LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ

Fenomenul Port Arthur*

Pe malul stâng al Mureşului aproape de ieşirea din Arad, există un loc numit Port Arthur. Nu ştie nimeni dacă denumirea vine de la oraşul manciurian, scena unor lupte crâncene navale şi terestre în care armata imperială rusă a suferit o înfrângere dezastruoasă în războiul Ruso-Japonez din anul 1904. Saude la vreunul din oraşele cu acelaşi nume din SUA, Canada sau Australia.

La Port Arthur-ul arădean se întâlnesc aproape zilnic, la localul cu debarcader, câţiva împătimiţi care încearcă să ducă mai departe spiritul şi tradiţia unor generaţii de barcagii celebri. Poveştile lor sunt fascinante iar o parte din ele le găsim în paginile cărţii „Port Arthur. Povestiri şi legende” apărută recent la editura Mirador. Coordonatorul acestui volum colectiv este scriitorul arădean Ionel Costin, el însuşi un portarthurian consacrat.

Istoria Aradului se împleteşte cu cea a Mureşului, care a îmbrăţişat cetatea într-un strategic Omega ocrotitor în jurul căruia s-a construit oraşul vechi cu perlele sale arhitecturale care îi dau o personalitate aparte. Râul nu s-a supărat când i-au fost amputate mai multe braţe pentru a face loc dezvoltării oraşului, dar a avut câteva izbucniri de orgoliu care i-au costat scump pe locuitori. Curgerea lui domoală şi nivelul scăzut din verile secetoase, când pe alocuri poate fi trecut în picioare, sunt înşelătoare. Memoria apelor, care se spune că există, încearcă din când în când să repună râul în drepturile sale. Abia atunci locuitorii Aradului îşi aduc aminte de pericolele râului învolburat şi realizează că digul de pe faleză cu acele centuri din beton, nu are doar rol de promenadă. Iar plăcuţele de pe clădirile vechi ale cluburilor de canotaj, care marchează nivelul crescut al apelor din anii `70, nu sunt doar decorative.

În trecut, locuitorii Aradului erau mult mai legaţi de râu. Începând cu rolul său de apărare a cetăţii, apoi de transport al sării şi al lemnului cu plutele, de pescuit sau de agrement. Să nu uităm că primele ştranduri au fost situate chiar pe apă, bazinele de înot fiind delimitate prin pontoane pe care se aflau cabine. Apoi, din puţurile săpate în albia Mureşului, s-a alimentat oraşul cu apă până prin anii `80 când au fost făcute alte foraje în câmpia Aradului.

Astăzi, auzim mai mult din povestiri despre oamenii Mureşului, pentru care apa era un mijloc de subzistenţă dar şi de aventură.

O lume specială a Aradului gravitează în jurul fenomenului Port Arthur. La un pahar de vorbă, o tocăniţă la ceaun sau alte delicatese din peşte,preparate de „căpitanul” Sima şi ai lui. Sunt oameni aspri, duri în faţa agresivităţii naturii şi provocărilor râului, dar şi suflete deschise, generoase şi prietenoase. Am avut ocazia să mă conving de abilitatea lor de barcagii, de felul în care cunosc tainele râului şi de simbioza dintre ei şi Mureş. Nu sunt foarte pricepuţi la scris, dar au înţeles că amintirile lor sunt preţioase şi că trebuiesc transmise mai departe. Iar farmecul acestei cărţii stă în simplitatea şi francheţea cu care povestesc autorii.

La Port Athur, respectul pentru Mureş, pentru natură, este o lege nescrisă. Cel pentru arthurienii generaţiilor trecute cu întâmplările, obiceiurile, ocupaţiile şi tradiţiile lor, este de acuma şi scris. În această carte.

* Port Arthur. Povestiri şi legende, Editura Mirador, 2016