între cele două localităţi, Lipova şi Radna, despărţite de Mureş, a existat o interprătrundere religioasă permanentă, influenţele fiind evidente. Reîntâlnim legenda icoanei care nu se mistuie în focul pus de turci, dar şi realităţi istorice, căci arderea lăcaşelor de cult creştine era urmată de refacerea acestora cu pietre şi pe temeliile a ceea ce se mai putea salva din bisericile distruse.

În articol se vorbeşte şi de minunile săvârşite de icoană, însă subiectul nu este dezvoltat, pe considerentul că „ele se cunosc”. Mai degrabă asistăm la un act de smerenie, căci „minunea se produce unde vrea” şi este greşit a căuta aici o logică umană. Ziaristul Bocu se orientează însă spre prezent, pentru a vorbi de efuziunea religioasă a lui Petrache Lupu, „la care se duc regi şi patriarhi, cerându-i ajutorul”, personaj rămas însă destul de controversat... Au caz asemănător va exista în Ungaria, în acea perioadă, „un caz şi mai ciudat şi mai misterios”. Se relatează despre Kaszap István, fostul sportiv şi seminarist plin de bube, care moare „binecuvântând suferinţa şi fericit că ajunge la Iisus”. De aici lucrurile se schimbă şi mai mult: „După moarte însă încep minunile. În şir necurmat se duc toţi năpăstuiţii la mormântul lui Kaszap şi se întorc vindecaţi. Nu oameni de rând numai, ci baroni şi baronese, conţi şi contese. Poate nu vin toţi vindecaţi, dar o întreagă literatură se vinde pe uliţele Budapestei asupra cazurilor vindecate”[6]. Sunt articole semnificative, în care autorul îşi arată nu doar calităţile de jurnalist, ci şi pe cele de etnograf, antropolog sau istoric.

Eforturi pentru o viaţă universitară

Eforturile lui Sever Bocu pentru înfiinţarea Universităţii de Vest de la Timişoara, un al scop existenţial urmărit cu tenacitate, au fost deosebite. Acestea trebuie însă văzute în contextul general al eforturilor sale în sfera cultelor şi culturii. Dimensiunea religioasă, manifestată prin demersurile pentru restaurarea Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, a reprezentat în concepţia sa doar o latură a afirmării spirituale. În privinţa învăţământului universitar la Timişoara, Bocu milita pentru un sistem complex şi complet. Înfiinţarea Institutului Politehnic era văzută ca un prim pas. A urmat lupta pentru Şcoala de Arte Frumoase, ca apoi concepţia sa să se cristalizeze, prin aducerea în sistem a Universităţii de Vest, cu facultăţi de litere, filosofie, istorie şi drept, dar şi una de medicină.

În 1934, an de bilanţ, după ce Bocu ocupase funcţii administrative importante în guvernul naţional-ţărănist, realizările păreau puţine. Iuliu Maniu, fostul premier, va fi prezent la Timişoara, iar fostul ministru bănăţean va face constatări amare. În atenţia sa vor fi tot marile probleme ale Banatului, precum şi centralismul promovat de la Bucureşti: „Noi, toţi am vrut să dăm ce-i mai bun în noi pentru Banat, dar am avut împotriva noastră un curent centralist, permanent ostil. Experienţa s-a făcut în toate partidele. Noi n-am putut repara niciun drum. N-am putut restaura scaunul Mitropolitului din Timişoara, răsturnat de vitregia vremurilor. N-am putut să facem Universitatea Banatului din angrenajul căreia, cu Seghedinul şi Belgradul, să rezulte triumful culturii româneşti. În România sunt 15 ani pierduţi pentru noi, în vreme ce duşmanii n-au stat pe loc. Dacă pe Golgota datoriei împlinite, bilanţul luptelor mele înregistrează un crucificat, eu consimt orice răstignire pentru ideea pe care o reprezint şi o militez, dar nu mă plec”[7].

Un prim pas, destul de inconsistent, fusese făcut în 1933. Ca deputat, S. Bocu a sprijinit înfiinţarea Scolii de Arte Frumoase de la Timişoara. Aceasta prelua profesori şi ceva din baza materială a unei instituţii cu acelaşi profil de la Cluj, recent desfiinţată. Eforturile intelectualilor şi ale unor lideri administrativi locali au fost pentru obţinerea unei finanţări de la buget pentru şcoală. Finanţarea, adică 604 856 de lei, a venit, însă doar pentru un an. Consecinţele au fost dramatice, după cum notează ironic Vasile Radu: „La această zumzăială vanitoasă au asistat zâmbind cu şiretenie deputaţii din corpurile legiuitoare, munteni şi moldoveni prefăcuţi. Ştiau ei ce ştiau! După numai un an în care şi-au finalizat studiile... 10 (zece) absolvenţi, Şcoala se desfiinţează prin Ordinul 108.595/1934 al Ministerului Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor”[8]. Şcoala a continuat însă să funcţioneze, fiind sprijinită de administraţia locală. Instruirea a avut o orientare către artele aplicate, cu efecte benefice, deoarece a dus la „apariţia pe eşichierul învăţământului artistic românesc a designului industrial, cu adevărat primul element de modernitate structurală care a rupt zăgazurile academismului desuet, persistent la nivelul colectivităţii naţionale”[9].

Unitate şi diversitate prin Universitatea de Vest

În 1937, Sever Bocu va reveni asupra ideii înfiinţării Universităţii de Vest, demersurile sale fiind concentrate într-o conferinţă ţinută pe această temă[10]. Nu este un discurs ocazional, ci unul intens pregătit. Textul este relativ lung şi conţine argumente din mai multe clase. Primul vizează relaţiile externe (necesitatea unei rezistenţe româneşti la intersecţia cu Apusul şi Balcanii, fiind evidenţiată ascendenţa ungurească şi sârbească), al doilea argument este de ordin naţional (o evidenţiere a identităţii statale la frontiera de vest), iar al treilea de ordin regional (stimularea energiilor intelectuale locale şi regionale). Se dezvoltă astfel o adevărată geografie... (geo)strategică, cu raportări apreciative sau critice atât la ceea ce se petrece în domeniul universitar în vecinătatea României, cât şi la Bucureşti (unde existau forurile de decizie, dar şi o apăsătoare tendinţă centralizatoare). Încă de la început, S. Bocu va arăta că o universitate la Timişoara este o decizie care se fundamentează pe elemente de siguranţă naţională: „O Universitate se întemeiază pentru raţiuni de stat. O idee de apărare sau de cucerire, pacifică, de penetraţie intelectuală, spirituală, îi stă la bază, un fel de imperialism, moral la început, care-l precedează însă pe cel politic, aproape necesar, logic. Întâiu merge Universitatea, pe urmă vine raţiunea tunului. Totdeauna a fost aşa. Numai raţiunea de stat a variat de la o epocă la alta”[11]. Este dat exemplul înfiinţării de către Austro-Ungaria a Universităţii de la Cernăuţi, în 1873, pentru a contracara dezvoltarea Universităţii de la Iaşi, capabilă să atragă studenţi inclusiv din Bucovina. La Iaşi ar fi studiat în limba română, pe când la Cernăuţi vor rămâne pe loc şi vor studia în germană. România Mare va moşteni Universitatea din Cernăuţi, concluzia desprinsă de jurnalistul şi omul politic bănăţean fiind una tristă, extrem de dură la adresa administraţiei de la Bucureşti: „Cert, Universitatea din Cernăuţi, dacă n-am fi moştenit-o, noi n-am fi înfiinţat-o. Ce păcat că războiul mondial n-a mai întârziat. Ungurii erau pe punctul de a întemeia şi Universitatea Timişorii, ca să nu mai fi avut noi bătaie de cap”[12].

Autorul nu vede în universitate un instrument de uniformizare şi de pierdere a specificului şi valorilor locale. O spune decis în aceeaşi conferinţă: „Acum se ştie că o uniformizare a culturii este un cuvânt antipedagogic şi universităţile nu numai că n-au această menire, ci mai curând menirea de diferenţiere, de cultivare, rafinare, a ceea ce este diferenţiere, a ceea ce poate da un caracter. O uniformizare a culturei este o sărăcire a ei[13]. Se evidenţiază din nou convingerea lui Sever Bocu că regionalismul nu înseamnă o cantonare în registre minore, ci un dialog major cu centrul şi cu celelalte provincii, definind un specific naţional multietnic şi multicultural cu atât mai valoros. Prin aceste formulări, autorul se dovedeşte un precursor al unităţii în diversitate, principiu devenit proeminent în Uniunea Europeană de astăzi.

În 1944, un raport cu privire la necesitatea înfiinţării Universităţii de Vest este întocmit de câţiva miniştri şi trimis Regelui Mihai I spre aprobare. După cum consemnează Alex Dima, o delegaţie formată din intelectuali bănăţeni, condusă de Sever Bocu, este primită de Mihai I. Bănăţenii pledează cu patos în favoarea înfiinţării acestei instituţii de învăţământ superior de la Timişoara[14]. Raportul miniştrilor va vorbi inclusiv despre faptul că noua universitate avea o susţinere populară neobişnuită: „ Este prima oară în ţara noastră când sarcini, care, după tradiţie revin statului, sunt solicitate de populaţie să fie trecute în contul lor. Această solicitare, uneori ia formă de entuziasm; unele persoane declarându-se gata de a-şi oferi averea pentru crearea noii Universităţi”[15]. Va fi înfiinţată şi Eforia Universităţii de Vest, un comitet de sprijin pentru noua instituţie, al cărui preşedinte va fi Sever Bocu.

NOTE:

[1] „Voinţa Banatului”, XX, nr. 21, 19 mai 1940.

[2] „Luceafărul”, I, nr. 12, decembrie 1935.

[3] Episcopul romano-catolic al Timişoarei, care, asemenea lui Sever Bocu, va sfârşi în închisoare, unde a fost aruncat de comunişti.

[4] Vasile Bogdan, Sever Bocu. Un destin zbuciumat, Editura „Augusta”, Timişoara, 1999, p. 224.

[5] „Vestul”, XIV, nr. 3044, 16 aprilie 1944.

[6] Idem.

[7] „Vestul”, V, nr. 1243, 25 noiembrie 1934. Poziţia exprimă chiar mai mult decât spiritul omului central european, este spiritul colaborării transfrontaliere de astăzi, din păcate încă la fel de puţin înţeles...

[8] Vasile Radu, Şcolile artistice de la Cluj şi Timişoara, „Tribuna”, IX (serie nouă), nr. 177, 16-31 ianuarie 2010.

[9] Idem.

[10] Prezentare ţinută cu ocazia inaugurării ciclului de conferinţe a organizaţiei partidului Naţional-Ţărănesc din Banat pe anul 1937-1938. A fost publicată în şase numere din Vestul, fiind apoi redată în broşură separată. Face parte şi din sumarul volumului Drumuri şi răscruci, vol. II – Discursuri, Bucureşti, 1945.

[11] Reprodus după http://www.vestul.ro/stiri/5071/universitatea-de-vest-%281%29.htm.

[12] Idem.

[13] Idem.

[14] Alex Dima, Sever Bocu şi rolul său capital în înfiinţarea Universităţii de Vest, www.vestul.ro/stiri/1252/ sever- bocu-si-rolul-sau-capital-in-infiintarea-universitatii-de-vest.htm.

[15]Ibidem.