logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

Olimpiu Nuşfelean

 

 

 

Dimineaţă fără întrebări

 

 

Îmi închipui cît e de greu.

chiar Cel Atotputernic fiind,

ca, dimineaţa,

după o noapte petrecută în barul de fiţe,

după o noapte de stat în tipografiile băncilor,

după o noapte de şters oglinzile în sala tronului,

să-i sufli fiecăruia cîte un grăunte de simţire în inimă,

să-i pui iarăşi fior în sîngele spălat de stele,

să-i faci degetele iarăşi tactile,

şi niciodată să nu-ntrebi, pe niciunul,

cum de-şi pierde atît de repede sufletul...

 

 

 

Rîdem

 

 

Trezim eroii

să ne admire

amprentele lăsate

pe armele lor, la muzeu.

 

Şi rîdem

în faţa cortinei

când după ea

se aud rîsete.

 

Iar pămîntul

– limbă în gura Domnului –

ne tot vorbeşte şi ne înghite.

 

 

 

Bem bere

 

 

Trecem

pe sub copaci imaginari

ce scutură

pe umerii noştri

zăpezi.

 

Şi ne oprim

la fîntîna îndrăgostiţilor

să vorbim

despre dragoste.

 

Iar cînd automobilul mirilor

opreşte

în faţa catedralei

ne retragem

să deschidem sticle de bere

în casa lui Petrarca

lăsată în paragină.

 

 

 

Ţara ta

 

 

Frunze risipite toamna de vînt –

acest clişeu care nu iese de veacuri

din cîntecele de sub fereastră –

cuvintele tale scoase din dicţionare;

din cînd în cînd vine uitarea Sa discretă

şi deretică prin cărţile vechi,

presară cenuşa cariilor

în filele lor.

 

Îţi vorbesc despre ţara mea

ca şi cum ar fi a ta!

 

Te-am văzut, oglindă a soarelui,

evaporîndu-te din boabele de rouă,

ca ele să nu-l mai încînte pe violator,

desfăcîndu-te din mireasma florilor de cireş

cînd lupul se lansează în urmărirea mielului,

ridicîndu-te mai sus de limpezimea aerului,

fericită cu libertatea inimii tale.

 

Şi eu tot încerc să te cuprind

într-o poezie

şi să te ţin captivă

lîngă umărul meu îndrăgostit.

 

Şi asta undeva

departe pe puntea

încropită din iluziile mele.

De-aş înceta să visez,

te-ai prăbuşi.

 

 

 

Un loc însingurat

 

 

Citesc ascuns

într-un boschet răcoros

în vreme ce poliţiştii vînează

drogaţii care-şi şterg pantofii de glod

cu iarba înfrigurată de condurii zeiţei.

 

Analfabeţii înserării

sînt înghesuiţi în dube ermetice

şi duşi către o noapte incertă...

 

Cum aş putea dovedi

că ştiu şi eu să citesc

şi sînt altfel ,

cînd, cu creionul tocit,

descifrez culesul de melci al lui Ion Barbu?

 

Cine ce să înţeleagă din asta?

 

Dispreţuit

cu argumente contabile.

 

Un loc de lectură aleg

în boschetul abominabil,

unde frumuseţea –

arzînd mucurile de ţigară,

pungi cocoloşite,

părul năpîrlit al cîinilor maidanezi –

face curat...

 

... pregătind strict pentru mine

un loc însingurat.