logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Constantin Butunoi

 

 

Noaptea poetică*

 

logoCu cele peste treizeci de volume, dintre care şapte sunt antologii, poetul Octavian Doclin se impune drept unul dintre cei mai prolifici autori. De la debut (1972), produs în linie, am spune tradiţionalistă, poezia sa a trecut prin mai multe etape păstrând amprenta proprie într-o modalitate personală.

Viteza cu care i-au apărut volumele, ritmicitatea lor de metronom, nu l-au împiedecat să aibă sub observaţie o paletă largă de motive. Purtat de inspiraţie, utilizând o expresie poetică libertină şi imprevizibilă, a evoluat pe căi care îi desemnează originalitatea creaţiei.

În noul său volum intitulat Baletul de noapte , Editura „Gordion”, Timişoara, 2015, structurat pe şase cicluri, recunoaştem principalele repere ale orizontului său poetic.

În ciclul prim, denumit Baletul de noapte , cel care a dat şi titlul volumului, „baletul nocturn” pluteşte prin diverse medii existenţiale, prilej prin care poetul îşi „trădează” obsesiile şi angoasele: „postum poetul poate fi doar o păpădie bătută de vântul\ unui anotimp rece târziu” şi „posteritatea se aranjează postum (...) riscă acum ca baletul de care-ţi vorbeam\ să fie dansat poate în curând\…doar de un schelet cu singura balerină\ pe care o mai poate duce în braţe” (p.16)

Iubirea, puterea, eliberarea, în opoziţie cu trădarea, luciditatea,nebunia, ne asigură poetul, produc: „o fiertură pentru înăsprirea sângelui” (p. 18) necesară confruntării cu destinul. Lucid şi ironic exerciţiul poetic este privit ca pe „o lamă curbată precum cea mai grea mişcare\ în baletul de noapte” (p. 22) sau ca pe un dans „pe o melodie interpretată\ la un corn de vînătoare” În maniere asemănătoare sunt construite şi poemele în care e de remarcat imposibilităţile ce apar pentru destructurarea acţiunii: Cravaşă femeia lichidă , Penitenciarul penitenţă , Agrafa şi Premiera . În ultimul, noaptea poetică se termină deprimant pentru autor: „umil şi părînd înfricoşat\ părăsea arena cu un obiect sub braţ\ care mai tîrziu se descoperi a fi un manuscris” (p. 25).

Ciclul care urmează „… şi alte jocuri” este alcătuit sub forma unui poem fragmentat, discursul poetic are coerenţă în ciuda abordării parabolice şi a încărcăturii simbolice.

Apar personaje ca: servitorul, dresorul din Glimoca, Scribul, Maestrul etc. întâlnite şi în alte poeme ale autorului, cărora li se atribuie roluri pe măsură.

Servitorul are rolul central, misiunea sa este de a găsi componenţii (şapte la număr) dansului ritualic, misiune acceptată fără obiecţii: „Servitorul fu auzit abia murmurând\ dar fără vreun tremur în glas\ cu vocea sigură\ mă ocup Eu” (p. 28). Dansatorii sunt găsiţi, mai puţin unul, şi începe dansul: „jocul vieţii dragostei şi al morţii\ brîul în contratimp” (p. 31), când apare şi cel absent: „sub greutatea paşilor în contratimp\ lanţul se rupse\ şi nimeni de-atunci\ n-a mai ştiut\ să-l refacă.” (p. 35). Încercările destinului sunt puse sub semnul parabolei: „uită-i pe cei care te-au trimis\ moi de picioare ca tine acum\ găseşte-i pe cei şase\ altfel condiţia ta de servitor\ va fi de nedezlegat” (p. 32).

Urmează ciclul vise. viziuni. halucinaţii în care sunt abordate fulgurant motive surprinse în realitatea fizică şi spirituală, cu o adresare directă, aproape lipsită de conotaţii. Apare ca noutate dialogul între Profet şi Sacerdot: „deci ce vrei să spui\ întreabă Profetul\ aşadar ce insinuezi\ răspunde Sacerdotul” (p. 40). Poemul aproape folclorică ocupă un loc aparte prin stilul de inspiraţie populară adoptat; se ştie că acest gen de producţii mai poate fi întâlnit în creaţia poetului: „oh şi vai\ şi vai şi oh\ lume\ lume\ mult mi-e sufletul tăciune” (p. 41).

Ciclul „sâmburi”continuă dezvoltarea temelor existenţiale fiind introduse şi note biografice „gustul sîmburilor nucilor coapte\ a rămas doar o amintire\ pe cerul gurii sale\ cum a trupului tău decojit\ în sîngele trupului meu încuiat.” (p.50). Deşi este istoria unei decepţii, poemul „Coşul” mi s-a părut cel mai relevant şi îl citez integral: „Toată viaţa\ a aşteptat aceea corabie\ singura\ care să-i fi adus\ coşul de papirus\ mult mai tîrziu a aflat\ că meşterul\ îşi frînsese dalta\ pe cînd cioplea\ cugla de cocos” (p.47). De remarcat mijloacele simple cu care autorul reuşeşte redarea dramei unui destin şi, în acelaşi timp, să producă un frumos poem, care aminteşte, într-un anumit fel, de corabia care nu se scufunda, într-un poem de Matei Vişniec.

În penultimul ciclu Plonjare apar şi răbufniri critice: „Te-ai rătăcit poete\ din insomniile morţii\ visele tale colorate\ te ocolesc acum\ le-ai uitat periculos de uşor” (p. 62), alături de considerente de ordin social şi religios întâlnite în poemele: Exploatarea interzisă (p. 70), Zăcămîntul (p. 68), Sfatul ultim (p. 67) etc.

Volumul se încheie cu ciclul Recuperări-recuperarea. Revizitări-revizitări , care, după cum ne înştiinţează prefaţatorul Marcel Pop-Corniş, conţine poeme ce, din diverse motive, nu au fost incluse în volumele publicate până în prezent.

În „Oraşul cu poeţi”, cum este supranumită Reşiţa, Octavian Doclin ocupă o poziţie dominantă şi datorită tenacităţii cu care şi-a sporit opera.

 

* Octavian Doclin, Baletul de noapte , Editura „Gordion”, Timişoara, 2015