logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea

 

 

E totul despre iubire, nu despre durere

 

Au trecut mai bine de 20 de ani de când Paul O'Neill (n. 1956) fonda la New York, în 1995, grupul Trans-Siberian Orchestra (TSO). Din biografia publicată pe site-ul trans-siberian.com aflăm că O'Neill şi-a început cariera muzicală în anii '70 în calitate de chitarist de turneu al operei rock Jesus Christ Superstar. Apoi, a lucrat pentru firma de management muzical Leber-Krebs Inc. din Manhattan. Printre clienţii de marcă ai acesteia s-au numărat nume celebre din acea perioadă precum: Aerosmith, Ted Nugent, AC/DC, Def Leppard şi Scorpions. În timp ce lucra pentru Aerosmith, ca manager la albumele Classics Live I (1986) şi Classics Live II (1987), Paul O'Neill a avut o relaţie fortuită cu trupa americană Savatage, pentru care a produs câteva piese: Hall Of The Mountain King, Gutter Ballet, Streets: A Rock Opera şi Dead Winter Dead. Munca de producător l-a apropiat de basistul şi clăparul Jon Oliva, de clăparul Bob Kinkel şi de chitaristul Al Pitrelli, dar şi de inginerul de sunet Dave Wittman. Adică, de cei care aveau să devină principalii colaboratori ai lui O'Neill' în uriaşul proiect numit Trans-Siberian Orchestra. În cele două decenii de activitate, grupul TSO a depăşit 10 milioane de albume vândute. De mare succes s-a bucurat trilogia legată de marea sărbătoare creştină a Crăciunului – trei albume distincte, de fapt, trei opere rock, în care textul e la fel de important ca şi muzica.

Christmas Eve and Other Stories a fost prima apariţie discografică (1996) şi cea mai bine vândută (peste trei milioane de exemplare). Este vorba despre un tânăr rătăcit într-un bar, tocmai în Ajunul Crăciunului, unde întâlneşte un bătrân misterios care îi spune o poveste despre efectul magic al Crăciunului asupra umanităţii.

The Christmas Attic (1998) – povestea unui copil care explorează mansarda unei case vechi în Ajunul Crăciunului.

The Lost Christmas Eve (2004) – istoria unui om de afaceri în vârstă de 40 de ani care şi-a abandonat fiul nou-născut într-o instituţie de stat şi modul în care Ajunul Crăciunului l-a determinat să-şi corecteze această greşeală.

În anul 2000 au lansat Beethoven's Last Night, prima lor lucrare care nu a conţinut muzică de Crăciun. Albumul, o altă operă rock, relatează povestea fictivă a ultimei nopţi din viaţa lui Ludwig van Beethoven, când diavolul, Mephisto, vine după sufletul său. Cu ajutorul Destinului şi al unor trucuri involuntare, Beethoven reuşeşte să-l fenteze pe diavol, care în final îi permite să-şi păstreze sufletul.

Night Castle este cea de-a cincea operă rock TSO, lansată în 2009. Povestea gravitează în jurul unei fetiţe care zăboveşte pe o plajă până noaptea târziu, când întâlneşte un străin misterios, care însă nu o pune în niciun pericol. Dimpotrivă, în timp ce construiesc împreună, la lumina focului, un castel de nisip, străinul îi spune o poveste care o poartă prin lumea întreagă de-a lungul istoriei. Night Castle este cel mai de succes album de top TSO, reuşind să atingă poziţia a cincea în topul albumelor revistei „Bilboard” şi locul întâi în clasamentul albumelor rock al aceleiaşi reviste.

TSO a avut, an de an, şi o bogată activitate concertistică, mai cu seamă în preajma sărbătorii Crăciunului. Revista „Bilboard” a cotat band-ul ca fiind în topul primelor zece ale primului deceniu al noului mileniu, în ceea ce priveşte numărul de bilete vândute. Astfel, producţiile lor live au reuşit să adune, de-a lungul anilor, peste 10 milioane de spectatori, în peste 80 de mari oraşe, vânzările biletelor depăşind 280 milioane de dolari, din care TSO a donat peste 11 milioane pentru diverse acţiuni caritabile. Concertele lor beneficiază de un fabulos show de lumini à la Pink Floyd, iar în turneele premergătoare Crăciunului au avut, practic, două trupe de concert, una pe coasta de est şi cealaltă pe coasta de vest. Lucru care nu surprinde prea mult, dat fiind faptul că albumele şi concertele lor sunt mega-producţii la care participă foarte mulţi muzicieni.

logoLetters from the Labyrinth este cel de-al şaselea album de studio TSO, lansat spre sfârşitul anului 2015 (noiembrie). În premieră, unul neconceptual, căci nu mai avem de-a face cu o operă rock, fiecare piesă fiind poveste de sine stătătoare. Şi la acest album au lucrat numeroşi muzicieni, membri ai grupului sau invitaţi.

Paul O'Neill – compozitor, textier, chitară; Jon Oliva – compozitor, claviaturi, chitară, chitară bas; Al Pitrelli – chitarist principal; Chris Caffery – chitară; Angus Clark – chitară; Luci Butler, Mee Eun Kim, Vitalij Kuprij, Jane Mangini, Derek Weiland – claviaturi; Johnny Lee Middleton, David Zablidowsky – chitară bas, Asha Mevlana, Roddy Chong – vioară; John O. Reilly, Jeff Plate – tobe; Dave Wittman – chitară, chiatară bas, tobe; Jeff Scott Soto, Kayla Reeves, Russell Allen, Jennifer Cella, Adrienne Warren, Lzzy Hale – solişti vocali. Plus orchestra de coarde şi suflători.

De ce tocmai Scrisori din labirint? Paul O'Neill, creierul proiectului TSO, explica într-un interviu pentru http://chicagoconcertreviews.com că m otivul alegerii acestui titlu este legat de pasiunea sa pentru istoria antică. După cum se ştie, într-o insulă a Cretei au fost descoperite ruinele marelui labirint construit de regele Minos. Legenda spune că în acest labirint locuia Minotaurul, o creatură din mitologia greacă reprezentând un om cu cap de taur. O'Neill s-a gândit la acei oameni care au ajuns primii la ruinele labirintului ars cu mii de ani în urmă. Acestora li s-ar fi transmis o mulţime de imagini şi informaţii din trecutul îndepărtat, asemeni unor scrisori.

Time & Distance este prima piesă a albumului. După câteva acorduri ferme de chitară bas, un cor de soprane ne aduce aminte de prima perioadă Nightwish. Textul, metafizic, sună pe alocuri ca o rugăciune:

“And the journey so long ago begun/ is not over till we're all saved/ and our lives and God are one/ through the distance./ Lord please stay close by our side!”

„Şi călătoria care a început cu mult timp în urmă/ nu se va sfârşi până când nu ne vom mântui cu toţii/ iar viaţa noastră şi a lui Dumnezeu va fi una/ dincolo de distanţă./ Doamne, te rugăm, fii lângă noi!”

Madness of Men, piesă instrumentală, o prelucrare a lui Paul O'Neill şi Jon Oliva după Ludwig van Beethoven. Debutul în forţă, titanic, beethovenian, este dat de chitara bas, preluată de pian, într-un dialog acompaniat de chitara electrică, iar mai apoi de tobe. Pianul este, indubitabil, liantul sound-lui, care credem cu tărie că nu-i displace nici titanului din Bonn, oriunde s-ar afla.

Prometheus, cea de-a treia piesă. Aceiaşi compozitori, O'Neill şi Oliva, cu o altă versiune rock inspirată din creaţia beethoveniană. Pianul conduce, practic, întreaga piesă, acompaniat fiind de pronunţate riff-uri de chitară electrică. Totul generează un sound tipic TSO, bine cunoscut din albumele anterioare.

„Războiul rece s-a încheiat. Este uimitor cum s-a dărâmat zidul Berlinului fără să se tragă un glonţ şi fără să se verse o picătură de sânge. Asta se datorează în principal lui Harald Jäger[1]”, declara Paul O'Neill pentru squintyt4e.livejournal.com

Vocea puternică a lui Jeff Scott Soto, fost solist vocal la Talisman, Journey şi Yngwie Malmsteen Band, pune în valoare textul piesei în care e vorba despre căderea zidului Berlinului.

“There comes a time to decide, / there comes a time to choose sides,/ for in a world in the dark,/ a single voice is a spark that ignites.”

„Vine un timp pentru a decide,/ vine un timp pentru a alege de ce parte eşti, într-o lume aflată în întuneric,/ o singură voce este o scânteie care aprinde.”

Sunt amintite apoi o serie de personalităţi care au schimbat în bine destinul omenirii:

“Einstein and Edison/ Tesla and Eddington/ Prometheus was the one/ that first showed us/ how far minds could see/ changing destinies”

„Einstein şi Edison / Tesla şi Eddington/ Prometheus a fost cel care/ ne-a arătat mai întâi/ cât de departe ar putea vedea minţile/ schimbând destine.”

Mountain Labyrinth este o altă prelucrare simfonică. De data aceasta a lui Paul O'Neill după Modest Mussorgsky. O piesă instrumentală, cu un început lent, tainic, datorat instrumentelor cu coarde şi cinelelor. Apoi, chitarele electrice generează un ritm tot mai alert, care pare a se rostogoli asemeni unei sfere cu diametrul în creştere continuă.

King Rurik, o altă bucată instrumentală, compoziţie a lui Paul O'Neill şi a ucraineanului Vitalij Kuprij unul dintre cei patru clăpari TSO. Calitatea acestuia din urmă îşi pune amprenta asupra piesei, care debutează cu un solo de keyboards, continuat de puternice riff-uri de chitare, care dau greutate şi amploare. Spre final se revine la tema iniţială, la aceleaşi clape ale lui Vitalij Kuprij. Titlul piesei face referire la prima cronică a Rusiei Kievene, la un viking pe nume Rurik, care şi-a aşezat reşedinţa în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave şi finice, pe la 860. Apoi şi-a extins autoritatea şi asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Rurik, dinastie care a fondat statul Rusiei Kievene şi a mutat capitala la Kiev, până la invazia mongolă din anul 1240, (cf. Wikipedia.org).

Următoarea piesă, Prince Igor, este dedicată urmaşului direct la tron al regelui Rurik.

Instrumentele cu coarde sunt în prim-plan la început, apoi orga ne transpune într-o lume magnifică. Piesa de rock simfonic este o prelucrare-fusion după trei compozitori ruşi Nikolai Rimsky-Korsakov, Alexandr Borodin şi Alexandr Glazunov şi este realizată de aceiaşi Paul O'Neill şi Jon Oliva.

What the Night Conceives, una dintre piesele cele mai dure ale discului. Principalele argumente ar fi riff-ul chitarei bas – cu tentă de hard & heavy – şi vocea solistei Kayla Reeves, care, poate la fel de bine ca şi Joan Jett, dă o şi mai mare forţă sound-ului hard-rock. Şi versurile sunt pe măsură:

“the sun goes down/ the light it leaves/ the mind can't imagine/ what the night conceives

the siren wails/ she flirts, she calls/ promise nothing/ but she offers all”

„soarele apune/ lumina dispare/ mintea nu-şi poate imagina/ ce zămisleşte noaptea

vaietele sirenei/ ea flirtează, ea cheamă/ nu promite nimic/ dar oferă totul”

Forget About the Blame – un cover după Johnny Green.

logoÎntr-un interviu acordat site-ului squintyt4e.livejournal.com, O'Neill mărturisea că a aflat pentru prima dată despre această piesă prin 1999-2000, pe când TSO pregătea albumul Beethoven Last Night. A primit atunci de la un fan pasionat de muzică o casetă cu piesa lui Johnny Green. Lui O'Neill i-a plăcut atât de mult acest cântec încât i-a promis acelui tânăr că îl va include cândva pe un album. Ideea celor două versiuni a preluat-o din teoria lui Confucius despre armonie, în virtutea căreia Roşul reprezintă Soarele – perspectiva masculină, iar Albastrul reprezintă Luna – perspectiva feminină. Când fiecare parte o va înţelege pe cealaltă, va rezulta o armonie care va cuprinde întreaga naţiune. Pe pagina de facebook a trupei găsim o minunată grafică a artistului american Greg Hildebrandt, un yin-yang sub forma a două păsări Phoenix de foc care se întrepătrund, una roşie şi una albastră.

Textul piesei ne introduce într-o atmosferă încărcată, tulbure, tristă. Momentul în care o relaţie amoroasă este în cădere liberă şi doar o anumită inerţie o duce mai departe. Robin Borneman interpretează versiunea “Sun”, în vocea lui simţindu-se durerea izvorâtă dintr-o inimă frântă, înlănţuită şi ferecată.

“If love is strong then we will make it/ the burned out flame we can relight./ There's nothing I can do/ I'm now a part of you and/ I can't take living separate lives”

„Dacă iubirea e puternică, atunci şi noi o putem face aşa,/ putem reaprinde flacăra stinsă./ Nu mai am nimic de făcut/ acum sunt o parte din tine şi/ nu pot accepta să trăim vieţi separate”.

Not Dead Yet. O altă compoziţie vocal-instrumentală a duo-ului O'Neill – Oliva. Un hard-rock clasic, în care se remarcă în mod deosebit riff-ul chitarei bass a lui Jon Oliva şi vocea excepţională a lui Russell Allen, nimeni altul decât solistul bandului american de metal progresiv Symphony X. Versurile exprimă o revoltă împotriva atrocităţilor din lumea bancară.

“I was used/ so confused/ debts would mount/ couldn't count/ but I never did nothing I hid”

„Am fost folosit/ atât de confuz/ datorii creşteau/ nu le puteam număra/ dar niciodată n-am făcut ceva ruşinos”

Past Tomorrow – una dintre cele mai lente piese ale albumului. Pianul şi instrumentele de coarde susţin partea instrumentală, iar melodicitatea este dată şi de vocea liniştitoare, plină de căldură a solistei, Jennifer Cella. Textul ne proiectează într-o lume transcendentă.

“Eternity/ itself has shores/ we will meet/ again once more/ of all there is/ to learn in life”

„Eternitatea însăşi/ are ţărmuri/ pe care le vom întâlni/ încă o dată/ de la orice/ ai ceva de învăţat în viaţă”

Stay – o baladă, un cover după Savatage – trupă americană de heavy metal fondată de Jon Oliva la sfârşitul anilor '70.

Este uimitoare intensitatea creată de chitara rece şi vocea tristă a solistei Adrienne Warren. Versurile ne cheamă să zăbovim, să rămânem într-o lume a viselor.

“Times change/ you never did/ life came/ you overbid/ join us…

Stay/ here where the dreams tend to stray/ here you're safe”

„Vremurile se schimbă/ tu n-ai făcut-o niciodată/ viaţa a venit/ tu ai plusat/ vino cu noi....

Rămâi/ aici unde visele tind să vagabondeze/ aici eşti în siguranţă”

Not the Same. O altă compoziţie a lui Paul O'Neill. O piesă liniştită, nostalgică. Pianul este doar un background sonor pentru atât de expresiva voce a solistei Karla Reeves. Textul se vrea un mesaj împotriva ignoranţei şi agresiunii, dar, din păcate, nu e suficient de sugestiv.

“I heard a note/ in the dark/ where it slipped into my mind/ and somehow still remains”

„Am auzit o notă/ în întuneric/ unde a alunecat în mintea mea/ şi, cumva, persistă”

Who I Am – o altă piesă hard, dură, bombastică, în care, din nou, riff-urile chitarelor bass şi electrică fac introducerea şi dau tensiunea necesară. Apoi corul e înălţător şi rezonează perfect, în simbioză cu tobele. Versurile vorbesc despre problema timpului care se scurge implacabil…

“Do you hear what I say?/ every life's numbered days/ joined with hourglass sand,/ feel it run through your hands.”

„Auzi ce-ţi spun?/ fiecare viaţă numără zile/ alăturate nisipului din clepsidră,/ pe care-l simţi cum ţi se scurge printre degete.”

Lullaby Night – o altă prelucrare a lui Paul O'Neill, după Johann Sebastian Bach, de data aceasta. Un cântec de leagăn nu putea începe mai bine decât cu pianul, nu-i aşa?! Şi probabil că nu putea continua mai bine decât cu o orchestră de coarde. Totul este menit să te trimită într-o minunată lume a viselor. Dacă persoana iubită nu e aproape pentru a fi luată în braţe, i se poate trimite un link să asculte piesa, ale cărei acorduri sunt un duios şi cât se poate de melodios gând pentru o noapte bună şi lină.

logo

Albumul se încheie cu Forget About the Blame, versiunea “Moon”. Paul O'Neill a invitat-o pe Lzzy Hale – solista vocală a trupei americane de hard rock Halestorm – să interpreteze acest cântec. Şi Lzzy o face magistral, cântând cu multă pasiune, cu patimă, cu o revoltă dusă până la aversiune. Versurile fac un apel disperat la iubirea care n-are cum să dispară dacă a existat cu adevărat. Iar partenerul, devenit tot mai distant, e invitat să-şi expună doar dorinţa inimii sale, uitând de durerile pe care le-a pricinuit şi de vina pe care-o poartă.

“But you sit right there/ like you don't care/ if we try real hard/ we'll get somewhere ‘cause.

It's all about the lovin'/ it's not about the pain/ tell me what your heart says,/ forget about the blame!”

„Dar tu stai acolo/ ca şi cum nu ţi-ar păsa/ dacă ne străduim din răsputeri/ o să răzbim, căci

E totul despre iubire,/ nu despre durere/ spune-mi ce-ţi doreşte inima/ uită de vină!”

Letters from the Labyrinth conţine 15 piese, şapte dintre ele fiind compoziţii proprii, cinci sunt prelucrări simfonice după compozitori clasici, celelalte trei fiind cover-uri. Albumul a ajuns pe locul şapte în clasamentul celor mai bune 200 de albume ale revistei „Bilboard” şi chiar pe locul întâi în clasamentul albumelor rock ale aceleiaşi binecunoscute reviste americane.

Trans-Siberian Orchestra – un proiect grandios, cu mulţi muzicieni de clasă, cu producţii artistice fabuloase.

 

NOTĂ:

[1]Colonel Stasi care, ignorând ordinele superiorilor săi, a deschis un punct de trecere al frontierei Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989.