logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

 

Iulian Chivu

 

 

Reverberaţii pe undele vremii, cu Domnica Pop*

 

logoDupă ispita redefinirii ontice a lucrurilor, urmată de o firească aşezare a lor în tiparele axiologice ale individuaţiei, cu care Domnica Pop ne punea în contact în haiku-urile sale, dar mai ales în Frica (2012) şi mai apoi în lirica Podului de hârtie (2013), cu noul său volum de versuri intitulat Drumul de unde (Editura „Trinom”, Arad, 2015), remarcabila poetă arădeancă, despre care am mai scris şi altă dată ca descoperind fiinţa din perspectivă cartesiană, un res cogitans, cu deschideri contemplative spre fiinţa ca un res extensa, iată că de data aceasta reverberează pe frecvenţele vremii răspunsuri mereu nestatornice într-o factualitate emoţională bine conturată.

Cele 80 de unde, tot atâtea frecvenţe ale spiritului şi sensibilităţii, nu constrâng într-o cuprindere ceea ce ar fi de aşteptat, ci deschid o perspectivă prin care fiinţa se asumă lumii, efemerităţii, sensurilor şi concesivităţilor raţiunii. Este de fapt ceea ce se confirmă de la o primă lectură. Ar fi prematur pentru concluzii definitive, dar este o certitudine că Domnica Pop se află în evidentă ascensiune a formulelor (îndelung căutate), a limbajului poetic şi a dicţiei lirice, judecând fie numai şi după ultimele ei apariţii editoriale.

Cu Drumul de unde, autoarea conturează şi mai atent semantici reconvertibile începând de la latenţele cuvântului şi mergând până la repotenţarea lui într-un convenţional dezirabil şi pâ­nă la sintagmă, de la care se trece nestânjenit în metaforic. Tematic, Domnica Pop vine cu un secvenţial variat, de la vizualul ocazional până la introspecţii ale sinelui din amintiri obsesiv reactualizate: „Împreună cu bunica/ intram în cimitir/ ca-ntr-un desen/ de autism... (Unda 29), sau...sinceră să fiu/ în fiecare dimineaţă/ intru în lume/ străină.” (Unda 58). Alteori, reflexivitatea menţine legăturile adânci cu cărţile anterioare ale Domnicăi Pop, din care reţinem ca mijloc de expunere lirică perceperea individuală a onticului şi redefinirea lui într-o altă filosofie non-conformistă: „ce este viaţa/ decât un atelier/ de ucenicie...” (Unda 76); „moartea este/ în caseta cu bijuterii// moartea este/ în dulapul cu haine// moartea este/ în poşeta albă// peste tot// chiar în chibriturile/ lui Andersen//” (Unda 47) etc.

Reflecţiile Domnicăi Pop nu mai sunt tot atât de grave ca în Frica sau ca în Podul de hârtie pentru că autoarea experimentează de data asta dinspre ideaticul reflectării în alternanţele semantice şi în intersectări de registre ale conotării. Cuvinte uneori aparent, iar alteori chiar lipsite de orice vocaţie lirică sunt aduse să răsune strident în polifonia lexicală a poeziei postmoderniste nicidecum pentru a strica armoniile, ci mai degrabă pentru a le sublinia: „În căuşul Tău/ mă cuibăresc/ ca o pisică bolnavă// Tu intri perfuzie...” (Unda 64); „...durerea umple/ cercul retinei// pradă cuielor de apă/ percepem judecata...” (Unda 67) etc. Banalităţi de orice fel sunt poetic reconsiderate: ne-am întâlnit/ din întâmplare... (Unda 67); „noaptea naufragiez/ pe-o mare/ de vise...” (Unda 66); „braţele pline/ de trosnituri...” (Unda 2).

Alteori cuvintele se acordă în tonuri consacrate, cum ar fi de pildă cele de rezonanţă scripturistică („...adevărat vă spun/ trecem un coridor/ de oglinzi...” – Unda 26), ori cele care îşi înscriu insolitul în cazuri semantice („ţara caldă/ de la capătul zborului/ păsărilor călătoare/ poate fi zinc” – „Unda 27”; „din visele nopţii/ rămâne unul/ care plonjează/ arsen în oglindă...” – Unda 30; „sângele-i plin/ de metale grele/ nu pot zbura... – Unda 59), ca mai apoi să se întoarcă din mineral la reflecţia profundă („ce este viaţa/ decât un atelier/ de ucenicie... – Unda 76).

Prezenţe fireşti la limita reflecţiei cu contemplaţia în instrumentarul post-modernismului liric, definirea şi redefinirea sinelui, a lumii, a cauzelor, a factualităţii mărunte rămân la Domnica Pop şi în volumul recent apărut modalităţi, dacă nu chiar formule poetice în interiorul cărora se exprimă atât banalităţile cotidianului mundan, perceperile grave ale fiinţării, adică luările la cunoştinţă, cât şi răspunsurile îndelung căutate ale unor teme etern umane: sinele („... eu/ sunt restul/ revendicat de/ Unu” – Unda 80; „strigaţi-mă/ aveţi motive/ până-n dinţi/ mă numesc/ pluralitatea” Unda 58; „... întotdeauna/ ajung prea târziu/ aritmetica mea/ se opreşte la doi/ spre infinit” – Unda 56), efemeritatea („pe plaja trecutului/ mareea de amintiri/ despică prezentul... Unda 3), esenţializările („... totul se restrânge/ într-un bob/ de piper” – Unda 34), citatadinul anchilozat („ zi de zi/ oraşul-colivie/ plin de zbateri/Comprimă...” ‒ Unda 63) etc.

Personal, am încercat să citesc poezia Domnicăi Pop fără să mă gândesc la toate astea şi am văzut că şi aşa poeta comunică sumativ un sentiment bine accentuat al temporalizării fiinţei ‒ temă eternă a umanităţii în conştiinţa fiecărui om care se caută pe sine între qua de causaşi qui prodest. Domnica Pop încearca să treacă de quantum satis şi reuşeşte frecvent în chip fericit şi incitant.

 

* Domnica Pop, Drumul de unde, Editura „Trinom”, Arad, 2015.