LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi

Duet poetic*

Un interesant duet poetic întâlnim în volumul plăcuţa Ouija, Editura „Brumar”, Timişoara, 2015, autori: Liviu Ofileanu şi Ioan Barb, ambii membri ai U.S.R., filiala Sibiu.

Apropiaţi ca stil, în linie post-modernistă, ei scriu o poezie cu adresă directă, mai puţin emoţională, alcătuită din secvenţe de viaţă ce par confesiuni, ordonate ca într-un jurnal: „cum scriu vorbele astea subliniind cu roşu/ am impresia că stau iar în chirie/ pe strada dumbrăvii nr. 36 din sibiu,/ am douăzeci de ani şi-mi place o săsoaică pistruiată/ pentru care toate străzile se întâlnesc în centru.” (Liviu Ofileanu, p. 14); „ parcă te iubeam mai mult când eram departe/ îţi tatuam secvenţe/ din războiul din Afganistan/ îmi plăcea să-ţi împachetez amintirea/ în ziarele vechi care ajungeau pe front/ cu o săptămână întârziere” (Ioan Barb, p. 47).

Cartea, cu o titulatură curioasă, Ouija desemnând placa vorbitoare în şedinţele de spiritism, conţine două capitole: primul intitulat „muzică vieneză în vagonul-de-dormit,” aparţinând poetului Liviu Ofileanu şi cel de al doilea intitulat „avatarurile lui schreber,” care produce şi el nedumeriri, autor Ioan Barb.

Într-un anumit fel, cei doi autori sunt complementari; dacă la Ofileanu, în mai multe poeme, pregătirea pentru o emigrare pare iminentă: „dacă mergi cu trenul stând pe hol în picioare/ ai parte de geamul tău, felia de untură cu sare./ poţi fuma nestingherit între halte/ cu recruţii care golesc damigeana.” (p. 31) şi „Eu-s acela care trage semnalu' şi se-ascunde-n în primu' vagon./ trenu' ăsta goneşte fără frâne spre glina/ şi unii sar din mers,/ alţii nu ştiu că e capătul liniei/ dar se împing din reflex să fie tot altu' la rând.” (p. 33), la Barb este ridiculizată naveta dar nu lipsesc nici accentele dramatice: „trenul foamei cel mai sigur/ vehicul din lume/ (…) frigul călătorea şi el la clasa a doua/ când se lăsa întunericul se agăţa de trupul meu/ ca ultimul nibelung de cămaşa morţii” (p.52-53); dacă discursul poetic a lui Ofileanu este polifonic făcându-se uz de un limbaj amestecat, uneori chiar „miştocăresc”, cu referinţe regionale: „mă ustură ochii dar nu mă smiorcăi,/ spun doar că paul goma e chiar mişto, adam michnik şi herta müller sunt mişto şi sfoara-i tare. (…) când trecutul se întoarce cu o volgă neagră/ să plătim sulfuricul vorbei cu zeghea” (p.11), la Barb întâlnim un peisaj poetic mai liniştit, în care îşi face loc tandreţea: „adormit sub luminile degetelor tale/ îmi aud propriul ecou/ o barcă uşoară străbătând cugetul/ cu pânzele despletite”(p. 57), o imagine poetică splendidă!

Ambii autori sunt împătimiţi de cultură, livrescul şi intertextualitatea dând un relief specific poemelor, cu o uşoară alunecare spre un suprarealism dres cu date biografice: „stau într-o capitală din mintea mea/ unde gara urmuz călătoreşte spre gara ionescu/ până-n gara albert camus./ cu pickamerul îndrept marginile peronului/ să-i scot mustăţile fierului pentru legătură,/ contactul cu oxigenu' dăunează autonomiei.”(Liviu Ofileanu, p.12); „azi mă privesc în oglindă/ prin ochii lui Dorian Gray/ o alchimie a trecutului/ ţinut în prezent de amintiri/ parcă mai viu/ parcă mai viu/ decât un corp ţinut în viaţă de aparate” (Ioan Barb, p. 71)

Nu mi-am propus să le găsesc asemănări cu alţi autori, să-i încadrez în anumite direcţii, ci doar remarc faptul că sunt la curent cu modalităţile şi tehnicile poetice utilizate azi, că au posibilităţi multiple de exprimare. Din acest punct de vedere, încerc o uşoară dezamăgire, eu nefiind adeptul: o carte doi autori, o carte trei autori…, mi se pare ceva conjunctural, nepotrivit pentru poezie dar, recunosc, acest volum merită nu numai să fie răsfoit.

În încheiere voi cita din poemele preferate: „poate că Dumnezeu e un copil nebun/ care se joacă într-o cutie de vopsea roşie,/ spoieşte pereţii, luna bătrână şi buzele femeilor singure./ umbra Lui albă e prietenul de pâslă/ căruia-i deschizi uşa la miezul nopţii” (Liviu Ofileanu, p. 35); „caut un răsărit în preajma ta/ măcar umbra să treacă peste mine/ să mă ascundă/ de clipa ta de strălucire” (Ioan Barb, p. 61).

* Liviu Ofileanu, Ioan Barb, plăcuţa Ouija, Editura „Brumar”, Timişoara, 2015.