POEZIE

Monica Rodica Iacob

Imaginea oglinzii din hol

Intru în casă

În faţa oglinzii din hol

Opresc zâmbetul

Strălucirea din ochi

Răzuiesc rumeneala din obraji

Şi rămân dincolo de piele

Singură.

Aceeaşi sincopă

Când ne împărtăşim din pâine şi vin

Escaladăm pe o muchie de cuţit

Lumina şi teama,

Apoi ne cresc aripi

Şi, asemenea îngerilor

Ajungem până la El.

Toţi ne naştem egali şi merităm o şansă

Timpul stă chitit în spatele dulapului

Noaptea mă bag în pat cu toate temerile,

– Oare voi putea păstra siguranţa acestui cămin?

Dimineaţa camera e plină...

Mă împiedic ca de o umbră,

Şi lupt s-o scot pe gaura cheii, prin aerisirea neagră din plafon, pe sub uşă, prin fisurile pereţilor, prin geamul fisurat,

Dar e mai uşoară decât aerul

Şi se înalţă din patul încă cald,

Plapuma grea păstrează strigătul înăbuşit:

– De ce nu facem din această lume un loc mai sigur, deoarece fiecare zi poate fi un miracol!