CONTACT

Elisabeta Bogăţan, Sub zodii, Colecţia Opera Omnia – Poezie contemporană, Editura „Tipo Moldova ”, 2015

Elisabeta Bogăţan e o autoare discretă şi o animatoare culturală care ştie să pună în evidenţă spiritul local, raportat la alte meridiane. Cu toate că a debutat publicistic în 1970, în revista „Forum” din Timişoara, unde a absolvit studiile filologice, ea a debutat în volum abia în 1996 (Gazeluri), după ce a devenit cunoscută prin activitatea de redactor la periodice şi reviste, cum ar fi „Confluenţe literare internaţionale” şi „Revista de etnografie, antropologie şi folclor”. S-a remarcat ca traducător din limba franceză a mai multor volume ale remarcabilei poete Linda Bastide cu care a avut un interesant proiect de traducere în franceză a mai multor poeţi români contemporani. Colaborează cu articole şi eseuri la reviste româneşti de la noi şi din Franţa.

Antologia publicată recent în cunoscuta colecţie de poezie contemporană „Opera Omnia” a Editurii Tipo Moldova cuprinde poeme din cele opt volume publicate până în prezent şi poezii inedite. E o nouă rescriere tematică a propriei creaţii, prin cele două macrocicluri: „Sub zodia cântecului” şi „Sub zodia semnelor”. Elisabeta Bogăţan scrie o poezie iniţiatică, de discretă descoperire a lumii prin lumină, revelaţie, cuvânt şi, cum singură o spune, „cântece de toate zilele”, fără a înţelege prin asta o poezie a cotidianului şi a biografiei, ca la generaţia optzeci. Ea se apropie mai mult de tradiţia blagiană şi de generaţia anilor 70 cu care are în comun mai multe aspiraţii şi trăsături. Porneşte de la poezia de notaţie a stărilor şi de sublimare a întâmplărilor şi trăirilor, consemnate cu subtilităţi şi imagini familiare şi cu o metaforică senină şi curată. Lepădările de sine, strigătul, descântecul, hipnoza, ofranda, fac parte din strategia discursului poetic:

„vii spre mine opintind/ ochiul de aur/ şi trupul de aur a sinelui//vii printre aceste oglinzi/ cu ape// dădătoare de sete//umed până la oase/ vii/ şi uşor aburindu-te// şi a ceruri amirosind vii/ şi a pământuri/ de mă-nfior până la albul cuvintelor// cum poţi veni tu atât de străin/ şi atâta de asemănător mie/ nevrednica// vii atingându-mă/ cu lumina-ţi prelungă// şi clătinându-mă pe mine/ în mine/ până se lasă răcoare/ de cât de tare sun eu// ci întru care depărtări” etc. (A doua lepădare de sine) Influenţe livreşti din Nichita Stănescu îşi fac şi ele simţită prezenţa, ca şi survolarea propriei fiinţe cu un ochi lucid:

„te-ntreb eu pe tine/ vezi tu acolo ceva/ – se auzi o strigare –/ eu înfundatu-m-am în carne/ cu totul/ privesc şi nu văd/ strig şi nu mă aud// văd vederea/ – se mai auzi/ din partea cealaltă a ochiului –// apoi se făcu frig” (Cele două strigări dinaintea frigului)

(***)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.