logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

RESTITUIRI

 

 

Dagmar Maria Anoca

 

Aniversări

 

Anul acesta se înregistrează două momente importante în spaţiul poeziei şi al prozei de expresie slovacă în România: Pavol Bujtár împlineşte remarcabila vârstă de 80 de ani, iar fostul său elev, poetul Pavel Husárik, vârsta de 60 de ani.

 

Pavol Bujtár (n. 10 XI 1936, Nădlac, jud. Arad), profesor, scriitor, traducător, a absolvit Şcoala Pedagogică cu limba de predare slovacă din Nădlac. După o scurtă perioadă când a funcţionat în învăţământ, urmează un curs de jurnalism, iar în continuare frecventează Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Profesia de cadru didactic a exercitat-o la Nădlac, până la ieşirea la pensie în anul 2000. O vreme a ocupat postul de inspector pentru şcolile cu limba de predare slovacă din judeţele Arad şi Timiş. A elaborat programe şcolare şi manuale de limbă şi literatură slovacă destinate şcolilor cu limba de predare slovacă din ţara noastră. În paralel a desfăşurat activitate culturală şi obştească intensă, fiind director la centrul de radioficare din oraş, ca regizor amator a pus în scenă nenumărate spectacole de teatru, o viaţă întreagă a condus Cercul de Horticultură, în ultimii ani reuşind chiar să scoată un Mic calendar al horticultorilor nădlăcani.

În calitate de membru fondator al Uniunii Democratice a Slovaci­lor şi Cehilor din România, s-a implicat în multe activităţi ale Uniunii, mai ales de natură literară, culturală şi organizatorică, îndeplinind funcţia de preşedinte al organizaţiei locale Nădlac, în cursul a două mandate (1990-1998).

Pavol Bujtár se numără printre iniţiatorii înfiinţării cenaclului lite­rar din Nădlac, precum şi a publicaţiei Variácie (Variaţiuni) care a devenit un adevărat forum literar al scriitorilor de expresie slovacă din România, contribuind la apariţia şi dezvoltarea „fenomenului literar nădlăcan”.

Este laureat a mai multor distincţii. Face parte din mai multe organizaţii de scriitori. Membru al Uniunii Scriitorilor din România a devenit în anul 1981.

Interesul său pentru literatură şi talentul de povestitor s-au manifestat din tinereţe. A debutat cu poezie în revista „Zornička” (Slovacia, 1965). Odată cu debutul editorial, volumul de basme Lesní muzikanti (Lăutarii codrului), proza a devenit domeniul lui preferat. A publicat următoarele volume: Lesní muzikanti [Lăutarii codrului], 1976; Vtáčí kráľ [Împăratul păsărilor], 1979; Agáta [Agata; roman], 1981; Marcový dážď [Ploaia de martie], 1985; Pastierik [Ciobănaşul; roman], 1996; Lano [Funia], 1997; Chlapec a vietor [Băiatul şi vântul], 2004; Lámačky [Culesul porumbului], 2002; Nadlacké obzory [Orizonturi nădlăcane; articole pe teme culturale], 2005; Domnika, roman, 2006. În româneşte i-au apărut două basme în prestigioasa colecţie Poveşti nemuritoare, vol. 26, 1984, în traducerea soţilor Ondrej şi Albina Zetocha, iar în 1985 volumul de basme Traista fermecată, în traducerea lui Pavel Rozkoš. De asemenea, câteva lucrări pentru copii au fost publicate în bibliografia şcolară recomandată pe plan naţional.

Primul său volum, publicat în Slovacia, Lăutarii codrului, apărut în Slovacia, a atras atenţia publicului şi a mediilor de specialitate asupra existenţei fenomenului literar de expresie slovacă în România. Inspirat de câmpia din vestul ţării, de viaţa de pe meleagurile sale natale, fascinat de legătura omului cu Ţinuturile de Jos, unde trăiesc comunităţi de slovaci, Pavol Bujtár, decanul de vârstă al grupării din Nădlac, rămâne şi un dedicat prozator-pictor al câmpiei. Astfel nu ne poate mira faptul că tocmai lui Pavol Bujtár îi datorăm unul dintre cele mai frumoase tablouri ale câmpiei nădlăcane, în romanul Ciobănaşul, realizat cu aceeaşi energie persuasivă ca cele zugrăvite de scriitorul arădean Corneliu Marandiuc în volumele sale de proză:

„Spre sfârşitul lunii mai temperatura crescu. În timpul nopţii veneau adesea ploile, în timpul zilei era cald, aşa că vegetaţia creştea ca din apă. Pe câmp, vântul jucăuş se prăvălea, se zbenguia, se perpelea peste lanurile imense de grâu abundent. […]

Lungile rânduri de porumb tânăr foşneau cu voioşie în bătaia vântului, iar verdele de o nuanţă plăcută mângâia privirea. Salcâmii care creşteau pe lângă sălaşele presărate pe câmpie dădură magnific în floare. Mireasma dulce ameţitoare a miliardelor de flori se aşternea peste tot ţinutul şi nu se găsea om care să nu recunoască, cel puţin o dată, că aşa ceva, un astfel de parfum şi o astfel de frumuseţe mai rar întâlneşti în lume. Mii de albine şi diferite insecte se lăsau pradă tentaţiei răspândite de dulceaţa pomilor înfloriţi” (Pavol Bujtár, Pas­tierik – Ciobănaşul).

Cunoscut ca un captivant povestitor pentru copii şi tineret, dar şi ca un autor de lucrări în proză de largă respiraţie, care pot fi considerate romane, Pavol Bujtár se face remarcat datorită abordării sensibile a universului copiilor, prin empatia care îl ajută la caracterizarea per sonajelor şi la conducerea subiectului epic. Capacitatea lui Pavol Bujtár de a rezona cu o sinceră candoare, proprie vârstei adolescentine, la provocările etice, îi permite să inducă tensiuni ludice subtile pentru a pune în evidenţă diferite aspecte şi raporturi dintre oameni, sub semnul umorului. Lucrările sale sunt plăcute la lectură, autorul are „mână uşoară”, caută armonie în toate. Intenţia auctorială se suprapune cu rezultatul scontat. Bujtár povesteşte exact ceea ce vrea să spună.

La ceas aniversar îi urăm – La mulţi ani! Ad multos annos! Živio!

 

Pavel Husárik (pe numele oficial, Pavel Huszarik, n. 25 XI 1956 Nădlac, jud. Arad), profesor de istorie, scriitor, traducător, absolvent al secţiei slovace a liceului din Nădlac, şi-a desăvârşit studiile în cadrul Facultăţii de Istorie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde, după o vreme, îşi ia şi doctoratul în ştiinţele istorice. Cadru didactic la Peregu Mare, Arad, Semlac, Nădlac, directorul liceului din Nădlac (1995-2002, 2012-), se impune ca expert în domeniul educaţiei, elaborează programa şcolară pentru disciplina de învăţământ „Istoria şi cultura minorităţii slovace din România”, alcătuieşte manualul Dejiny a tradície Slovákov v Rumunsku. Kniha druhá [Istoria şi tradiţiile slovacilor din România. Cartea a II-a, 2005], contribuie la publicaţia Istoria minorităţilor din România, 2008. Dedicat profesiei, conduce cercuri şcolare de istorie-arheologie, îndrumă lucrări ştiinţifice ale elevilor. Ca expert în arheologie, devine Membru al Comisiei Mixte Slovaco-Române de Istorie, asigurând, în cele mai multe cazuri, şi redactarea versiunii slovace a lucrărilor sesiunilor comisiei. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, precum şi al altor organizaţii scriitoriceşti, membru fondator al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, membru al Comitetului de coordonare al acesteia (1998 – 2002), membru al Societăţii Culturale şi Ştiinţifice Ivan Krasko”, laureat al unor premii, este şi un binecunoscut animator cultural, regizor amator, colaborator al postului Radio Timişoara.

Intrarea în literatură a poetului, perceput de opinia publică ca un adevărat rebel, pus pe năstruşnice demitizări, s-a produs cu 40 de ani înainte, în Literárna príloha Smeny na nedeľu [ Suplimentul literar al ziarului Smena, ediţia de duminică, 1976, Slovacia], cu poezie. De atunci a publicat volumele de versuri: Hľadania [Căutări], 1995; Úvahy [Cugetări], 2005; Cesta k ľuďom [Calea către oameni], 2008. Poemele lui au fost traduse în română, maghiară şi esperanto. S-a aventurat şi în domeniul dramei împreună cu prietenul său Adam Suchanský cu farsa Ďalekosiahle plány Viktórie Krátkej [Planurile de lungă bătaie ale doamnei Victoria Scurtu, 1982 (pusă în scenă în 2008).

Husárik a cultivat, ca de altfel toţi poeţii din grupul nădlăcan, teme tradiţionale, cum sunt căminul natal, condiţia persoanelor aparţinând naţionalităţii slovace, identitatea etnică şi minoritară, moştenirea culturală, persistenţa sentimentului identitar/naţional, dar, spre deosebire de colegii săi, a ales să adopte un alt ton, în versurile lui nu rezonează sonorităţi de apoteoză, de glorificăre. Dimpotrivă, poetul îşi asumă neplăcuta misiune de a releva aspecte mai puţin luminoase, semnele degradării valorilor tradiţionale, de descreştere a interesului pentru trecut în rândul contemporanilor, constată un anume prezenteism şi provocările impuse de apariţia alterităţii. Viziunea sa diferă de modelul statuat de ceilalţi membri ai cenaclului literar, mai ales faţă de modelul „eroic”, statuat de regretatul lider al grupării – Ondrej Štefanko. La Husárik asistăm la demitizarea „părinţilor”, detronarea „strămoşilor” din postura de eroi. Versul comprimat, concentrat asupra obiectivului văzut cu privirea detaşată a istoricului, referitor la des­tinul omului simplu aşezat în Ţinuturile de Jos, apăsat de „mica”, fie de „marea” istorie, „... şi au pornit/ să caute o învoială mai bună/ spre sud,/ mai umană,/ deşi, tot la fel,/ iobagi”. (Odată, demult).

Demitizarea şi depoetizarea, sau, mai exact spus, reducerea in­tensităţii tonului exaltat când se face referire la sentimentul naţional, la slovacitate, abordarea ironică, fără nicio reţinere, a temei continuităţii identitare, se manifestă într-un poem deosebit de aspru, al cărui mesaj este potenţat de utilizarea unor rime reuşite, Kliatba [Blestem], versuri care amintesc de psalmul cu imagini veterotestamentale ale lui Ivan Krasko (Jehovah) : „Tu,/ care stăpâneşti cu mâna veciniciei/ pedepseşte– ne pentru greşelile noastre/ cele săvârşite pe spezele altora/ şi nu ne iartă sacrilegiul/ de a susţine/ vinovăţia poporului pentru că tineretul a devenit mut…// Dă-ne cât putem duce…//…/ Judecă-ne fără milă, dă pedeapsă aspră/că nu am ţinut seamă/ de nevoile şi dorinţele neamului./ Răzbună cu pedeapsă blestemele străbunilor/ din cimitire/ supăraţi pe generaţia a şaptea, mută,/care de biata moşie strămoşească s-a lepădat,/ şi cu sufletul plin de putregai,/ limba moşilor a dat-o uitării…”

Poetul insolitează motivele tradiţionale, le înviorează cu imagini originale, preluate din experienţa actuală: „Astfel, din ce în ce mai des,/ mă alungau în curte/ pentru a păstra tăinuit/ secretul bârfelor./ Uite-aşa, de fapt,/ inconştient de asta,/am făcut cunoştinţă pentru prima oară/ cu cenzura.”

Creaţia lui Husárik se remarcă prin atitudine nonconformistă, printr-o originalitate care frizează revolta, dar care se dovedeşte aptă şi de momente de elogiere discretă: O, salcâm,/tu, stejar al câmpiei./ În­floreşti dalb/ ca o mireasă …/Trunchiul tău/ creştea devenind stîlpi,/ cozi pentru unelte,/ grinzi,/ ba nu o dată sanie.// Cel mai pătrunzător lumina/ în blazonul scârţâitor/al roţilor.

Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste îi dorim sexagenarului ca muzele să nu-l ocolească, ci să-i cânte-n strună pe mai departe! Živio! La mulţi ani! Ad multos annos.