logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea

 

Omul-dronă

 

logoTrupa britanică Muse este cunoscută şi datorită faptului că a interpretat melodia oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, intitulată Survival. Consumatorii de rock alternativ (termen apărut în anii '80 pentru a încadra formaţiile al căror stil nu se regăsea atunci în vreun gen de rock) apreciază, cu siguranţă, cele zece albume Muse apărute din 1999 încoace.

De fapt, este vorba de un trio format în Teignmouth (Anglia) care îi are în componenţă pe Matthew Bellamy (lider, vocalist, pian, keyboard, chitară), Christopher Wolstenholme (backing vocals, chitară bas) şi Dominic Howard (baterie şi instrumente de percuţie).

Ultimul lor album, Drones, a fost lansat în iunie 2015. Coperta acestuia este foarte sugestivă. Ne înfăţişează un robot cu mâna pe joystick-ul unui playstation, robotul având un alt joystick în loc de cap. Întregul dispozitiv este manevrat de mâna unui om. Pe monitor se văd o mulţime de omuleţi comandaţi să defileze, aliniaţi pe patru rânduri.

Dead Inside este prima piesă a albumului. Un ritm mecanic-militar, susţinut de baterie, stă la baza tonului melancolic, dureros, dat de vocea lui Bellamy. Influenţa Radiohead a fost prezentă încă de la primele lor albume, persistă şi aici, şi se simte din modul în care vocalistul accentuează anumite pasaje. Textul ne lămureşte pe deplin asupra cauzelor tristeţii.
„Feel me now/ Hold me please/ I need you to see who I am/ Open up to me/ Stop hiding from me/ It's hurting me/ Only you can stop the pain/ Don't leave me out in the cold/ Don't leave me out to die/ I gave you everything”
(„Simte-mă/ strânge-mă, te rog/ Am nevoie să mă descoperi/ Deschide-te spre mine/ Încetează să te mai ascunzi/ Asta mă răneşte/ Numai tu îmi poţi alunga durerea/ Nu mă lăsa afară în frig/ Nu mă lăsa afară în moarte/ Îţi dăruiesc tot ce am”)

„Când o relaţie amoroasă ia sfârşit, cel puţin una dintre părţi rămâne moartă în ea însăşi”, explica Matt Bellamy. De asemenea, el a admis că în perioada realizării acestui album a fost foarte interiorizat – cufundat fiind în propria-i paranoia, a încercat să transmită sentimente şi experienţe de viaţă ciudate.

Ce-a de-a treia piesă, Psycho (cu introducerea Drill Sergeant de doar 21 de secunde), se vrea o revoltă împotriva războiului, împotriva metodelor de dezumanizare a soldaţilor menite să-i transforme în „pshycho-killers” – adevărate drone umane ucigaşe în mâna comandanţilor.
„Your mind is just a program/ And I'm the virus/ (...) I'll turn you into a super drone/And you will kill on my command/ And I won't be responsible”
(„Mintea ta e doar un program/ Şi eu sunt virusul ei/ Te voi transforma într-o super-dronă/ Vei ucide la comanda mea/ Iar eu nu voi fi răspunzător”)

Dialogul dintre superior şi soldat este însoţit de câ­teva acorduri prelungite de chitară bas, adică, de un excepţional riff[1] al lui Chris Wolstenholme. Un riff marca Muse cum am mai întâlnit şi în mai vechile lor albume Origin of Symmetry (2001) sau Black Holes & Revelations (2003). Protestul împotriva distrugerii psihice şi sociale a soldatului instruit să ucidă în război mi-aduce aminte de Roger Waters (ex Pink Floyd) şi capodoperele sale The Wall (1978) şi Amused to Death (1992).

Albumul Drones continuă cu piesa nr. 4, Mercy, cu o linie melodică dată de pianul aceluiaşi Matt Bellamy ce ne duce bine cu gândul la Coldplay. Textul ne dezvăluie slăbiciunea şi teama omului-dronă de a nu-şi pierde sufletul.
„Save me from the ghosts and shadows/ Before they eat my soul”/ Mercy, mercy/ Show me mercy/ (...) Can someone rescue me?”.
(„Salvaţi-mă de fantome şi umbre/ Înainte ca ele să-mi devoreze sufletul/ Milă, milă, fie-vă milă/ Poate cineva să mă salveze?”)

Tot despre ororile războiului e vorba şi în următoarea piesă, Reapers, care începe cu „Home, it's becoming a killing field” („Casa mi-a devenit un câmp de luptă”) şi se termină cu „Here come the drones!” („Vin dronele!”). Semnalăm şi aici un remarcabil riff de chitară bas.

The Handler (cea de-a şasea piesă) continuă să ne evoce drama omului ajuns soldat-dronă:
„My mind/ Was lost in translation/And my heart/ Has become a cold and impassive machine”
(„Mi-am pierdut mintea/ În translaţie[2]/ Iar inima mi-a devenit o maşină rece şi nepăsătoare”)

Următoarele două piese, Defector(cu introducerea JFK) şi Revolt, evidenţiază din nou calităţile vocale excepţionale ale lui Matt Bellamy şi mai ales modul în care îşi interpretează compoziţiile, reuşind foarte bine să empatizeze cu auditoriul.

Piesa nr. 10, Aftermats, lentă, duioasă, ne povesteşte despre soldatul ajuns acasă de la război pentru o scurtă perioadă. Aici se îndrăgosteşte, are nevoie de confortul pe care i-l dă iubita şi, mai ales, trăieşte sentimentul că nu va fi părăsit, că nu va mai fi singur niciodată... De multe ori e vorba doar de o iluzie, de care, din nefericire, cei mai mulţi dintre noi am avut parte.
„From this moment/ You will never be alone/ We're bound together/ Now and forever/ The loneliness has gone”
(„Din acest moment/ Nu vei mai fi singur/ Suntem legaţi unul de celălat/ Acum şi pentru totdeauna/ Singurătatea a dispărut.”)

Albumul conţine şi o lucrare de 10 minute şi 7 secunde (The Globallist). Pianul ne introduce într-o atmosferă à la Morricone, făcând încet-încet loc chitarei clasice. Simultan apar tobele şi vocea caldă, melodioasă a lui Bellamy, care ne umple de frumos. Totul însă pe un ton pesimist, trist, întrerupt la mijlocul piesei de puternicul solo de chitară-bas. În text regăsim sfaturile unui superior militar.
„You were never truly loved/ You have only been betrayed/ (...) Free your mind from false beliefs/ You can be the commander in chief/ You can hide your true motives/ To dismantle and destroy/ Now you have finally have the code/ I have given you the code/Fire”
(„Nu ai fost niciodată iubit cu adevărat,/ Ai fost doar trădat/ (...) Eliberează-ţi mintea de false credinţe/ Tu poţi fi comandatul-suprem/ Poţi să-ţi ascunzi adevăratele motive/ Pentru a demonta şi distruge/ Acum, în cele din urmă, ai primit codul/ Eu ţi-am dat codul/ Foc!”)

Ultima piesă, care dă şi titlul albumului, Drones, este o acapela de aproape trei minute, în stil Gregorian.
„Killed by drones/ My mother, my father,/ My sister and my brother,/ My son and my daughter,/ killed by drones”
(„Ucişi de drone,/ Mama mea, tatăl meu,/ Sora mea şi fratele meu,/ Fiul meu şi fiica mea,/ Ucişi de drone”)

Precum trei călugări, cei trei băieţi încheie albumul cu un prelung „Amen”.

 

 

NOTE

[1] Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală (D. Marcu şi C. Maneca, Dicţionarul de neologisme, Editura „Ştiinţifică”, Bucureşti, 1961)

[2](inform.) Decalaj automatic al programului într-o zonă oarecare a memoriei centrale prin modificarea conţinutului registrelor de bază, (cf. dexonline.ro).