logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Gheorghe Mocuţa

 

 

„Lista” lui Mircea A. Diaconu*

 

logoBiblioteca română de poezie postbelică e o lucrare monumentală care îmbină munca şi proiectele universitarului cu aceea a criticului de revistă. O lucrare de 700 de pagini, format mare, care ne trimite cu gândul la o istorie a poeziei, la istoria literară. Mircea A. Diaconu se îndoieşte că ar deţine o metodă de istorie şi crede că i-ar lipsi forţa pentru a scrie o istorie „ca labirint şi ca ordine absolută în care enciclopedismul (…) să absoarbă şi să poarte masca analiticului.” Astfel istoria sa s-ar transforma în istorie. Iar momentul în care ne găsim ar fi mai degrabă unul al post-istoriei:

„Să scriu, deci, o istorie, o non-istorie, o post-istorie, faptul acesta ar ţine mai degrabă de utopie. Prefer să mă refugiez în textele mele despre poezie. În realitate şi ele sunt doar texte despre cărţi de poezie, biblioteca mea (n-aş merge până acolo încât să o numesc lista mea), dar, din diverse motive, şi ea numai pe jumătate relevantă. Prin urmare poate că la mijloc nu-i decât exhibarea unui eşec: acea carte pe care aş fi visat s-o scriu, cu rădăcinile poate în Derrida şi sigur în Borges, rămasă nescrisă, se răzbună.”

Câtă metodă, atâta îndoială asupra metoaghelor. Discursul criticului nu e oscilant, cât sincer şi demn, propunând „o anti-structură” asemănătoare volumelor lui Gh. Grigurcu despre poezia română contemporană. E mai cinstit să scrii în ordinea cărţilor din propria bibliotecă, o ordine ce ţine de hazard, dar şi de apariţia cronologică. Apoi biblioteca sa se adresează iniţiaţilor care ştiu că autorii fac parte din lumi diferite şi din generaţii diferite. Gustul, hazardul şi experienţa de lectură sunt principalele criterii care stau la baza acestui tablou mendeleevic al poeziei contemporane din care lipsesc (totuşi!) o seamă de autori şi cărţi. Criticul rămâne ancorat în prezent şi păstrează o distanţă decentă faţă de autori, fie ei novatori sau canonici, sincronici sau iconoclaşti. O recitire a lor din perspectiva unei dogme cum e istoria literară i-ar periclita viziunea. Volumul conţine peste 120 de articole, în ordinea alfabetică a autorilor, de la Constantin Abăluţă la Ion Zubaşcu.

Cărţile sale despre mişcarea de la „Gândirea” şi „Iconar”, despre autorii canonici (Creangă, Caragiale, Cioran, Hogaş, Cezar Baltag, incursiunile în poezia postmodernă îl proiectează printre criticii activi ce-şi exersează vocaţia în limitele măsurii şi ale talentului. Face parte, el însuşi, din generaţia 80 care, după expresia lui Nicolae Manolescu, a câştigat bătălia teoretică, dar a pierdut-o pe aceea practică în lupta pentru impunerea canonului postmodern.

Cartea despre Poezia postmodernă din 2002, de ex., ilustrează prin câţiva autori (Mircea Cărtărescu, Al. Muşina, Florin Iaru, Romulus Bucur, Ion Stratan, Cristian Popescu) cuprinşi în programa şi manualele de liceu, trăsăturile noii paradigme poetice. Lor li se adaugă alţi şase autori reprezentativi ai fenomenului postmodern: Magda Cârneci, Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Mariana Marin, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu. Scurta introducere în postmodernism este un studiu necesar atât publicului larg căruia îi este destinat cât şi cercetătorilor. Cu atât mai mult cu cât vine din partea unui scriitor care cunoaşte fenomenul atât din interior cât şi din exterior. Criticul are curajul să îşi ducă ideile până la capăt privind generaţia 80 şi dezbaterile iscate pe terenul românesc încă din deceniul nouă.

Conştient că vremea orgolioaselor istorii literare de autor a trecut, atâta vreme cât în occident se realizează mari sinteze şi dicţionare prin cooperarea cercetătorilor şi coordonarea lor, criticul bucovinean îşi haşurează acum harta şi teritoriul bibliotecii prin clasicele studii, eseuri şi cronici. Câteva exemple: C. Abăluţă. Fidelitatea rău înţeleasă; Adrian Alui Gheorghe. Bovarismul angoasei; Nicolae Avram. Cântece de sinucigaş; Daniel Bănulescu. Ascetul şi eruditul ascezei; Mircea Bârsilă. O linie aproape neagră; Ana Blandiana, înainte şi după dezmembrarea lui Orfeu; Andrei Bodiu. Infernul poeziei de notaţie; Emil Brumaru, îngerul jongleur etc.

Biblioteca lui Mircea A. Diaconu e o intreprindere deschisă şi vie care îl aşează în rândul criticilor de serviciu ai ultimelor decenii: alături de invocatul Gh. Grigurcu şi Ion Pop, alături de Radu G. Ţeposu, Al. Cistelecan, Iulian Boldea, Ion Bogdan Lefter, Vasile Spiridon, Nicolae Oprea şi alţii.

 

 

 

* Mircea A. Diaconu, Biblioteca română de poezie postbelică, Experienţe & existenţe poetice, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, 2016