RESTITUIRI

Iulian Negrilă

Ion Şiugariu (1914-1945)

A fost primul băiat din cei şase ai familiei de mineri – aurari, Ion şi Floarea Şugar. S-a născut în Băiţa (Maramureş). Aceasta explică poeziile Minerii mei, Băiţa, Satul natal.

Şcoala primară o urmează la Băiţa şi Valea Borcuţului. Un coleg de şcoală îşi amintea de el astfel:

„Parcă-l văd cum trecea munţii care despart satul său natal, Băiţa, de Valea Borcuţului, prezentându-se zilnic la şcoală, cu lecţiile învăţate. Cu traista plină cu cărţi, caiete şi o bucată de mălai, străbătea pe ploi, zăpadă, viscol şi ger, pădurile de carpen şi fag de pe Tigher şi Prăpade, trecând pe la Târcu Ciorilor şi pe la balta Pocoloaiei, până în Valea Borcuţului şi înapoi” (Ioan Cosma, Amintiri despre Şiugariu, în „Pentru socialism” din 2 februarie 1974, p.3).

Între 1928–1932 a fost elev la Şcoala Normală din Oradea. În 1932 trece la Liceul „Emanuil Gojdu”. Debutează în clasa a VI-a (1934-1935) la revista „Observatorul” din Beiuş, cu poezia Imn tinereţii. În acest timp numele său este schimbat oficial în Soreanu.

El va colabora la „Lanuri” (Mediaş), „Flori de câmp” (Oradea), „Afirmarea” (Satu Mare), „Freamătul şcolii” (Cluj), „Veac nou” şi „Cronicar” (Baia Mare). În 1935 colaborează la „Familia” (Oradea).

În anul şcolar 1935-1936 este preşedintele Societăţii de lectură „Vasile Alecsandri”, îndrumată de Ovidiu Papadima.

În vara anului 1936, la Băiţa, el lucrează la Incantaţii – ciclul de poezii pentru alcătuirea primului volum, Trecerea prin alba poartă.

Octav Şuluţiu credea că el se grăbeşte şi-i scrie: „Din tot ce-ai publicat d-ta până acum nimic nu trebuie să figureze într-un viitor volum. O vei înţelege asta şi d-ta mai târziu. Acum te va supăra poate opinia mea, dar eu nu vreau ca mai târziu să mă acuzi că te-am amăgit cu iluzii. D-ta ai talent, dar eşti într-o perioadă de formaţie. Încă nu ţi-ai găsit formula personală de expresie, ceea ce este important în artă. Deci, lucrează necontenit, scrie, scrie, aruncă şi iar scrie şi abia peste câţiva ani vom putea sta de vorbă despre un viitor volum. Arghezi şi-a publicat volumul după ce-a scris vreo 40 de ani. De ce această grabă care nu-ţi va aduce cu nimic mai multă glorie decât ai sau n-ai? (Mihai Bălaj, Octav Şuluţiu, Două scrisori către poetul Ion Şiugariu, în „Maramureş”, supliment al ziarului „Pentru socialism”, decembrie, 1970, p. 24).

În 1937 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, fiind apreciat de profesorii Mihail Ralea, Tudor Vianu, D. Caracostea, Ion Petrovici şi alţii.

În martie 1938 îi apare volumul de debut Trecere prin poarta albă, despre care Octav Şuluţiu scrie în „Familia”: „E o ţâşnire vulcanică, un clocot de pasiune, o tinereţe neastâmpărată care irumpe, dornică de viaţă şi de avânt, e o izbucnire sinceră şi nestăpânită, aşa cum îi şade mai bine adolescenţei să fie. Sufletul poetului se revarsă direct, ca o apă umflată peste malurile constrângătoare ale oricăror reguli (Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu, Trecerea prin alba poartă, în „Familia”, an.VII, 1939, nr.4-5 aprilie-mai, p.91-94).

A colaborat la „Meşterul Manole”, „Vremea”, „Universul literar”, „Curentul literar”, „Decalogul”, „Revista Fundaţiilor Regale” etc.

În 1942 îi apare volumul de poezii Paradisul peregrinar. Al. Husar scrie despre acest volum în „Convorbiri literare”: „Meritul cărţii stă în faptul că pune o problemă şi, indiferent de procedeul ce-l adoptă şi care nu putea fi altul, îi află o soluţie. Pornind dintr-o experienţă personală, urmărită sincer şi onest, d. Ion Şiugariu adoptă, spre simplificare, vechile tipare şi nu se preocupă de versificaţie decât în funcţie de fondul care şi-o reclamă. Iată de ce abilităţilor de formă şi expresie directe, d. Şiugariu, le substituie o cale mai lesnicioasă, prin care cartea d-sale se impune” (Ion Şiugariu, Paradisul peregrinar – poeme, în „Convorbiri literare”, nr.11-12 noiembrie-decembrie 1942, p. 811-813).

La 29 iulie 1943 se căsătoreşte cu Lucia Stroescu, la Rm. Vâlcea.

În mai 1944 este concentrat. La 1 februarie 1945 este rănit în bătălia pentru oraşul Brezno din Cehoslovacia şi moare.

În 1956 osemintele poetului sunt ridicate de la Polhora pri Brezno şi reînhumate la Zvolen, lângă Banska Bistriţa.

În 1997 sub îngrijirea prof.univ.dr. Al. Husar, care semnează şi o prefaţă, apare volumul de eseuri Ţara Crinilor al lui Ion Şiugariu

(Viaţa poeziei de Ion Şiugariu, Ediţie şi tabel cronologic, de lector univ.dr. Marcel Crihană, Editura „Marineasa”, Timişoara, 1999).

Poetul – erou îi scrie adesea prof.univ.dr. Al. Husar, iar o parte dintre acestea le prezentăm în cele ce urmează:

„Făgăraş, Porumbacul de Jos, 9 iulie 1941

Dragă Husare,

Ţi-am aflat cu mare greutate adresa şi-ţi scriu deşi, parcă hotărâsem invers. Eu mă aflu la Vulcu din ziua de 27 iunie a.c. şi cred că trăiesc destul de bine, în rezumat: 2 biserici (ort. şi gr. cat.), vreo 4 studenţi, o droaie de eleve, de 2 ori pe zi personalul de Sibiu şi invers, o doamnă frumoasă la gară, carne de porc, de viţel etc., lapte de bivoliţă, pâine albă, şosea naţională, munţi înzăpeziţi la 10 km. Frizer în Avrig (7 km), aparat de fotografiat. Jurnalul Keterinoi Mansfield, opera completă a lui Wallace, ideile lui Edgar Quinet, un volum de critică al lui A. Rouseaux, Nietzsche, Tolstoi, Paradisul peregrinar, Omul din pădure, Jurnalulşi fotografia Luciei deasupra capului. Am uitat: Oltul piele arsă de soare şi friptura de peşte (inclusiv purici). Aş vrea să ştiu ce mai faci tu. Te rog să-mi scrii imediat pe adresa de pe verso. Cu drag, Şiugariu.”

Printr-o altă scrisoare, Şiugariu îl ţine la curent pe Husar cu noutăţile vremii:

„Bucureşti, 12 VII 1941

Dragul meu Alexandru,

Rândurile tale nu m-au mai găsit în Porumbacu, deoarece m-am întors brusc la Bucureşti. Pe aici toate sunt bune şi băieţii sunt aici cei mai mulţi. Laurenţiu mi-a scris din Chişinău, e drept cam de mult, iar Vintilă e la Viena, cu nevastă-sa. Axente Popovici e pe front, iar Gheţie a plecat în Bucovina pentru recensământ, fiind funcţionar la Statistică.

Nu citesc foarte mult şi scriu din când în când la „Viaţa literară” şi Cur. (entul) lit. Ultimul articol „Maurice Baring şi resemnarea creştină” (C.L.).

Te rog să-mi mai scrii. Cu drag al tău picolău, Ion Şiugariu”

O ultimă scrisoare din cele aflate asupra noastră, se referă la relaţiile lor literare cu alţi confraţi, cu revistele literare şi ceea ce publică ele:

„Porumbacu de Jos, Făgăraş, 16 VII 1941

Dragul meu prieten,

Da, Eminescu nu mai e al nimănui, pentru că e prea mult al tuturor. Mi-a plăcut mult asta. Un scriitor e mare atunci când începe să nu mai fie al nimănui. Singurătatea Luceafărului, iat-o mai evidentă.

Îţi mulţumesc că ai ştiut, chiar aşa, telegrafic, să deschizi o discuţie. Continu-o, desigur, şi încredinţeaz-o jurnalului. Eu voi face la fel. Întrebările tale sunt prea multe. Totuşi: Vasile Negreanu se află în comuna Bârzava, jud. Arad. L-am luat eu din Bucureşti şi am venit împreună până la Brezoi.

Fulga e pe front (inclusiv cismele mele). Mihadaş ar fi trebuit să-mi scrie (i-am dat adresa), dar a uitat, se vede. Cartea nu ajunsese încă la plecarea mea din Bucureşti. Spunea că pleacă în colonie. Meşterul aşteaptă. E tot ce ştiu. Reviste nu găsesc. Am fost ieri la Sibiu, unde m-am întâlnit cu C. Vlasiu, Brana, Gr. Popa. Reviste n-am aflat. Am văzut doar: „Tribuna literară” (nr. 2), poezii extrem de slabe, „Universul literar” şi „Cur.ierul literar” (Scuzaţi punctul după Cur.). Atât. Toate insignifiante.

Omul din pădure se ţine bine. A ajuns la pagina 150 în 15 zile. Scrie-mi cât mai repede. Cu drag, I. Şiugariu”

(Scrisorile, în copie, se află în biblioteca personală).