logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

CONTACT

 

Doina Cherecheş, Sfârşit de vară…, poeme, Editura „Nico”, Târgu Mureş, 2014

Doina Cherecheş, medic în Alexandria, a mai publicat, fără mare succes, două romane şi un volum de poezii. În acest volum, Sfârşit de vară, metaforă a vieţii aflată la asfinţit, autoarea inserează două testamente, mai multe „bahice” şi „folclorice”, câteva ode închinate lui Eminescu, aducând într-un buchet al vieţii, imagini şi trăiri dintr-un album sentimental, personal. E o poezie facilă care îl deranjează pe orice cititor şi care se lasă de multe ori purtată de valul rimelor folclorice, o poezie fără idei, hrănită din nevoia de a comunica decât de aceea de a se comunica, prin emoţii, sentimente, obsesii şi închipuiri. Poezia nesupusă autocenzurii sau cenzurii unor cititori sau autori, într-un cenaclu, riscă să-şi piardă logica, busola. Cum să citeşti, cum să interpretezi aceste versuri rimate care pe deasupra se numesc şi Parabolă? Şi cui se adresează ele?

„Un suspin reverberat/ la onoarea de bărbat/ întâlnise o clipă deocheată/ şi foarte strident fardată// Ea venea din veselie, / dar curioasă ca să ştie, / de-ar fi fost la fel de tare/ prin cinstită/ confruntare-jurizare.” (pag. 45)

(**)

 

 

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.