POEZIE
Olimpiu Nuşfelean
Dimineaţă fără întrebări
Îmi închipui cît e de greu.
chiar Cel Atotputernic fiind,
ca, dimineaţa,
după o noapte petrecută în barul de fiţe,
după o noapte de stat în tipografiile băncilor,
după o noapte de şters oglinzile în sala tronului,
să-i sufli fiecăruia cîte un grăunte de simţire în inimă,
să-i pui iarăşi fior în sîngele spălat de stele,
să-i faci degetele iarăşi tactile,
şi niciodată să nu-ntrebi, pe niciunul,
cum de-şi pierde atît de repede sufletul...
Rîdem
Trezim eroii
să ne admire
amprentele lăsate
pe armele lor, la muzeu.
Şi rîdem
în faţa cortinei
când după ea
se aud rîsete.
Iar pămîntul
– limbă în gura Domnului –
ne tot vorbeşte şi ne înghite.
Bem bere
Trecem
pe sub copaci imaginari
ce scutură
pe umerii noştri
zăpezi.
Şi ne oprim
la fîntîna îndrăgostiţilor
să vorbim
despre dragoste.
Iar cînd automobilul mirilor
opreşte
în faţa catedralei
ne retragem
să deschidem sticle de bere
în casa lui Petrarca
lăsată în paragină.
Ţara ta
Frunze risipite toamna de vînt –
acest clişeu care nu iese de veacuri
din cîntecele de sub fereastră –
cuvintele tale scoase din dicţionare;
din cînd în cînd vine uitarea Sa discretă
şi deretică prin cărţile vechi,
presară cenuşa cariilor
în filele lor.
Îţi vorbesc despre ţara mea
ca şi cum ar fi a ta!
Te-am văzut, oglindă a soarelui,
evaporîndu-te din boabele de rouă,
ca ele să nu-l mai încînte pe violator,
desfăcîndu-te din mireasma florilor de cireş
cînd lupul se lansează în urmărirea mielului,
ridicîndu-te mai sus de limpezimea aerului,
fericită cu libertatea inimii tale.
Şi eu tot încerc să te cuprind
într-o poezie
şi să te ţin captivă
lîngă umărul meu îndrăgostit.
Şi asta undeva
departe pe puntea
încropită din iluziile mele.
De-aş înceta să visez,
te-ai prăbuşi.
Un loc însingurat
Citesc ascuns
într-un boschet răcoros
în vreme ce poliţiştii vînează
drogaţii care-şi şterg pantofii de glod
cu iarba înfrigurată de condurii zeiţei.
Analfabeţii înserării
sînt înghesuiţi în dube ermetice
şi duşi către o noapte incertă...
Cum aş putea dovedi
că ştiu şi eu să citesc
şi sînt altfel ,
cînd, cu creionul tocit,
descifrez culesul de melci al lui Ion Barbu?
Cine ce să înţeleagă din asta?
Dispreţuit
cu argumente contabile.
Un loc de lectură aleg
în boschetul abominabil,
unde frumuseţea –
arzînd mucurile de ţigară,
pungi cocoloşite,
părul năpîrlit al cîinilor maidanezi –
face curat...
... pregătind strict pentru mine
un loc însingurat.