LECTURI PARALELE

Eugen Evu

Simple roze la poezia Paulinei Popa

În vertijurile vitregiei istorice, acum precipitate cum vedem, actul poetic se repliază cumva neo-catharsic, dacă vreţi psalmo-testamentar, mai ales în paradigma feminismului, aşa cum îl conceptualizează filosofia neoliberală, (Mihaela Miroiu, Revista de filosofie ş.a.).

În arealul socio-cultural hunedorean, parcă mai agitat în acest sens, literatura feminină are exponente remarcabile, dintre care cel mai semnificativ este al poetei-editor Paulina Popa. Întreaga sa operă este nu atât pragmatică, cât a Emoţiei ca stare propulsivă a scrierii. Opinez că afectivitatea firesc-adânc femină, este „codificată” în chiar numele editurii (EMIA, cu etimonul Emoţiei, voila), şi a seriei a doua a revistei Semne, căreia poeta i-a adăugat aceeaşi nominaţie– cod: EMIA.

Observînd că mai există o poetă şi editoare în areal, cu aceeaşi conotaţie, anume EMMA, a doamnei Ileana Lucia Floran (Orăştie),– fără a insinua vreo reciprocitate... concurenţială,– revin la opiniile exprimate în timp asupra poetei Paulina Popa (antologii, jurnale, reviste) – după recenta lectură a cărţii dsale, Gravitaţie, Editura „Emia”, 2015, Deva. Stilistic, poeta continuă „clepsidrismul” psalmic al majorităţii cărţilor sale, în regie proprie, fidelă fiind sintagmei regretatului Marius Tupan (în revista „Luceafărul”...) – aceea de „poetă preoteasă”... Paulina Popa scrie de fapt o continuă epopee a dragostei de tip maternal, accentuat religios, în context postmodernist, aşa cum îşi propunea în primul volum, Cu mâinile în flăcări, editat de „Călăuza”, Deva. Psalmismul este tehnica punerii în pagină, a fluxului clepsidric – fiecare final de poem fiind începutul altui poem. Procedeul este ritualic, fidel, cum spuneam, primei intuiţii poetice a Existenţei cu variaţiunile pe aceeaşi temă, al Cultului re-ligio (trad. refacerea legăturii), anume prin cuvânt: în sensul scânteilor lui Iov, din codul biblic. Doxologic zicând, poezia Paulinei Popa este pe constanta isihasmică, dar transferată cuminecabil – comunicabil, epistolar – episodic, în scrierile ei lirice, şi eseurilor. Tehnica este deopotrivă a colajelor, cu livreşti „trimiteri” de asemeni în cheie biblică. Numai că Paulina Popa este situabilă între religiozitate prin rostire şi umanism prin suscitatul umanism mater nalist. Gravitaţia, nuanţând parcă termenul de graviditate (!) este ingenios psihanalizată liric, ceremonios, ca ars-poetică a acestei prolifice scriitoare.

Pe coperta cărţii avem un măr roşu, simbol biblic al păcatului originar, fructul interzis. Dar poeta are şi o cultură umanistă, realistă, care o scuteşte în acest binom al Sinei-Sinelui, DUALIST, de ipocrizie. (v. Ghilotina sinelui, Rochia nesupunerii, etc.). Întregul itinerar al poeticii ei este iniţiatic, paralel cu unele călătorii în spaţiul iordanian, mai ales. (Cartea Iordania). Modelul cheie ancestral este Cântarea Cântărilor a lui Solomon, dar, vorba unei poete devence, „despre trup altădată”.

„Gravitaţia”, aşadar este tema de bază a volumului, recte prizonieratul spiritului în organicul interregn şi calea rugăciunii ca scriere de sorginte divinatorie, antică. Ea preferă solilocvial auto-persoana a doua:

„Greutatea este aceea despre care nu ai scris/ chiar dacă ai ştiut/ că trupul tău nu avea aceeaşi putere/ pe pământul dragostei/ al iubirii”, (Greutatea, pag. 106). Ars poetica repliantă apare a fi aceea a rostirii lirice ca degravifiere, dezgreunare, accedere spre dimensiunea eva-n(h)gelică.

Aspiraţia sublimării este motivată astfel:

„să fie liberi/ cei care ştiu cânta../ i-am ascultat şi am cântat şi eu”...

Cuvintele redevin icoane, ofrande, imortele, cununi, dacă vreţi aranjament ikebanic. Poeta este, în paralel, o graficiană sensibilă, leit-motivul fiindu-i floralul, vegetalul versus poetei, Ana Blandiana şi, pe contrasens, cu Nora Iuga-Almosino. Sigur că libertatea este pentru omul-om, suprema utopie, dar cum s-a spus, „utopiile fac lumea”... Mai la propriu zicând, o refac. În fine, remarc în volum şi un subtantiv recent resurect în cromatologia scrisului românesc: ALB.

Simbolistica vine din vechiul românesc ALBOARE şi probabil conotativ la ALBURNUS şi spiralismul inelar al Arborelui (Vieţii), genealogic..., citeşte Dubla spirală a codexului divin...