LECTURI PARALELE

Felix Nicolau

La Aiud, deţinuţii politici schingiuiţi se înghesuie la ştrand şi la piaţă?*

Una dintre cele mai insolite figuri poetice – nu doar de poeţi – este Florin Dan Prodan. Suceveanul este deja recunoscut ca globe-trotter, ca pasionat de India şi de spiritualităţile aferente, dar şi ca scriitor cu stil original (tradiţional şi liber) de viaţă. Unul dintre foarte puţinii poeţi ajunşi la maturitate despre care am putea spune că a respectat una dintre cerinţele Manifestului fracturist, anume asumarea substanţei scriiturii ca stil de viaţă, în afara intereselor de parvenire culturală şi socială. Pe cât de neintegrat în establishment, de lipsit de unsuroase mijloace materiale, pe atât de liber şi mobil îşi organizează viaţa scriitorul. L-am cunoscut ca poet-călător în spaţiu, iar acum se produce ca poet călător în timpuri exemplare.

Volumul poeme şi note informative despre eroi şi morminte aduce un omagiu deţinuţilor politici din puşcăriile comuniste. Unii dintre ei au produs o poezie despre care s-a spus că ar avea mai cu seamă valoare documentară şi emoţională, dar mai puţin estetică. Când zic omagiu, nu am în vedere gesturi pioase şi declamative. Poetul – vădit admirator al lui Ernesto Sábato – îşi creează o persona penitenciară ce funcţionează ca vehicul specializat în călătorii temporale. Reîncarnat ca „bandit şi vrăjmaş al poporului”, Florin Dan Prodan compune poeme de primă trăire (lipsuri, chinuri, claustrare), mixate cu cele de trăire secundă (omagială, culturală, ventrilocă). Poetul recreează situaţia, dar şi memoria/ stilul.

Prin prismă recuperatorie, volumul are o importanţă crucială. Rămâne de văzut care e contribuţia lui estetică.

Plecarea ar fi de la dialogismul, sau chiar polifonia teoretizate de la Mihail Bahtin. În Rugămintea lui Tudor,mortul dintr-o groapă comună neştiută îşi încurajează iubita: „Alexandra, nu mă mai plânge/ în cimitirul ăsta părăginit”. În poemul alăturat, prinde voce un regulament torţionar, aberant, dar eficient într-ale dezumanizării: „Nu ai voie să vorbeşti/ să citeşti să scrii/ să cânţi să vezi lumea/ să te rogi să ajuţi”.

În cele mai multe texte, deţinuţii sunt înviaţi şi li se dă şansa să îşi exprime durerile la modul resemnat, artistic chiar. Aşadar, nu pastişe comite scriitorul, ci preia rolul unui mediu spiritist, decis să nu lase povestea neterminată. Un asemenea lucru a fost posibil în urma bogatelor lecturi din literatura detenţiei. Poate că volumul lui va avea o soartă mai bună decât literatura celor schingiuiţi în puşcării.

Oricum, parte a reuşitei estetice este lipsa de încrâncenare a acestui cor de suflete chinuite, dar fără vaiet de tragedie antică. Tânguirile de aici sunt caline, ieşite parcă din Purgatoriu, nu din Infern: „Hai trenule hai/ du-mă înapoi în rai/ întoarce-te-n Bucovina/ nu mă du-n Siberia!!” (vagon 34).

Unele poeme sunt însoţite de referinţe la anumite persoane. Intenţia autorului este şi istorică, nu doar estetică. Alteori, poemele devin microbiografii rotunjite, arătând cum umanitatea şi-a ieşit din ţâţâni. Macovei Mortu preferă să vorbească doar cu calul, precum făcea Gulliver, lehămetit de oameni: „18 ani a stat de vorbă/ cu sergentul Lădaru/ care-a fost la cotul Donului/ cu Maniu la Rîmnicu Sărat/ cu Ghiţă din Ardeal la Jilava/ cu profesorul Lesnea de la Drept. Sau cu Burloi, în Rubla, Bărăgan// Când s-a întors/ satul i s-a părut un lanţ uriaş/ şi casa lui un lacăt stricat/ aşa că s-a dus iar pe munte/ la buşteni, la corhăit/ şi vorbea numai cu calul”.

Recapitularea istorică nu e făcută cu seacă îndatorare de istoriograf. Selecţia unor documente şi uşoara lor „îndreptare” are efect de aruncare în absurd, prin inteligenţă, a justiţiei ideologizate. Iată un colonel ca Gheorghe Butaliu „fost comandant al lagărului de/ prizonieri americani de la Sinaia/ condamnat 12 ani munca silnica/ la 14 iulie 1950/ pentru comportament uman/ faţă de prizonieri/ a decedat la penitenciarul Aiud” (În atenţia Sfatului Popular Bistreţ).

Există şi texte care nu strălucesc, încărcătura lor fiind strict comemorativă. Aşa este Generalii Aiudului, cu o masivă notă de subsol în care sunt pomeniţi cei 21 de generali omorâţi la închisoarea Aiud. Dar cât de necesar este un asemenea poem! Am trecut în 2014 prin Aiud şi am vrut să vizitez fioroasa puşcărie. Ea este conţinută în actualul penitenciar, în curs de modernizare, din care nu se poate vizita nimic. Caralii de la poartă dau din umeri dispreţuitori şi mă trimit în cealaltă parte a târgului. Întreb în stânga, întreb în dreapta, nimeni nu ştie nimic, ca şi cum istoria recentă a localităţii ar fi una de Disneyland. Nici în centru nu este vreun monument. Oare omenirea de aici e prostită, ori se ruşinează de crimele comuniste de aici? Sau ambele? Cu chiu cu vai ajung la marginea târgului, printre blocuri sărăcăcioase. Aici, pe o coastă de deal, e cimitirul unde se află şi Memorialul de la Aiud: o cruce imensă purtată pe umeri de coloane de piatră. Mă bag în viaţa unui bătrânel de pe o bancă. Locuia aici în anii '50-'60 şi spune că vedea cum noaptea erau aduse cu căruţa cadavrele deţinuţilor politici şi aruncate în gropi comune. Dar nu pare impresionat.

Ar mai fi ceva de zis despre figurile de stil: de la metaforă, alegorie, ironie, până la redactarea sincopată a unor texte, în stil de proces-verbal uşor agramat, în vederea sporirii autenticităţii. Departe de minimalismul, fie el şi candid, al noului val poetic, Florin Dan Prodan încinge şarja ori emotivitatea doar cât să nu devină evidente. Una dintre calităţile acestei poezii este discreţia ori subtilitatea. Bunăoară: „Vine pe neaşteptate/ Noaptea sau dimineaţa/ şi aruncă în celulă/ Pie troaie de sânge” (Colonel Gheorghe Crăciun); sau zguduitoarea Chiaburul, în care Gore Ion, de 68 de ani este bătut la anchetă până şi cu hârleţul groparului, de fiecare dată trezit cu apă rece de anchetatori, până când moartea îl eliberează: „era spre dimineaţă/ şi când a turnat a doua găleată/ cred că a fost aghiazmă – fiindcă se apropia Paştele./ M-am trezit acasă/ se auzea primăvara/ şi-am plecat la arat”.

Un volum care certifică valoarea pe care o poate dobândi poezia patriotică şi politică.

* Florin Dan Prodan, poeme şi note informative despre eroi şi morminte,„Zidul de Hârtie”, Suceava, 2014