POEZIE
Ela Iakab
Oniromantul
Era deghizat în rege nebun
oniromantul cu trup arămiu
împletea din florile pustiei coroane
şi le dăruia necunoscuţilor
trecătorii râdeau sălbatic în timp ce-l izgoneau
cu gesturi ale mânii
nimeni nu se gândea că e însetat şi singur
că poate a căutat timp de trei anotimpuri minunile vii
că poate el însuşi le seamănă şi le creşte după un rit ancestral
l-am adus între stâncile mele
i-am oferit apă din potirul meu
şi hrană din hrana mea
cu mâini din altă lume mi-a aşezat pe frunte coroana lui
care deschide puntea visului până departe departe
sub ceruri îngheţate
de unde braţele noastre invizibile
se întorc mereu însângerate
purtând înlăuntrul lor neliniştea
aurorei boreale
Piramida albă
poate încă nu-ţi aminteşti cum sufletele noastre pereche
şi-au dansat marea despărţire în ape lunare
nu ne-a apărat nimeni de muzica pământului
când am fost ademeniţi
în trupuri de sânge
misticii au refuzat să ne îmbrace în vestmânt
ţesut din floarea albastră a înţelepţilor
te rog nu sfâşia lumina străveche
transmutată de Îngerii pustiei
în pietrele Piramidei albe
Negustori ai macilor de argint
şi Îngerii îi iubeau
pe copiii nomazilor egipteni
negustori ai macilor de argint
crescuţi în aripile noastre îmbrăţişate
deasupra trupurilor caste
ale noastre erau siluetele
gravate în fragilitatea petalelor
şi lacrimile prăbuşite între pietre vulcanice
sub formă de alfa şi omega
lângă zidul despărţitor
Şi Zeul a râs
mi-am întins trupul a răstignire
sub cerul ofrandelor
şi m-am rugat Zeului
scrum să se facă
năluca rămasă în mine
de atunci
de când eram saltimbancii mereu contopiţi
în dans hipnotic
pe frânghii aeriene
de fructele şi fiicele pământului nu m-am atins
şi m-am rugat Zeului
şi Zeul
a râs
Cerşetorii de mană cerească
nu aveau semne distinctive
cerşetorii de mană cerească
nu cunoşteau scrisul şi magia
erau muţi şi semănau unii cu ceilalţi
de parcă ar fi fost toţi
născuţi de o singură mamă
când împlineau şapte zile
îi aduceau în pustie ursitoarele
ca să nu înveţe nimic de la pământeni
ci numai din amintirile sinelui
nu semănau cu nicio rasă omenească şi totuşi păreau atât de umani
nici legendele nu spuneau cu ce se hrănesc
ştiau să despartă corpul de suflet
ştiau să leviteze
mai bine ca yoghinii
Legenda muzicienilor răzvrătiţi
Numai locuitorii pustiei ştiau
legenda
muzicienilor răzvrătiţi
care au plăsmuit sunetele
celor şapte reverii saturniene
cu fluierul lor a prins fiinţă
luntrea călătoare
şi busola îndreptată mereu
către sudul interzis
unde Îngerii-şi păzeau
insula
şi marea crepusculară
La poarta cu nouă sigilii
singur şi desculţ am ajuns
la poarta cu nouă sigilii a muntelui sacru
o mască de întuneric era Îngerul
încremenit în fulguranţa epifanică
am stat faţă în faţă
ca două fantasme într-un dans al spaţiilor abisal diferite
fiecare închis în propria rostire
fără să ne putem contempla
Mirajul cu origini îndepărtate
Îngerul
mi-a sfâşiat vedeniile
una câte una
cum într-un straniu rit de exorcism
deodată s-a oprit
în faţa mirajului cu origini îndepărtate
într-un tulbure legământ metafizic
cum era el înrădăcinat în fluxul elementelor dinlăuntrul meu
aşa era şi fecioara descinsă dintr-o seminţie înrudită cu străvechi oreade
care venea mereu la o margine spectrală din nordul pustiei
să-mi aducă rune
purificate în tăcerile de dincolo