CONTACT

Virgil Todeasă, surâsurile realului, Prefaţă de Aurel Pantea, Editura „Brumar”, 2013

Cu gândul la iluzii şi la construcţii abstracte, Virgil Todeasă explorează realitatea cu ochiul deformat de lecturi al unui Don Quijote ardelean. „Notaţiile sale poetice reprezintă, în fond, forme ale unei confesiuni discrete, vecine cu timiditatea”, scrie Aurel Pantea în prefaţă. Doar că el nu-şi ia lumea în cap, nici nu o traversează precum un cavaler rătăcitor, ci o reorganizează după chipul şi asemănarea melancolicei şi timidei sale figuri. Volumul începe cu un poem al luptei spaţiului cu timpul unde poetul îşi valorifică pasiunea pentru cunoaşterea până la orbire şi negaţie. În contrast cu acest poem al deschiderii cosmice intitulat Tunelul timpului, orbul, poetul plasează pe aceeaşi pagină un scurt poem al închiderii într-o lume/ închisoare a realului imediat unde îl ia ca martor al revelaţiei chiar pe Dumnezeu. Într-un splendid poem, Şoareci şi litere care ar fi putut da numele volumului (surâsurile realului e oarecum caduc, neinspirat) poetul empatizează cu micul mamifer prins în cursă pe care îl numeşte „cititorul în stele”. Simplitatea expresiei coboară până la forme concentrate cum ar fi haiku-ul iar această notaţie cerebrală a lumii provoacă o altă lectură mai profundă, mai pură.

„bun şi trupul acesta/mai dă şi el câte-o satisfacţie// el, trupul, este îngrijitorul, arivistul// spiritul nu prea are viitor, / pentru că el nu suferă de foame// el, spiritul, nu ştie ce va fi sau cine este/ în schimb trupul îşi cunoaşte destinul implacabil// deci, trupul din tenebrele lui ştie/ iar spiritul cine mai ştie …” (Trup şi spirit – cine ştie)

(***)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.