CONTACT

Ion Oprişor, trădarea îngerilor, (poeme), Editura „Brumar”, MMXIII

După câteva volume de versuri remarcabile, în care şi-a fixat nu doar un stil propriu ci şi un spaţiu personalizat pe harta literară a Banatului, Ion Oprişor vine acum cu un volum care nu aduce nimic nou şi neaşteptat în orizontul cititorului. „Trădarea îngerilor” e o metaforă a vârstei şi a luptei cu timpul. E un volum de etapă în care iubita e martorul mut şi ţinta întrebărilor care se adună sub auspiciile unei „melancolii copleşitoare” pe care criticul Marian Odangiu o depistează în lirica sa. Poetul scrutează ipostazele trecerii şi semnele timpului cu gravitate, dar imperturbabil şi senin. Realitatea îi scapă printre plăsmuiri şi vise, printre fantasme şi zboruri:

„de pe chipul tău a căzut o umbră/ cernelurile privirii trezesc sumbra singurătate/ dormind pe un scaun fără spătar/ vechea simfonie ca un strigăt pictat/ se leagănă ca un baldachin/ largul ferestrei/ nu duce privirea spre nici un hotar/ dimineaţa cu braţele moi îmbracă roşii cuvinte/ despre care pot povesti doar tăcerile”

(***)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.