logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

 

 

Luminiţa Dascălu

 

 

 

stau ascunsă între sălciile de pe mal cu ochii ţintă la mine

 

 

m-am născut eu pe mine, m-am spălat, m-am înfăşat, m-am luat în braţe

m-am aşezat în coşuleţul smolit şi mi-am dat drumul pe nil

stau ascunsă între sălciile de pe mal cu ochii ţintă la mine

mă va găsi cineva şi dând jos scutecul va citi

 

dar a fi poezie înseamnă a coborî de tot de pe mal în barca fragilă

şi mamă şi prunc

jumătatea de nucă în care plutesc

jumătatea care la colţ te pedepseşte

care cu cealaltă se-nchide

şi vă rostogoliţi pe fluviu

 

 

 

vine spre mine

 

 

venea mama la mine sosind la gară de nicăieri

trebuie că trecuse graniţa din ţara fratelui mai mic

în ţinutul fratelui mai mare

în cele nouăzeci de procente

 

mamă se apropie de mine un tren din carne de om

vei rămâne singură în gară

 

plecase ea fără zestre

fără maşina de cusut cu floare la ureche

 

în sfârşit dumnezeu a aşezat-o în mijlocul grădinii

dă nume florilor gutuilor vameşilor

îşi vede de treabă cântând

tot ce aduci în sacoşe este direct din inima Lui

 

ce cauţi tu singură în gară

 

mi se părea mie că venea la mine

mi se părea că-i era frică

mamă eu nu plec nicăieri

stau încremenită între linii

şi vine năvalnic spre mine un tren din carne de om

 

 

 

...........

 

 

judecaţi cu mintea mea de băiat simplu ajuns

soldat în armata romană în cele din urmă voi primi

cetăţenia o locuinţă pe via sollaris

şi la cincizeci de ani pensia când am trecut pe lângă

Dacia aş fi putut să întind mâna să rup şi să muşc

un măr roşu o pară galbenă dar erau în grădina zeului

pentru el ardeau focuri singure şi tăcute

 

până să-l caut şi-nfăşurat într-o broderie fină

să-l duc cu grijă trofeu la roma trag o fugă până la ierusalim

distrug celebra cetate

o fac una cu pământul

iată cum

intru pâş-pâş în sfânta

văd masa şi sfeşnicul

trec pe lângă ele şi speriat lac de transpiraţie

trag uşor, uşor perdeaua spre sfânta sfintelor

mă uit cu grijă

ferindu-mi ochii să nu orbesc de cereasca lumină

nu, acolo e doar lumina zilei de-afară, obişnuită

ea nu cade pe lucruri sfinte strălucitoare, misterioase

ea luminează simplu, normal o piatră, un bolovan mare de stâncă

 

judecaţi cu mintea voastră mintea mea de băiat simplu

care niciodată n-a atins cu gând rău un templu sau o statuie

acum cu mâinile mele am pus foc

am ieşit şi le-am distrus livezile de portocali.

 

 

 

..........

 

 

uşa bărăganului

uşa orizontului orizontală bărăganului ochii mamei pe pardesiul meu din liceu american avea nori valuri şi cioburi din viitoarele plaje

 

 

 

Somn 1

 

 

îi vedeam spatele frumos, paşii liniştiţi

traversând curtea şcolii

cărând în spinare nota la purtare,

o notă mi-că, mi-că, din ce în ce mai mi-că, invizibilă

 

îi privise pe toţi trei cu ochii vii

din spatele vocii prea groase pentru o fetiţă de gimnaziu

 

se dădea un mic spectacol pentru ea

cu mamă, tată, psiholog şi băiat

 

doar mie mi se părea că sunt cătători de casă

cu mamă, tată, băiat şi martor

şi că dumnezeu aude tot ascuns între rafturile bibliotecii

 

ei au cerut-o şi-au tot cerut-o fără s-aştepte răspuns

pân-au adormit

 

de-aceea are loc peţirea

ca să obosească toată lumea şi la momentul potrivit

să-şi aşeze capul pe chesti-aia cu pălincă şi să doarmă

 

de aceea sunt chemaţi la şcoală părinţii băieţilor bătăuşi

ca, în cele din urmă să adoarmă cu toţii,

copii, părinţi, profesori, doamna dirigintă

 

numai mie, dintre rafturi, mi se pare

că mama cu spate frumos nu poate adormi decăt

luând în mâini nota la purtare

frământând-o

dându-i formă de pernă

şi aşezâdu-şi-o căpătâi.

 

 

 

Somn 2

 

 

câinele lui pavlov se roagă apoi adoarme

 

câinele lui pavlov scrie o poezie şi-atunci doarme bine pe săturate

 

se aşează seara în genunchi la marginea patului

are tălpi mari roz-albe foarte curate

are mâini puternice virile acoperite cu păr negru des

unghii îngrijite

căţeluşii stau cuminţi prin cotloane

ştiu că imediat dar imediat în secunda următoare va adormi

şi ce bine va fi

 

când pleacă ei singuri în călătorie spre sud-vest

sunt primiţi frumos cu plăcinte transparente şi mulţi struguri

acolo, înainte de rugăciunea individuală, discretă

se deschid cărţile cele mici şi cartea cea mare

întrebarea din cărţile mici se rosteşte se repetă

apoi se caută răspunsul în cartea cea mare

căţeluşii musafiri şi bătrânii gazdă

spun în cor textul de memorizat

şi-apoi sunt liberi să se hârjonească

şi din hârjoneală să adoarmă

cu mâinile spălate, cu rugăciunea făcută

 

când merg în vizită în sud-est

sunt primiţi cu lătrături vesele cozi agitate

bucuria e generală

până seara când

toţi căţeii spălaţi pe picioare

caută în locurile special amenajate ale casei

pietre mari păstrate calde

le aşează în formă de altar

se roagă toţi pe rând cuminţi frumoşi

şi-apoi liniştiţi tandri şi pufoşi

merg la culcare

aici somnul vine ceva mai greu

căci din grădină năvăleşte mirosul de regina nopţii

care pe câini îi cam zăpăceşte

 

 

 

..........

 

 

nu pot să mă despart de vise

nici de daniel care le explică.

 

merg prin cimitirul de la râmnicu sărat

de mână cu ioan flora,

după noi se ţine mama lui mică şi cu

braţele pline de garoafe roşii

 

diagnostic: multegaroaferoşii

multmaimultegaroafealbe

 

merg prin vechiul testament

de mână cu morţii

 

Baletul globulelor albe era pregătit de mult,

dar cine ar mai fi vorbit,

cine ar fi mulţumit pentru prezenţă

atunci

„noi am vorbit tot ce era de vorbit,

noi trei ne-am despărţit împăcaţi”

 

O, dansul garoafelor albe din sângele unchiului costică

începuse dinaintea nunţii din cimitir a lui tanti lili.

 

Doamne, îţi mulţumesc pentru această vineri seara

când,

după ce toţi s-au bărbierit, îmbăiat, primenit,

vasele au fost umplute,

au fost număraţi cei treizeci de paşi permişi,

vine poezia să m-adoarmă.

 

 

 

...........

 

 

Ea este în continuare pe podul Londrei celei de demult

la gândurile şi la ţinuta ei visează toate

ea este pe pod

pe strada fără nume

şi nimic nu e pierdut

 

în altă parte,

în casa cu arome tari,

în aşezarea liniştită, ocrotită,

cu turnuri şi episcop,

ea nu este

pentru că n-o visează nimeni

şi n-ar avea nimic de făcut

 

în seara în care am privit-o

noi toate

bulucite

uimite

era departe

cât de la mine la tine…

 

 

 

marea uimire

 

 

eva şi adam s-au născut mari

pământ deja copt

ajuns la maturitate

împodobit cu plete frumoase

şi cu sâni doldora de viaţă

 

nu, eva şi adam erau minori

merele erau prea coapte pentru ei

şi mai ales, seminţele

gata să spargă dinţii lor tineri

să-i împrăştie prin iarba proaspătă a grădinii

 

seminţele din mărul dăruit au fost surpriza lor

marea uimire