DIALOG

Despre diplomaţie, jurnalism şi cultură

interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Agustín Gutiérrez Canet, Ambasadorul Mexicului la Bucureşti

Agustín Gutiérrez Canet, Ambasadorul Mexicului în România. S-a născut în Mexico City, pe data de 26 iulie 1951. Este licenţiat în Ştiinţa şi Tehnica Informaţiei din cadrul Universităţii Iberoamericane. Diplomat de carieră, şi-a început activitatea în Serviciului Extern Mexican în 1979. A fost Ambasador al Mexicului în Finlanda (2008-2013), Ambasador al Mexicului în Irlanda (1995-1996), Consul General al Mexicului în Hong Kong (1991-1995), Şef de Cancelarie al Ambasadei Mexicului în Spania (1989-1991) şi Reprezentant supleant al Mexicului la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (1986-1987). În cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Mexicului, a lucrat ca Director General pentru Comunicare Socială (1982-1985) şi Director General Adjunct pentru Presa Străină (1980-1982). În perioada 2003-2005, a fost Coordonator de Informaţii Internaţionale în cadrul Preşedinţiei Republicii. În mediul academic, a activat ca secretar pro tempore al Asociaţiei Mexicane a Instituţiilor de Învăţământ pentru Relaţii Internaţionale (2002-2003); coordonator al cursului de Cultură şi Relaţii Internaţionale al Universităţii Vaxjo, Suedia (2001-2003), conferenţiar invitat în Politica Externă din Camera Deputaţilor şi Senatul Mexican (2000-2004); profesor de Practică Diplomatică şi Consulară (1998-2002), profesor de Analiză a Relaţiilor Internaţionale (2001-2003) şi Director al Departamentului de Studii Internaţionale al Universităţii Iberoamericane. Printre lucrările sale publicate, se număra cartea Finlanda-Mexic 2010, Helsinki, 2010; articolul Politica externă şi presa în Mexic din revista „Politica Internaţională” a Academiei Diplomatice din Peru (2001); articolul Comentarii despre migraţia în Europa din cartea Studii despre migraţie a Institutului Mexican de Cercetări Juridice din cadrul Universităţii Naţionale Autonome a Mexicului (2001); şi cartea Mexicul în secolul XXI publicată de Universitatea Iberoamericană. Pentru activitatea sa jurnalistică a primit Premiul pentru Traiectorie Jurnalistică a Clubului Prim Plan (2001) şi Premiul pentru Articolul de Fond al Clubului Jurnaliştilor (2000). A comentat frecvent relaţiile internaţionale la ştirile de radio si televiziune (Business Leaders, CNN în spaniolă, TV Azteca, Canal 11 şi altele); de asemenea, a scris, ocazional, articole la revista „CISA-Proceso” (2000-2003) şi a avut cronici săptămânale la serviciului de ştiri – „Notimex” (1988-1999), „Siempre” (1997-2003) şi la ziarul „El Universal” (1997-2003). A fost decorat de Guvernele Spaniei, Suediei şi Finlandei. Ambasadorul Gutiérrez Canet este un cunoscător rafinat al limbii engleze, deţine un amplu bagaj de cunoştinţe de limba italiană şi noţiuni de franceză. Este căsătorit şi are două fiice.

De-a lungul bogatei dumneavoastră cariere, aţi fost, rând pe rând, jurnalist, profesor universitar, diplomat. Puteţi să ne vorbiţi despre fiecare dintre aceste etape din viaţa dumneavoastră?

Jurnalismul este pasiunea mea, diplomaţia – profesia mea, iar tranziţia a fost reprezentată de mediul academic. Jurnalismul mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte în profunzime realităţile sociale ale Mexicului, scriind pentru ziarul cel mai important din ţară, la puţin timp după apariţia mişcărilor studenţeşti desfăşurate la Ciudad de México în 1968. Am avut ocazia când eram foarte tânăr, recent licenţiat universitar, de a fi corespondent al ziarului „Excélsior” din Washington în perioada 1974-1976. Iar această experienţă de 2 ani mi-a oferit ocazia să cunosc îndeaproape burta fiarei, după cum ar spune marele poet José Martí. După ce mi-am dat demisia de la respectivul ziar, din solidaritate cu şeful meu şi mentorul meu, Julio Scherer García, am trecut printr-o adevărată criză profesională, prima din parcursul meu profesional. Am ajuns şomer, fără salariu, însă având convingerea că făcusem ceea ce era corect, după ce directorul general (Scherer), fusese înlocuit din funcţia sa de către Guvern, care nu era mulţumit de opiniile critice ale ziarului.

Am fondat ulterior o revistă de opoziţie care a continuat să funcţioneze până acum şi este cea mai importantă de acest fel din ţară ; se numeşte Proceso . Însă experienţa obţinută la Washington mi-a permis să cunosc în profunzime relaţiile internaţionale şi, în special legăturile dintre Mexic şi Statele Unite. Aceasta a fost practic sămânţa viitoarei mele cariere diplomatice. De aceea, pot spune că jurnalismul a reprezentat o poartă de intrare în diplomaţie, iar în 1977 am fondat un alt ziar după plecarea de la Excélsior – publicaţia Unomásuno, pentru care scriam ca reporter pe probleme diplomatice.

Însă într-o zi am asistat la înmormântarea lui René Arteaga, un reputat jurnalist-reporter, veteran în domeniu, şi am fost adânc impresionat să-i văd copiii abandonaţi, deznădăjduiţi, în sărăcie, jurându-mi că nu voi avea parte niciodată de un sfârşit atât de trist. În acel moment am luat decizia să renunţ la jurnalism şi să intru în Serviciul Diplomatic Mexican. Sunt 33 de ani de atunci.

Mult mai târziu, în anul 1996, pe când eram Ambasador în Irlanda, am trecut prin cea de-a doua criză a vieţii mele profesionale. Preşedintele mexican aflat la putere atunci, Ernesto Zedillo, dispusese încarcerarea fratelui fostului preşedinte Carlos Salinas de Gortari, acuzat de asasinat politic şi alte infracţiuni. Iar Salinas, fostul preşedinte, a călătorit în mod secret în Irlanda, unde eram Ambasador, pentru a se reuni cu un scriitor numit Jorge Castañeda, care-mi era prieten întrucât tatăl său îmi fusese superior în trecut, ca Ministru al Afacerilor Externe, pe când eram Director General de Comunicare Socială în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Ştirea despre această întâlnire pe care au avut-o Castañeda şi Salinas s-a publicat în Mexic, eu fiind acuzat că aş fi aranjat totul, lucru total fals.

La scurt timp după acest incident mi-a fost oferit un post la Ambasada din Haiti, însă nu am acceptat, ci am solicitat permisiunea de părăsire pentru o perioadă nedefinită a locului de muncă şi astfel am petrecut zece ani în afara Serviciului Diplomatic Mexican. Pe parcursul acestor 10 ani, graţie mediului academic, am fost numit Decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale în cadrul Universităţii Iberoamericane, fosta Alma Mater, şi timp de cinci ani am contribuit la modernizarea respectivei specializări, în timp ce m-am întors la cariera de jurnalist. Scriam articole – câte unul pe săptămână – în ziarul El Universal şi altele de gen , comentând critic politica externă.

Şi astfel, viaţa mea profesională a fost împărţită între jurnalism, unde îmi este inima, diplomaţia, profesia pe care mi-am ales-o şi tranziţia- reprezentată de mediul academic.

Care a fost motivul principal care v-a determinat să intraţi in diplomaţie? A fost dorinţa de a cunoaşte alte arii culturale şi alte popoare sau, în egală măsură, opţiunea dumneavoastră de a vă pune cunoştinţele şi talentele în slujba ţării dumneavoastră?

Principal motiv pentru care am ales cariera diplomatică a fost dragostea pentru Mexic şi onoarea de a reprezenta această ţară. A fost foarte uşor pentru mine să fac tranziţia de la jurnalism la diplomaţie întrucât ambele domenii au în comun datoria de a informa cu privire la ceea ce se petrece într-o anumită ţară, atât din punctul de vedere al jurnalistului, cât şi al diplomatului. Şi apropo de asta, am avut onoarea şi plăcerea ca marele poet mexican Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, să-mi scrie următoarea dedicaţie pe unul dintre volumele sale: „Pentru Agustín Gutiérrez Canet, cel care ştie că diplomaţia este precum jurnalismul, dar cu încetinitorul.”

Puteţi să povestiţi pentru publicul din România scurta dumneavoastră întâlnire cu Eugen Ionescu petrecută la Ciudad de Mexico?

A fost o întâlnire de scurtă durată, fugară. Pe atunci eu lucram pentru ziarul „Excelsior” în Ciudad de México, iar în acea zi tocmai se publicase un interviu luat lui Eugen Ionescu, care se afla în Mexic pentru a-şi promova piesa de teatru Rinocerii . Ieşeam de la muncă şi citisem ziarul şi mergeam pe Bulevardul Paseo de la Reforma, echivalentul Kiseleff-ului bucureştean şi dintr-o dată l-am văzut venind în faţa mea pe Ionesco. L-am recunoscut imediat din fotografia pe care o publicaseră în ziar. Ne apropiam unul de altul, eu fiind emoţionat că s-a ivit această ocazie de a-l vedea.

Ajuns faţă în faţă cu el, singurul lucru pe care i l-am putut spune a fost „La revedere, domnule Ionesco”. În acel moment s-a întors surprins spre mine, s-a oprit, însă eu am continuat să merg. Cum nu vorbeam franceză, m-am temut că faimosul dramaturg român îmi va adresa vreo întrebare şi nu aş fi avut cum să-i răspund. Aşa că am preferat să evit acea situaţie incomodă. În orice caz, îmi amintesc cu mult drag de acel moment. După ce l-am salutat – chiar şi pentru câteva secunde – pe marele literat român am simţit, ca tânăr mexican, că fac parte cu adevărat din cultura universală.

Am avut plăcerea să aflu că desfăşuraţi cercetări în arhivele diplomatice din România şi din Mexic referitoare la şederea regelui Carol al II-lea la Ciudad de Mexico. De unde a apărut interesul dumneavoastră pentru studierea acestei perioade din viaţa fostului rege al României? Când plănuiţi să publicaţi rezultatele cercetărilor dumneavoastră?

Interesul pentru viaţa lui Carol al II-lea provine din faptul că, de mic, auzeam de la rude că într-o casă situată aproape de a mea în Coyoacán locuise Regele Carol al II-lea al României. Acea casă se află la intersecţia străzilor Francisco Sosa cu Salvador Novo. Este o vilă rezidenţială cu o grădină mare, străjuită de jur-împrejur de un gard înalt, astfel că niciodată nu am putut vedea interiorul casei, dar se află într-una din zonele cele mai frumoase din Coyoacán, respectiv Ciudad de México. Eram un puşti de 12-14 ani şi treceam mereu pe acolo. Apropo de asta, cartierul Coyoacán a reprezentat locul de reşedinţă pentru mulţi intelectuali, mexicani şi străini deopotrivă. Dintre personalităţile care au populat acel loc îi amintesc pe Frida Kahlo şi Diego Rivera, actriţa mexicană Dolores del Río, dar şi scriitorul Salvador Novo, care a dat şi numele străzii. În faţă se află aşa-numita Casa de Alvarado, o casă de dimensiuni impresionante care datează din secolul XVIII şi care astăzi găzduieşte Fonoteca Naţională. De asemenea, în Coyoacán a trăit André Breton, León Trotsky, cât şi mulţi alţi intelectuali atraşi de ţara mea. Iar atunci când am fost numit Ambasador în România, imediat mi-a venit în minte această casă în care a locuit Carol al II-lea alături de Madame Lupescu.

De aici şi interesul pentru a începe o cercetare la Arhivele Diplomatice Mexicane, aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, iar când am venit în România am continuat cu Arhivele Diplomatice Române. Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de Directorul respectivelor Arhive, domnul Stelian Obiziuc, pentru că mi-a facilitat accesul la respectivele documente şi mi-a permis să păstrez copii ale acestora. Urmează să realizez traducerea, să le verific şi apoi să le dau un sens. Din aceste motive, încă nu pot da o dată exactă a publicării cercetării mele. Ceea ce vă pot spune este că documentul cel mai valoros descoperit este o scrisoare a lui Carol al II-lea adresată fiului său, regele Mihai, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, când Carol se afla exilat în Brazilia. În această scrisoare Carol îl felicita pe fiul său – cu care avea o relaţie dezastruoasă din motive binecunoscute de toată lumea – pentru faptul că se deschidea o nouă etapă de pace şi progres pentru România după terminarea războiului. Din câte am înţeles, această scrisoare nu a fost publicată până acum, iar originalul se păstrează, presupun, în Arhivele Casei Regale a României. Ceea ce am găsit la Arhivele din Mexic este copia care a fost trimisă prin intermediul Valizei Diplomatice Mexicane, întrucât a existat o strânsă colaborare între diplomaţia mexicană şi cea românească pentru a transmite documentele lui Carol al II-lea rudelor şi simpatizanţilor din ţară.

Sunteţi la Bucureşti de aproape doi ani. Ce asemănări aţi putut constata cu viaţa din Mexic? Care sunt deosebirile cele mai importante care v-au atras atenţia?

Asemănările sunt mult mai uşor de găsit decât diferenţele. În primul rând, pot spune că ambele sunt societăţi cu un puternic sens al unităţii familiale; atât mexicanii, cât şi românii recurg înainte de toate la sprijinul familiei când intervin dificultăţi şi probleme. Vorbesc de solidaritatea între membrii familiilor. O altă similitudine este originea latină comună, limba vorbită; mai specific, ceea ce am observat şi mi s-a părut foarte interesant sunt obiectele de artizanat româneşti, care se aseamănă destul de mult cu cele mexicane.

Ca societăţi profund agricole cu origini rurale, există multe asemănări între iile brodate cu motive tradiţionale româneşti şi cele mexicane. Într-adevăr, ţesătura albă de bumbac cu litere brodate şi modele florale este prezentă în ambele porturi tradiţionale.

Un alt element care mi-a atras atenţia este ceramica neagră, pe care o regăsim şi în regiunea Oaxaca din Mexic, fiind specifică acelei zone. Este cu adevărat interesant întrucât sunt foarte puţine ţările care utilizează ceramică neagră pentru a realiza obiecte de artizanat.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte diferenţele, acestea sunt destul de evidente. Din punct de vedere lingvistic, deşi există originea latină comună, limba română a suferit influenţe considerabile de filiera turcă şi slavă. Pentru o persoană vorbitoare de limba spaniolă ca mine, este greu să înţeleg sensul propoziţiilor rostite în limba română şi de cele mai multe ori prind numai anumite cuvinte.

Cu toate că există diferenţe geografice şi geopolitice foarte evidente în sensul că România a fost o ţară cucerită de marile puteri – mai întâi, de către Imperiul Roman, apoi a urmat invazia turcilor şi influenţa Imperiului Austro-Ungar, mai ales în partea Transilvaniei, iar apoi invaziile Rusiei şi Germaniei. De cealaltă parte, şi Mexicul a fost o ţară invadată; în primul rând de către Spania, cu toate că Mexicul nu exista ca un stat suveran în epoca aztecilor. După aceea a urmat invazia franceză a lui Napoleon al III-lea, menită să impună un monarh de origine austriacă, Maximilian. La acest capitol coincid România şi Mexicul, suferind influenţa unui singur imperiu, cu toate că Mexicul nu se afla sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar. Maximilian era Împăratul Mexicului, însă cu sprijinul trupelor franceze ale lui Napoleon al III-lea. Mexicul nu era o anexă a Imperiului Austro-Ungar.

Am suferit totodată şi din cauza războiului imperialist condus de Statele Unite în perioada 1846-1848, în urma căruia Mexicul a pierdut jumătate din teritoriu, urmând alte invazii posterioare. Aceasta este una dintre asemănări. Actualmente, atât Mexicul, cât şi România parcurg o etapă modernă de progres, cu alte realităţi.

Înainte de venirea in România, aţi fost ambasador în Irlanda şi Finlanda, aţi lucrat la Consulatul general din Hong Kong şi la Ambasada Mexicului din Spania. Care sunt amintirile cele mai frumoase care v-au rămas în urma acestor misiuni?

Prima mea detaşare în străinătate a fost în Italia, îndeplinind funcţia de Consilier pentru afaceri politice. A fost extraordinar să am ocazia de a cunoaşte îndeaproape leagănul civilizaţiei occidentale, opera marilor artişti ai Renaşterii şi de a mă bucura de cultura italiană contemporană – arhitectura, pictura, muzica. Acum înţeleg de ce italienii sunt designeri atât de buni, de ce posedă atât bun gust – deoarece sunt înconjuraţi de frumuseţe, artă, nu numai peisajele naturale, ci şi oraşele, satele, bisericile, palatele, toate opere de artă superbe. Iar arta in Italia nu se studiază în cărţi, ci se respiră, se admiră şi se atinge în fiecare zi.

Ulterior am îndeplinit poziţia a doua la Ambasada Mexicului din Spania. Pentru Mexic Spania este patria-mamă, parte a identităţii noastre prin moştenirea spaniolă şi din aceste considerente Ambasada Mexicului are o mare importanţă în Spania. Cunoscând Spania am ajuns sa-mi cunosc mai bine propria ţară, atât virtuţile cât şi defectele. Multe dintre trăsăturile negative ale mexicanilor vin de la spanioli şi la fel, multe calităţi. Îmi place în mod deosebit vitalitatea poporului spaniol, spontaneitatea sa, gustul pentru viaţă, mâncarea şi vinurile. De asemenea, gastronomia spaniolă este printre preferatele mele, alături de cea mexicană.

Hong Kong a reprezentat pentru mine o experienţă importantă din perspectiva promovării economice; experienţă pe care nu o aveam până atunci. Formarea mea profesională nu fusese una economică, ci avea legătură mai mult cu politica. Hong Kong este oraşul unde se practică capitalismul în stare pură, în forma lăsată de Adam Smith, în care există o participare minimă din partea statului în reglementarea economiei. De asemenea, Hong Kong constituia poarta de intrare spre China. Astăzi nu mai beneficiază de o importanţă aşa semnificativă deoarece a apărut Shanghai.

Am îndeplinit funcţia de Consul General într-o epocă de tranziţie de la statutul de colonie britanică la recuperarea suveranităţii chineze, devenind regiunea administrativă Hong Kong. Principalele mele atribuţii erau promovarea investiţiilor chineze în Mexic, promovarea comerţului, a schimburilor comerciale şi astfel am ajuns să cunosc vitalitatea porturilor, operaţiunile derulate la bursa de valori. Această experienţă avută în Hong Kong m-a îmbogăţit considerabil, complementând experienţa politică cu cea economică. De asemenea, a servit la îmbunătăţirea capacităţii de promovare desfăşurată ulterior la alte ambasade.

De asemenea, Hong Kong a fost un loc extrem de important ce mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte China, acest veritabil colos economic în care se reflectă reformele economice întreprinse de către liderul chinez Deng Xiaoping, prin care economia Chinei s-a deschis spre întreaga lume, însă fără să afecteze stabilitatea politică a statului. Deng nu a repetat greşeala comisă la căderea fostei Uniuni Sovietice, care s-a prăbuşit ulterior, ci a creat un sistem de deschidere graduală a laturii economice, punând bazele zonelor economice speciale din Shenzhen, contiguă Hong Kong şi Zhuhai, adiacentă fostei colonii portugheze Macao, respectiv Fujian, aflat în faţa Taiwan. A urmat apoi un experiment limitat la un mic teritoriu geografic tocmai pentru a nu destabiliza restul Chinei, experiment ce s-a dovedit un real succes, deoarece au profitat de mâna de lucru ieftină a Chinei pentru a obţine investiţii orientate către dezvoltarea unei infrastructuri industriale care a transformat ulterior China în principalul producător de bunuri de consum la nivel mondial.

În Mexic nu înţelegeau această mare revoluţie mondială a economiei şi considerau că doar semnarea Tratatului Nord-American de Comerţ Liber, cunoscut mai bine pentru abrevierea englezească NAFTA va constitui soluţia potrivită pentru Mexic şi astfel vom deveni principalul asociat economic al Statelor Unite. Nu a fost aşa. Actualmente China ocupă această poziţie, fiind urmată de Canada şi apoi pe locul al treilea – Mexic. Iar asta fără să existe în prealabil un tratat de comerţ liber între chinezi şi americani.

Ulterior am fost numit Ambasador în Irlanda pentru puţin timp, între 1995 şi 1996. Am trecut prin criza despre care am povestit mai sus, cu întâlnirea dintre Salinas şi Castañeda, iar apoi, după 10 ani, mi-am reluat cariera în Serviciul Diplomatic, fiind numit Ambasador în Finlanda, între 2008 şi 2013. Finlanda a constituit o altă experienţă benefică întrucât mi-a oferit ocazia să cunosc unul dintre cele mai performante sisteme sociale din lume; egalitate, bunăstare socială creată de partidele socialiste, bazată pe un nivel ridicat de impozitare, cu o cultură puternică a onestităţii şi un grad mare de eficienţă a guvernelor în menţinerea unei societăţi omogene, fără mari diferenţe sociale. Şi pentru mine acest model este un vis pe care sper să-l împlinim într-o bună zi şi în Mexic, o ţară cu mari discrepanţe sociale, în care aproximativ 50% din populaţie trăieşte în sărăcie. Aceasta este marea problemă căreia trebuie să-i găsim soluţie şi consider că avem deja acest model nordic al bunăstării care serveşte ca posibilă inspiraţie pentru realizarea unui alt model de dezvoltare politică, socială şi economică a Mexicului. De asemenea, am putut să observ cu atât mai bine faptul că, în ciuda diferenţelor existente între Mexic şi Finlanda, cultura reprezintă o punte de comunicare care-i uneşte pe mexicani şi finlandezi.

Mai mult, deşi la început nimănui nu-i venea să creadă, am scris o carte care evidenţiază tocmai aceste influenţe culturale prezente în design, muzică, literatură, cinematografie, cultură populară prezente în Mexic şi Finlanda. Am publicat o ediţie bilingvă (spaniolă-finlandeză), fruct al unei cercetări care s-a întins pe o perioadă de trei ani, în decursul cărora am intervievat artişti, am citit mult şi am consultat materialele de arhivă. Pe lângă carte, am organizat şi o expoziţie la Arhiva Naţională a Finlandei, documentând fiecare obiect de artă, pictură, film, prin care se demonstra foarte clar afinităţile dintre cele două ţări şi influenţa mexicană exercitată asupra Finlandei, admirată apoi şi de publicul finlandez.

Ce proiecte culturale pregătiţi pentru perioada următoare prin intermediul Ambasadei Mexicului în România?

Ca Ambasador al Mexicului în România, Ambasada a organizat în ultimii doi ani două mari evenimente. Primul a fost o Săptămână Culturală Mexicană dedicată statului Oaxaca, la care au participat peste 20 de artişti, dansatori, muzicieni, pictori, producători de mezcal şi s-a realizat un altar al morţilor fără precedent. În Oaxaca se regăseşte inima Mexicului şi o semnificativă influenţă indigenă. Am fost plăcut impresionat să văd o participarea foarte numeroasă din partea publicului la actele culturale desfăşurate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Satului, Centrul Cultural „Reduta” din Braşov şi Centrul Cultural „Tinerimea Română” din Bucureşti. Festivalul a avut o amplă acoperire mediatică, cu peste 50 de ştiri apărute în presă şi mediul online, contribuind aşadar la promovarea culturii mexicane în România, graţie sprijinului Guvernatorului Statului Oaxaca, Gabino Cué Monteagudo.

A doua mare activitate culturală a fost reprezentată de celebrarea celor 80 de ani de relaţii diplomatice între Mexic şi România, eveniment marcat prin organizarea a două expoziţii: una cu portrete realizate lui Emil Cioran de către fotograful mexican Rogelio Cuéllar, prezentate în premieră publicului, iar cealaltă cu gravuri vechi despre Mexic realizate de artişti europeni între secolele XVI şi XIX, din colecţia privată a subsemnatului, pe care le-am adunat în decursul a aproape 20 de ani. Ambele expoziţii au fost vizitate de către Primul Ministru şi de către Ministrul Culturii la sediul Bibliotecii Naţionale a României. De asemenea, ne-am bucurat şi de participarea scriitorului mexican Francisco Prieto, care a vorbit despre influenţa operelor lui Emil Cioran şi Mircea Eliade asupra culturii mexicane. Prieto a ţinut prelegeri în librării faimoase din Bucureşti, precum Cărtureşti Carusel şi Seneca Anticafé, cu participarea Decanului Facultăţii de Filosofie al Universităţii din Bucureşti, domnul Romulus Brancoveanu. Francisco Prieto îl cunoscuse pe Eliade în Mexic pe când era student, prin intermediul profesorului Horia Tănăsescu, care ţinea cursuri la Universitatea Iberoamericană. Horia era prieten de-al lui Eliade şi organiza reuniuni în reşedinţa sa din Ciudad de México, la care îi invita pe studenţii interesaţi, iar printre aceştia se afla şi Francisco Prieto.

Deocamdată, acesta a fost planul nostru de promovare culturală, ne vom gândi pe viitor care vor fi următoarele evenimente.

Traducere din limba spaniolă de

Adina Năstase