CRONICA LITERARĂ

Gheorghe Mocuţa

Un povestaş bănăţean: Viorel Marineasa*

„Un mozaic al bănăţenismului”

Nu ştim de unde îşi trage Viorel Marineasa, cu atâta sârg, seva povestirilor sale bănăţene de pe Valea Mureşului şi din Lipova copilăriei (unde a locuit între cinci şi cincisprezece ani), cert e că sursele sale de informaţie se pierd în negura timpului. Nu şi resursele, bine dozate, cu permanenta alternanţă între arhaic şi cotidian. Luăm de bună şi declaraţia unui personaj că, „dacă vrei să afli lucruri relevante despre o (…) aşezare, e musai să te bagi în crâşmă.” Povestirile sale alcătuiesc „un mozaic al bănăţenismului ca provincialism cultural, parabolă în mic a umanităţii generice” (Ion Bogdan Lefter) El face parte din cunoscutul comando al prozatorilor timişoreni împreună cu Mircea Pora, Daniel Vighi şi Dan Negrescu, jurnalişti şi eseişti redutabili. Editor cunoscut şi co-fondator al jurnalismului de după 1990, profesor universitar, Marineasa revine cu alte profiluri pitoreşti şi cu alte locuri pe care le evocă în stilul său inimitabil.

Cred că cea mai importantă trăsătură a textelor cu iz arhaic şi dialectal nu e doar memoria extraordinară care ne aduce în faţa ochilor faptele, ci ironia şi sarcasmul la adresa sistemului comunist pe care neamul Marineasa l-a traversat cu incalculabile sacrificii.

Povestirile încep cu Babele charismatice de odinioară şi se termină cu Cele trei morţi ale lui Achim Beca. Sunt poveşti şi povestiri de impact, cu întâmplări petrecute Înainte şi după (războiul rece). Stil abrupt, limbaj pitoresc şi aborigen, discurs concentrat şi heteroclit, colocvialitate. Titluri provocatoare: Să bei şampanie din pantoful secretarei lui Teohari Georgescu, Războiul din Coreea pentru preşcolari, Cineva a instalat o priză pe nimbul unui sfânt, Priceasnă pentru atei, Recviem pentru o împărăteasă a gestiunii, Se va urmări compromiterea, Găluşte cu prune pe ritmuri de Louis Armstrong etc.

Portrete memorabile: Uica, cel ieşit din închisoare e obsedat de balada lui Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint; „Omunost” are obiceiul de a nota diferite întâmplări; Cei doi popi care se concurează, Uncheşul Tolea şi dilemele sale, Avram Cornei, securistul simpatic; Tov spector geal care testa suplinitoarele, invitându-le la un ospăţ carnal; Horaţiu Ciordaş, care şi-a descoperit alte rădăcini şi a emigrat în Ungaria sub numele de Csordas Horatiusz; Epictet şi cariera sa politică etc.

De o deosebită profunzime este povestirea Priceasnă pentru atei, un text în două registre cu funcţie de parabolă pentru cumplitele vremuri ale terorii staliniste şi pentru modul de abordare al oamenilor cu un comportament firesc – inacceptabil pentru autorităţi – cum e moşul Pau.

Viziunea lumii provinciale se încheagă din notaţii directe, fragmentate, făcute din unghiuri diferite, insolite. Povestirea clasică cedează locul unei povestiri fără convenţii, naraţiunea este formată dintr-o suită de clişee, personajele nu mai au nevoie de nici o prezentare, intriga este schiţată cu un ochi suprarealist. Este o povestire în fărâme, o povestire ciobită, informă, poticnindu-se, încâlcindu-se în reţeaua densă a unui imens colaj ce adună în perimetrul său tehnici periferice ale literaturii (miscellanea, addenda, errata, procesul verbal, subsolul) ori altele având conotaţii moderne (corespondenţe, compuneri, tăceri). Împuţinarea naraţiunii, a timpurilor, coborârea în zonele primitive ale limbii (graiul bănăţean, expresii şvăbeşti, sârbeşti, ungureşti), expedierea grăbită a numeroaselor personaje şi scenarii, toate acestea au o motivaţie teoretică şi stilistică: obţinerea expresivităţii şi a perspectivei polifonice. Există, fără îndoială, o legătură secretă a povestirii – care se destramă, în sensul unei verbalizări excesive – cu teoria literară, atât de vehiculată, a postmodernismului.

Un comediograf şi un important personaj

Marineasa scrie o proză economică, zgârcită la vorbe şi de aceea frustă, cu un verb care reglează atmosfera. O atmosferă care rimează, nu o dată, cu realismul sarcastic al filmelor lui Kusturiţa. Dar şi cu pitorescul istoric şi social al povestirilor lui Sorin Titel. Scenariul din povestirea Nema problema ne introduce direct în motivul frontierei şi a omului tentat să o treacă. În Lipa-lipa la Lippa naratorul se întoarce în Lipova natală după 40 de ani şi cartografiază, bătând străzile, împreună cu soţia, ecourile unor întâmplări pierdute în trecut:

„Nodurile în gât survin când intri pe strada Matei Corvin, pe gâlma asta şi-au făcut canonul, la 918, soldaţii buzaţi din coloniile franceze, puşi să atace deluşorul cu o sarcină în spinare pentru că au comis năsărâmbe; n-aveai cum să vezi aşa ceva, însă era ca şi cum ai fi trăit-o, şi totul numai datorită talentului de povestitor al lui Otata, bunicul lui claină Pedă. Şi aici ar fi fost podrumul (= pivniţa) din care, cică, pornea tunelul către cetate; acum se construieşte un palat stil pagodă, arheologii de ocazie să-şi mai pună pofta-n cui. Dincolo a luat foc Fraulein Brigitte în timp ce citea la lumânare un roman franţuzesc şi, cu toată intervenţia bravilor pompieri voluntari, n-a mai putut fi salvată. Iar aceasta-i casa cu pricina, nici un semn că de curând a murit un om.”

Casa lui Sever Bocu îi trezeşte amintiri şi sentimente confuze pentru că e transformată, cu toată gloria ei, într-un loc de recepţii şi parastase. În sugestiva povestire Se va urmări compromiterea, se schiţează portretul unei femei, domnişoara Veronica, o profesoară demnă de istorie care refuză să aplice noile metode ale lui Makarenko şi să se înscrie ideologic pe linia Roller-Stalin. În textul numit Laitmotivele fratelui Florea. Dl Bercelo trimite extraseavem de a face cu un schimb epistolar între fratele Florea din Boianul Bucovinei ocupate şi dl Bercelo din New York, două destine despărţite de mersul istoriei.

Aşa cum ne arată şi ilustraţia copertei, unde vedem o demonstraţie populară de 23 August şi portretul unui pionier angajat în lupta pentru izbânda socialismului, Viorel Marineasa a scris o carte trăită şi documentată despre comunism, despre efectele lui ideologice şi culturale, psihologice şi morale. El recuperează istoria prin faptul banal şi prin evenimentul brut al vieţii de fiecare zi. Nu e chiar marele roman pe care-l aşteaptă critica de la scriitorii români, dar e un efort lăudabil, un şantier pe care Marineasa l-a deschis alături de cărţile lui Daniel Vighi, Gh. Crăciun şi Ioan Groşan sau alături de cărţile scriitorilor basarabeni despre ciuma roşie. Meritul scriitorului timişorean trebuie reţinut; capacitatea de a construi mici biografii şi de a radiografia lumea măruntă a provinciei, cu spectacolul şi ticurile ei, în comunism. La cei şaptezeci de ani, Marineasa e un comediograf şi un personaj important al Banatului.

De o mare diversitate tematică, dar închegată stilistic, opera heptagenarului Viorel Marineasa tânjeşte după o binemeritată antologare.

* Viorel Marineasa, Înainte şi după (războiul rece), Proză scurtă şi foarte scurtă, Editura „Paralela 45”, 2014.