logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

ACCENT LIRIC

 

Vasile Dan

 

Un lunedist ex-centric – Romulus Bucur*

 

logoÎmi încalc (şi încă pentru a doua oară!) promisiunea de a nu comenta noi înşine, în „Arca”, la noi acasă, cărţile noastre, ale celor din redacţie. Mi-am dat seama, cu timpul, că e un moft prostesc pe care oricum nimeni nu-l va băga în seamă. Cu atît mai mult, să-l şi aprecieze. Pe de altă parte cred că o carte bună trebuie comentată indiferent de împrejurarea sau împrejurările apariţiei ei: loc, editură, nu în ultimul rînd, autor. Nu poţi asista neputincios şi uşor masochist la trecerea ei sub tăcere – fie din ignoranţa crasă a recenzenţilor ocazionali, fie din răutate şi invidie, fie din sfînta indolenţă ce pare a fi lovit în chiar centrul său nervos vivacitatea spiritului critic de la cele mai importante reviste, mai ales cînd e vorba de critica de întîmpinare. Arta războiului a lui Romulus Bucur (antologie care cuprinde un ciclu senzaţional de inedite, ele împrumută chiar titlul întregii cărţi) este tocmai o astfel de carte. De neignorat. N-am citit pînă la scrierea acestor rînduri decît o singură cronică literară la ea. E drept, una foarte bună, e drept în România literară sub stilul laborios, scrupulos analitic, empatic al tînărului Cosmin Ciotloş (R. l.,nr. 28, Un eveniment low profile ). În rest, nimic. Ce-i drept poemele inedite, Arta războiului,numerotate de la I la XIV,au fost citite de autorul însuşi la Turnirul de poezie, din mai, anul acesta, de la Balcic, în faţa unui juriu naţional (Mihai Zamfir, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Gabriel Chifu) pe care însă nu cred că l-a cucerit. De ce, nu ştiu, nu am o explicaţie, o spun deconcertat şi acum. Juriul a avut alte opţiuni. Pe mine însă – le auzeam pentru prima dată – m-au cîştigat intempestiv. Ca să nu spun mai mult. Aveau un sunet nou dintr-o construcţie lirică surprinzătoare la un autor etichetat pînă acum facil „minimalist”, cu o „poezie simplă”, „care exilează de obicei în zona purei transcripţii de stări”. Ele deschideau, iată, simfonic, zone lirice baroc-livreşti: sentenţe erudite în latină, multe adaptate, recitite, covertite la o actualitate şi o sensibilitate stringente. Venit mors velociter/Vine moartea pe bicicletă (traducere: Ion Stratan) este chiar motoul cărţii.

Cosmin Ciotloş îi caută lui Romulus Bucur locul, afinităţile stilistice şi de substanţă, de retorică în mijlocul congenerilor de la Cenaclul de luni. Mai aproape, la colegii din cartea lor de debut colectiv, Cinci.Vede o „afintate de adîncime cu Ion Stratan”. Cum îl cunosc foarte bine pe R. B. confirm interesul, simpatia neascunsă, admiraţia nestinsă de trecerea timpului şi, vai, a poetului însuşi pentru congenerul său din Ploieşti. Îi iubea mai ales inventivitatea lingvistică, capacitatea, mereu înnoită, ludică în spirit, ingenioasă în exprimare. Calamburul. Jocul periculos, nu o dată cinic, semantic. Cîteva dintre aceste atribute le are şi Romulus Bucur. Dar sînt într-un alt registru: mai sibilinic, mai puţin exploziv, mai subtil, mai ambiguu. Uneori de-a dreptul criptic. Nu o dată enigmatic. Alteori, neaşteptat, şugubăţ ori de-a dreptul pervers. Ion Stratan juca la vedere, Romulus Bucur ascuns. Inclusiv în limbaj. Uneori chiar nonverbal. La Romulus Bucur, mai exact, şi în grafica, în construcţia, în arhitectura poemului însuşi. El e singurul poet român, după ştiinţa mea, care îşi construieşte la calculator grafic poemul, sincopele, uneori în interiorul aceluiaşi cuvînt, relieful, geografia poemului. O ia înaintea disponibilităţilor tehnice, şi uneori personale, surclasîndu-i, pe editorii săi înşişi, provocând, ca şi în Arta războiului,erori de redactare. Şi nu mă refer doar la absenţa, inclusiv pe copertă, a unor diacritice necesare într-o carte atît de ambiţios şi minuţios construită. Revenind la ideea afinităţilor optzeciste: eu cred că Romulus Bucur este un ex-centric lunedist. Şi prin temperament – un retractil, un melancolic ascuns, un introvertit mereu tensionat, un timid periculos iniţiat în „arta exotică a războiului”, război care se duce uneori pe cîmpul alpin, rarefiat al erudiţiei înalte –, şi prin retorică. Una demachiată de orice artificii, tropi, în primul rînd de metaforă. Acelaşi Cosmin Ciotloş obsevă pertinent „influenţa poeziei americane, Wallace Stevens”, de exemplu. Asta în poemele mai vechi. Cred că Romulus Bucur a fost cititorul cel mai atent al poeziei americane de după război, în special a beatnicilor – Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Lawrence Ferlinghetti, Gregory Corso. O noutate atît de izbitoare şi străină în contextul nu doar al poeziei româneşti postbelice (moderniste, postmoderniste), ci, aş îndrăzni să spun, şi al acelei europene. Din cauza aceasta ea e percepută ca un transplant incompatibil în organismul ei, ca un corp liric străin şi acum, odată cu noua generaţie „minimalistă”, al cărui exclusivism stilistic practicat cu ostentaţie, cu spatele la poezia ce o precede a provocat reacţii previzibile în generaţiile poetice şi critice precedente, nu o dată de respingere. Sau de ignorare ostentativă. De aceste beneficii „s-a bucurat” şi încă se mai bucură puţin şi Romulus Bucur.

În fine, încerc să reproduc, nu doar să citez, un poem de Romulus Bucur, o „artă a războiului”:

 

 

XI

 

aerul e rece. şi .............. apa.

o bucată de pîine şi una de carne uscată

 

fumul unui sat arzînd în depărtare

 

cîmpia asta e atît de liniştită

încît îţi vine să-ţi întinzi mantaua

la pămînt şi să te culci pe ea

cu scutul şi casca pe partea stîngă

cu lancea la îndemînă în dreapta

să visezi că şezi la capătul

istoriei cu picioarele atîrnînd

...............................în abis

(p. 36).

 

Aş mai adăuga doar atît: această carte e şi o ofrandă poetică. Ea e dedicată „Prietenilor plecaţi întotdeauna prea devreme: Madi, Nino, Sandu, Traian, Andrei...”

 

 

* Romulus Bucur, Arta războiului, poeme vechi & noi,ed. „Tracus Arte”, 2015, 76 p.