POEZIE
Grigore Chiper
Formalităţi
Pui o lingură şi o furculiţă
dintr-un set de douăsprezece persoane
Aşteptăm pe cineva?
Nu
E doar respiraţia din oglindă
Şi cele douăsprezece scaune
Lucrurile rămân singure
ca podul cuiva tras de la mal
în visul altcuiva
E noapte şi întuneric şi negru
Casa ta e între casele aglomerate
aşa cum le-ai vedea de la mare altitudine
Te uiţi în van
să cauţi lumina sau măcar umbrele
Totul e de un formalism desăvârşit
În faţa monitorului
Nu te pot apuca de mână
ştrengăreşte
la balul de absolvire
pentru că vieţile sunt paralele
pentru că fericirea nu există
sau pentru alte o mie de motive
Îmi amintesc doar de zilele strălucitoare
ca o realitate bufantă
Şi de vorbele stranii
atunci când se refereau la mine
Iarna eşti mai ascunsă
vara mai superficială
la fel de departe în desenul romantic de pe monitor
A dispărut până şi materia hârtiei
Ai rămas faţă în faţă cu clipa cea repede
Zonă
Trebuia să fiu fericit
poate chiar vesel în mentalul colectiv
Lumea era plecată spre o lume imaginară
dar pe facebook aveam încă mulţi prieteni
Unii îşi puseseră şi pozele
alţii şi-au pus chiar multe poze
pentru că evenimentele s-au mutat pe reţele
Eu stau aşezat într-un fotoliu şi caut sinonime
pentru cuvinte rare cum e Sekai-ichi
Pe tine nu te-am găsit printre cei neplecaţi
nici nu puteai să te arăţi
de după fulgii preschimbaţi în dune de nisip
de după valurile înfuriate ale oceanului
transformate într-un peisaj marţian
Zona lui Tarkovski sau poate a lui Soljeniţân
După orizonturi
Adică te gândeşti la anul `59
după care cineva va merge la şcoală
dacă va mai fi şcoală
va merge la facultate
dacă va mai fi şi facultate
Va alege poate iar filologia
din care va extrage un vers
pentru continuitate
Şi cult
Pe atunci colonia de pe lună se va fi consolidat
Apoi se va îndrăgosti de vreo fată
şi dragostea i se va părea mai autentică
Totul se va repeta
cu excepţia unor mici amănunte
Nu va fi nevoie să-ţi reactualizezi fotografia
Praful interstelar
Când lucrurile au început să se precipite
i-am zis iubitei mele
(Ea era cu mine ad-hoc)
lasă tinereţe totul să curgă la vale cu mâlul cu pietrele
vântul să se schimbe din alt sector
roata să se rostogolească din mormântul aztec
Tu erai simbolul
unei cadenţe care îmi lipseşte şi îmi va lipsi
Ca şi cum aş fi pe o imensă piaţă
împodobită cu lumini cu fanioane cu ghirlande indiene
În preajma unui nou record al singurătăţii
bat tobele
ridicând praful interstelar
Bilet până la Amarna
Când am urcat în tren
locul meu era liber
cum mă aşteptam
încât m-am putut aşeza
lângă geamul din metrou
Tu erai acolo
supravieţuitoare amneziei generale
Erai tânără
ca zeiţa care nu îmbătrâneşte
Te puteam urmări
printre pasagerii fără feţe
Am şters cu mâna geamul
şi am citit denumirea staţiei
fără banchete de aşteptare
Cele 150 de cârje ale lui Tutankhamon
Aş vrea să întorc haina pe faţă
să vin din partea pe care o aştepţi
să spun exact cuvintele
pe care le doreşti
Mă simt ca într-un reportaj
transmis de la faţa locului
locul care arde cu flacără
sau care se cufundă într-o baltă
sau care piere în pământuri
E ca şi cum ai trece primul linia de finiş
de pe malul unei prăpăstii
şi doar o metaforă te poate salva
metaforic vorbind
Ştii
Asculţi o melodie
ştiind că nu îi vei putea transmite mesajul
Citeşti o carte
ştiind că nu vei citi niciuna
mai bună decât cărţile citite
Mergi la un recital
ştiind că nu vei auzi nicicând poemul
Iubeşti
ştiind că nu vei întâlni fiinţa iubită
E seară
ştiind că nici nu a fost ziuă