logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea

 

 

„Nu mai trăiesc, doar omor timpul”

 

Născut în 1968 la Wellingborough, un oraş din estul Angliei, solistul vocal şi chitaristul Thom Yorke şi-a format (conform biografiei publicate de rollingstone.com) primul grup încă de la vârsta de 10 ani, în ciuda faptului că avea puţini prieteni. Un defect avut la ochiul stâng, a făcut din micul Thom o victimă a tachinărilor. Aceste experienţe din copilărie au contribuit, fără îndoială, la versurile melancolice şi antisociale de mai târziu.

În 1985, Yorke şi-a întâlnit doi dintre viitorii colegi de trupă la şcoala din Abingdon. Chitaristul Ed O' Brien – recrutat pentru că lui Thom i s-a părut că seamănă cu punk-rock-erul Morrissey – şi basistul Colin Greenwood – ales pentru că se îmbrăca ciudat şi participa la multe petreceri. Bateristul Phil Selway s-a alăturat curând după aceea, la fel ca şi fratele mai mic al basistului, adică, Jonny Greenwood, mai întâi la muzicuţă, apoi la instrumente cu clape şi în cele din urmă şi la chitară. La început grupul s-a numit On a Friday, iar din 1992 a preluat titulatura de Radiohead, după titlul unei piese a trupei Talking Heads.

În 1993 apare primul lor album, Pablo Honey , care a definit stilul de rock alternativ al trupei şi a lansat probabil cea mai audiată şi cea mai iubită piesă a lor Creep, cu o puternică influenţă Nirvana. Jonny Greenwood a declarat pentru „Chicago Sun-Times” că acest cântec este, de fapt, un mod curajos de a recunoaşte ceea ce eşti.

The Bends este cel de-al doilea album venit să demonstreze clar că Radiohead nu era doar o trupă legată de un singur mare hit. The Bends a fost bine primit de critica de specialitate şi a lansat piese care au făcut istorie, cum ar fi My Iron Lung , High and Dry şi Fake Plastic Trees . În topul revistei „Rolling Stone” al celor mai bune 500 albume all times, The Bends ocupă locul 110.

Anul 1997 le-a adus deplina consacrare mondială odată cu apariţia albumului Ok Computer, care a urcat până pe prima poziţie a topului britanic la secţiunea albume. Single-uri ca Paranoid Android , Karma Police sau No Surprises au atras o sumedenie de comparaţii, într-un spectru larg, de la Queen la Beatles şi apoi la rock-ul progresiv.

Cel de-al patrulea album, Kid A , lansat în anul 2000, a intrat direct pe locul întâi în topul albumelor revistei americane „Bilboard”. Albumul s-a bucurat de o promovare inedită la acea dată, Radiohead fiind printre primele trupe care au folosit internetul, postând scurte variante demo menite să stârnească curiozitatea fanilor.

Sound-ul chitarelor, ale căror riff-uri le-a adus celebritatea în întreaga lume a fost mai puţin prezentă pe Kid A dar şi pe următoarele albume, trupa fiind influenţată de muzica electronică, de jazz-ul experimental, de muzica clasică a secolului XX, muzica lor fiind treptat încadrată de critici la rock-ul experimental.

logoA Moon Shaped Pool este al nouălea album de studio lansat de Radiohead în mai 2016. Semnalăm, în primul rând, prezenţa a trei piese mai vechi, cântate până acum de trupă doar în variante concertistice. De asemenea, câteva piese beneficiază de aportul unei orchestre de coarde şi a unui cor, aranjate de chitaristul Jonny Greenwood, după cum aflăm din declaraţiile acestuia pentru revista „Podcast”.

 

Burn the Witch este prima piesă. Instrumentaţia este asigurată de un ansamblu de coarde, care ne propulsează într-o stare de exaltare, de pasiune excesivă. Solistul vocal Yorke ne induce apoi puţină panică, în primul rând prin tonalităţile înalte ale vocii sale şi abia apoi prin textul cântat:

„This is a low flying panic attack/ Sing a song on the jukebox that goes/ Burn the witch/ Burn the witch/ We know where you live”

„Un atac de panică zburând la altitudine joasă/ Descântă la tonomatul care merge/ Arde vrăjitoarea/ Arde vrăjitoarea/ Ştim unde locuieşti”

 

Daydreaming. Semnificativ mai lentă. Sonorităţile melodioase ale pianului sunt dublate de lamentările lui Yorke, care realizează un tablou sumbru, îmbibat de anxietate, dar, laurma urmei, atât de real pentru omul modern. Spre final, tensiunea ajunge la apogeu, datorită orchestrei de coarde.

„Dreamers/ They never learn/ They never learn/ Beyond the point/ Of no return/ Of no return/ And it's too late/ The damage is done/ The damage is done”

„Visători/ Ei nu învaţă niciodată/ Ei nu învaţă niciodată/ Dincolo de punctul/ Fără întoarcere/ Fără întoarcere/ Şi e prea târziu/ Prejudiciul este făcut/ Prejudiciul este făcut”

Într-un interviu acordat revistei „Q Magazine”, Yorke mărturisea că Daydreaming este piesa lui favorită de pe acest album. Mai mult, această piesă a fost compusă şi finalizată chiar în timpul înregistrărilor albumului, exact cum s-a întâmplat şi cu Everything In Its Right Place de pe Kid A.

 

Decks Dark. Primele acorduri ale melotronului ne duc cu gândul la Massive Attack. Apoi pianul ne aduce muzicalitate, dar şi puţin haos. Corul însoţeşte şi evidenţiază vocea lui Yorke, a cărei tonalitate este de o melodicitate încântătoare. Textul contribuie din plin la frumuseţea piesei, o adevărată operă de artă în sine. Avem de-a face cu o profeţie despre o navă spaţială enormă care va veni şi ne va bloca toată lumina solară.

„And in your life, there comes a darkness/ There's a spacecraft blocking out the sky/ And there's nowhere to hide/ You run to the back and you cover your ears/ But it's the loudest sound you've ever heard/ Are we trapped?...”

„Şi în viaţa ta vine un întuneric/ E o navă spaţială care blochează cerul/ Şi nu te poţi ascunde nicăieri/ Alergi înapoi şi îţi acoperi urechile/ Dar acesta e cel mai puternic sunet pe care l-ai auzit vreodată/ Suntem prinşi?”

 

Desert Island Disk

Chitara clasică susţine aproape toată instrumentaţia… pe alocuri mai apar presărate câteva sonorităţi electronice sau câţiva cineli. Asemeni muzicii folk, forţa acestei piese vine din textul ei, povestea unei renaşteri la o viaţă în care dragostea este posibilă într-o multitudine de forme.

„Waking, waking up from shutdown/ From a thousand years of sleep / Yeah you, you know what I mean/ You know what I mean/ Standing on the edge of you / You know what I mean / You know what I mean / You know what I mean // Different types of love/ Different types of love/ Different types of love/ Are possible/ Are possible...”

„Deşteptarea, deşteptarea din hibernare/ După o mie de ani de somn/ Da, tu, tu ştii la ce mă refer/ Stând lângă tine/ Ştii la ce mă refer/ Ştii la ce mă refer/ Ştii la ce mă refer// Diferite tipuri de iubire/ Diferite tipuri de iubire/ Diferite tipuri de iubire/ Sunt posibile/ Sunt posibile”

logo 

 

Ful Stop

Piesa începe lent, cu bătăi prelungite ale tobelor. Chitarele electrice răsucesc, pur şi simplu, sound-ul, ca într-un film horror sau ca într-un coşmar. Dar, abia în partea a doua tensiunea atinge apogeul, vocea lui Yorke rămâne însă la o tonalitate joasă în concordanţă cu textul, care ne aminteşte că uneori adevărul ne poate şi distruge.

„ Why should I be good if you're not?/ This is a foul tasting medicine/ A foul tasting medicine/ To be trapped in your full stop”

„De ce ar trebui să fiu bun, dacă tu nu eşti?/ Acesta e un medicament cu gust rău/ Acesta e un medicament cu gust rău/ Să fii blocat în punctul tău”.

 

Glass Eyes

Cea mai scurtă piesă a albumului (mai puţin de trei minute). Pianul ne introduce într-o călătorie tristă, la fel ca şi vocea remarcabilă a lui Yorke, care este însoţită de instrumentele de coarde, care, pe alocuri, dau din nou fiori de angoasă. Versurile aduc în discuţie frica de societate, de necunoscut.

„ Hey it's me/ I just got off the train / A frightening place/ The faces are concrete grey / And I'm wondering, should I turn round? / Buy another ticket/ The panic is coming on strong / So cold, from the inside out/ No great drama/ Message coming in/ In the oh-so-smug / Glassy eyed light of day ”

„ Hei, sunt eu/ Abia am coborât din tren/ Un loc înspăimântător/ Feţele sunt gri beton/ Şi mă întreb, ar trebui să mă întorc?/ Să-mi cumpăr alt bilet/ Panica dă năvală/ E atât de frig, dinspre interior spre exterior/ Nici o mare dramă/ Mesajul ajunge oh, atât de elegant/ Prin ochii ah-ce-confortabili şi sticloşi ca lumina zilei!”

 

Identikit 

Acum şi cu o bine lucrată variantă de studio, după ce fanii Radiohead au putut savura această piesă doar într-o variantă de concert live. Primele acorduri vin dinspre tobe şi chitara bas. Apoi o voce din background învăluie totul într-o melancolie dureroasă.

„ A moon shaped pool/ Dancing clothes won't let me in/ And now I know it's never gonna be oh me”

„O piscină în formă de lună/ Hainele de dans nu mă lasă să intru/ Şi acum ştiu că că niciodată, ah, nu voi fi eu”

Intervenţia lui York ne lămureşte: este vorba despre zădărnicia iubirii.

„ Sweet-faced ones with nothing left inside/ That we all can love...”

„Chipuri dulci care nu mai au pe dinăuntru nimic/ Din ceea ce putem iubi cu toţii”

Apoi spre mijlocul piesei un vers cu mare greutate şi profunzime:

„Broken hearts make it rain”/ „Inimile frânte aduc ploaia”

Refrenul este preluat de un cor backing vocals şi dus parcă spre depărtări, ca şi cum cântecul ar pleca să umple văzduhul.

Identikit , adică un portret-robot al unei persoane care a frânt o inimă, a produs o ploaie de lacrimi, o mega-depresie din cauza unei iubiri curmate pentru totdeauna.

Spre final, remarcăm dibăcia chitaristului Jonny Greenwood într-un solo prelungit.

 

The Numbers

Interferenţa dintre chitară şi pian evidenţiază tema lirică – o revoltă împotriva încălzirii globale. Oamenii au, totuşi, puterea de a salva planeta:

„We call upon the people/ The people have this power/ The numbers don't decide

Your system is a lie/ A river running dry”

„Facem apel la oameni/ Oamenii au această putere/ Numerele nu decid/ Sistemul vostru este o minciună/ Un râu curgând uscat”

 

Present Tense

O altă piesă mai veche, cântată de Thom încă din 2009 de la Latitude Festival (cf. youtube.com). Fanii au aşteptat cu nerăbdare această versiune de studio cu un plus de instrumentaţie cu influenţe bossa nova. Textul şi timbrul vocii lui Yorke sunt la fel de triste, subliniind mesajul transmis direct de text:

„This dance/ This dance/ Is like a weapon/ Is like a weapon/ Of self defence/ Of self defence/ Against the present/ Against the present./ (…) That all this love/ Has been in vain// In you I'm lost”

„ Acest dans/ Este ca o armă/ Este ca o armă/ De auto-apărare/ De auto-apărare/ Împotriva prezentului./ Împotriva prezentului./ (...) Că toată această iubire/ A fost în zadar// M-am pierdut în tine”

 

Tinker Tailor Soldier Sailor Rich Man Poor Man Beggar Man Thief

Un titlu neobişnuit de lung. De pe wikipedia.org aflăm că este vorba despre versurile unui cântec folosit de copiii englezi într-un joc cu rimă de numărare pentru a decide cine este cel eliminat.

Vaietele înăbuşite ale lui Yorke şi instrumentaţia spaţială, puţin obositoare. Orchestra de coarde amplifică la maximum tristeţea. Textul e o chemare adresată iubitei.

„All the birds stay up in the trees/ All the fish swim down too deep and lonely/ And they pray/ I am here, come to me before it's too late”

„Toate păsările stau cocoţate în copaci/ Şi toţi peştii înoată înspre adâncuri singuri/ Şi se roagă/ Sunt aici, vino la mine înainte de a fi prea târziu”

 

True Love Waits

O altă piesă cântată doar în variante acustice, live. A apărut şi pe albumul I Might Be Wrong: Live Recordings în 2001. Acum o regăsim pe un album de studio într-o nouă variantă. Dar de ce abia acum, în 2016? Şi, mai ales, de ce True Love Waits este chiar ultima piesă a acestui A Moon Ahaped Pool ? Şi toate astea la un an de la despărţirea lui Thom Yorke de iubita sa Rachel Owen după o relaţie de mai bine de 23 ani. De aici, cu siguranţă, interpretarea mult mai melancolică, chiar îndurerată, jalnică, a lui Thom, care este acompaniat doar de pian. După ruperea unei relaţii, cel puţin pentru una din părţi, pofta de viaţă dispare, viaţa în sine devenind o problemă.

„ I'm not living/ I'm just killing time ”

„Eu nu trăiesc/ Doar omor timpul”

Rămâne doar speranţa, de cele mai multe ori iluzorie, a reluării relaţiei întrerupte.

„ Just don't leave/ Don't leave .”

„Numai să nu pleci/ Să nu pleci”

 

A Moon Shaped Pool a fost foarte bine apreciat de critica de specialitate. allmusic.com i-a acordat patru stele (din cinci posibile), revista „ The Daily Telegraph ” cinci stele (din cinci posibile), revista „ Rolling Stone” patru stele şi jumătate (din cinci posibile).

Radiohead, una dintre cele mai serioase trupe ale ultimelor două decenii, continuă să fascineze milioane de fani din întreaga lume, atât prin propriile ei creaţii, cât şi prin puternica influenţă pe care a avut-o asupra multor trupe britanice de rock alternativ, cele mai importante fiind Muse şi Coldplay.

.