BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Laura Casielles (Pola de Siero, Asturias, 1986) e licenţiată în Jurnalistică, a absolvit Universitatea Complutense din Madrid şi Facultatea de Filosofie a UNED; a obţinut masteratul în studii arabe şi islamice contemporane la Univeritatea Autonomă din Madrid. E autoarea cărţilor Soldatul care fuge (Hesperya, 2008), Limbile comune (Hiperión 2010; Premiul pentru Poezie Tânără „Antonio Carvajal”, şi Premiul Naţional pentru Poezie Tânără „Miguel Hernández” în 2011, decernat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Diasporei), Semne marcate pe hărţi (Libros de la Herida, 2014, apărută cu sprijinul Institutului Naţional pentru Tineret). A mai fost distinsă şi cu alte premii, poemele sale au fost traduse în limbi străine, incluse în antologii naţionale şi internaţionale, are o activitate publicistică bogată, e traducătoare de limbă franceză. În prezent, locuieşte şi scrie în Madrid.

Conjugarea întâi

Să găseşti cuvintele

elementare. Să înveţi cum să spui iartă-mă în limba din care ţâşneşte,

şi bună ziua şi poftim

şi am venit să te cunosc, să înveţi

cum să spui mulţumesc în limba

celor care varsă lacrimi

şi de asemenea

se sfâşie lăuntric

cum să spui

cafea dragă patrie

shalom, salam aalaikum, să înveţi

cum se spune haide intră intră în casa mea

într-o ţară sudică din care abia

au rămas ruine, să înveţi

obrigada, spasiba, să înveţi ce culori nu există în limbile Africii.

Cum să răspunzi da în Beijing.

Să ajungi în oraşe şi să descoperi

Intrările şi ieşirile din piaţă,

să înţelegi

să înveţi

care este în fiecare ţară

etimologia cuvântului suflet şi în ce fel

salutau spaima străbunicii mei.

Să găseşti cuvinte elementare.

Apoi să vorbeşti.

Ascendent în Balanţă

Veţi cunoaşte iubirea şi atunci

vă veţi gândi la moarte.

Veţi cunoaşte frumuseţea din nou şi atunci

vă veţi gândi la blestemul timpului trecător.

Veţi citi un vers şi vă veţi aminti

că fructul putrezeşte

că violenţa domneşte

Veţi vedea o tânără frumoasă

şi vă veţi gândi la oase şi la ţărână

Veţi cunoaşte liniştea şi veţi auzi ecoul strigătului

Vă vor aduce la mare şi vă vor lăsa doar

certitudinea câmpiei

sub mistuirea focului.

Vei cunoaşte setea de celălalt şi atunci

Veţi fi înfricoşaţi de sfârşitul lumii

Dar, alteori,

Veţi cunoaşte moartea şi vă veţi gândi la iubire

Veţi cunoaşte încă o dată blestemul timpului trecător

Şi veţi deveni apărătorii incoruptibili

Ai frumuseţii.

Ofrandă

Ţine, acesta e corpul meu.

A trăit furtuni şi poartă în sine mici vietăţi

care, după nume, ar putea fi dinozauri.

Ţine, acesta e corpul meu,

care te aştepta

în fiecare dimineaţă, mireasma lui

nu mă lasa o clipă să dorm,

dacă priveşti cu atenţie, vei vedea

că la încheieturi braţele mele au forma mâinilor tale.

Ţine, acesta e braţul meu, care e şi al tău

aceasta e buza mea,

care e şi a ta,

acesta e corpul meu

şi pielea sa

şi tot ce e înlăuntrul lor,

toate sunt acum şi ale tale,

vor plânge de iubire

şi portocalii şi vântul

ţine, acesta e corpul meu

care te aştepta

uneori nu eşti aici şi nu-i nimic,

alteori eşti doar corp,

alteori eşti doar glas.

Imponderabilitatea păsării

Să înveţi imponderabilitatea păsării.

Să păşeşti în afara ciubului şi să descoperi

că lumea de dincolo e curată

cerul imens

şi că nu ne rămâne nimic

care să nu merite să fie iubit.

Să înveţi imponderabilitatea păsării. Să respiri.

Să simţi cum trece aerul prin toate ungherele corpului tău

mai asemănător cu zborul decât cu orice altceva

ar putea semăna o femeie ca mine

cu inima încătuşată în pământ.

Să sfidezi

gravitatea

cum cineva ar sfida o normă oarecare, să înveţi

impondeabilitatea păsării.

Să uiţi că există lucruri apăsătoare

să le arunci prin aer

şi să rămâi liniştit

până când vezi

cum le cresc

aripi.

E limita apropierii mele de zbor

mai mult nu pot face

eu cea care am picioare de plumb

Decât să învăţ imponderabilitatea păsării.

Omagiu surorilor mele

Uneori, femeile pe care le admir, plâng.

Plânsul lor revarsă polen, piatră, pene căzute din aripile rănite ale unui graur

şi ulei ars peste arena cenuşie.

Plâng pentru că nu găsesc firul tors al iubirii bune

Plâng pentru că vocea lor nu e o coloană de marmură

Plâng încovoiate sub povara apelor de râu.

Există şi femei necunoscute pe care le admir şi plâng şi ele.

Presupun că şi înlăuntrul lor ard lumini artificiale şi că şi ele au în grădini

morminte de cedru.

Alte femei poartă

Fardul vechi de douăzeci de secole pe umeri.

nu au mult timp să plângă, dar, uneori,

izvoare, fântâni şi valuri le trec prin mâini.

Povara creşte lent, se varsă în marea de poveri din vechime.

Se evaporă, se face ploaie.

Fărâmele lucioase vor deveni cândva

Rădăcinile unei livezi din lumea de dincolo.

În semn de mulţumire

Să îţi petreci viaţa

un pic rătăcind pe străzi

un pic între cărţi

să porţi înlăuntrul tău cel puţin o iubire care să fi schimbat lumea

şi un mănunchi de iubiri trecătoare

să alcătuieşti din ele mai presus de toate ţara în care ai vrea să trăieşti.

Mai mult,

să fii o casă cu ferestre deschise

vânt soare un pat în care să împarţi cu cineva

proiecte

trecutul viu şi viitorul uitat

golurile

marea

sănătatea

şi hohotele de râs

să te bucuri

de acei prieteni în a căror prezenţă

nu ai cunoscut dezamăgirea

Să nu ceri mai mult.

Istorie interminabilă

Noi toate,

Icar,

am înţeles foarte bine.

Am încercat să zburăm pe deasupra iubirii şi am sfârşit,

întotdeauna,

cu aripile arse.

Sidi Kaouki

Yonă temporar autonomă

Există femei care scriu

acolo unde femeile nu vorbesc,

există revolte pacifiste

care răstoarnă regi sângeroşi

există poeme care răspund marilor întrebări

negustori darnici

muzică în mijlocul bătăliei

fragi între tufe

există oameni care se întâlnesc şi se înţeleg, există

neprevăzute triumfuri ale iubirii necondiţionate

există paradisuri

există paradisuri mici şi precare

pentru cei care rătăcim

pe plaja imensă a unei mări curajoase

unde miroase a peşte fierbinte şi se râde şi se dansează

şi se joacă fără reguli şi ne legănăm toţi

la unison în hamacuri mari de pânză roşie

şi ne îmbrăţişăm toţi şi uităm toţi

uităm toţi cu vehemenţă

uităm toţi cu bucurie vehementă

că mai devreme sau mai târziu

se va sfârşi

şi sfârşitul de săptămână

Femeile care scriu dicţionare au mâinile pline de însemnări

Voi căuta limba

în care cuvântul iubire

să nu aibă conotaţii în funcţie de pronume

vreau să văd dacă găsesc limba

în care se folosesc cuvinte diferite

pentru a spune de unde eşti şi de unde vii

o limbă în care un există necesitatea de a inventa cuvântul muncă

şi în care nu se pune problema

de a folosi femininul sau nu.

Vreau să văd dacă gasesc o limbă

În care nimeni, niciodată nu a folosit cuvântul adio

nici afară

nici târziu.

O limbă

în care pot vorbi fără ca celălalt să înţeleagă

altceva decât ceea ce spun.

O limbă care să nu împovăreze atât de mult.

(vreau să văd dacă e posibil să am un astfel de vocabular

care să nu necesite

atâtea explicaţii).

Traducere şi prezentare de

Ela Iakab