POEZIE

Sanda Maria Deme
poetă, Arad

Sintagma

Privind prin anotimp, l-am confundat

cu alte anotimpuri

o tulburare de memorie voită

Privind printre nori

să nu orbesc de la soare,

am intuit că sunt muritoare

şi vieţile noastre sunt doar fire împletite,

am simţit că

Sânzienele ne veghează nopţile cu lună

potrivind tematic clipele,

mirosul de tinereţe e vindecător,

aceleaşi femei astrale ne încurcă minţile

cu consecinţe plăcute,

hipnozele împiedicând degenerarea

în aşternuturi mult prea moi

E noapte, noapte şi gândurile zboară

eliptic, cuprinzând camera

Se prevăd energii vitale

pentru veşnicele zori de zi

Astăzi e deja un mâine şi

ieri e contopit în azi,

m-am gândit că uitând ceremonia ceaiului

am uitat ceremonia vieţii

în fond totul se rezumă la iubire

În pauză

vulpea a furat încă odată din timp

delapidând înţelesul din cifre,

eu mă plimb prin catedrala fără boltă

cu mâinile înfrigurate de rouă

deschid un vitraliu

şi culorile se trec pe pielea mea de sticlă

crăpând colţurile gurii în mirare,

de ce privim înapoi când există mereu înainte?

trebuie să rezolv ecuaţia

ca să fiu fericită în iluzia ochilor betejiţi de soare

odată dansam spărgând pietrele sub fandango

dansam cu rochia înfoiată de toate grijile

petrecute în chenare colorate în crinolină,

dansam cu mine spunându-ţi că existăm

şi e supremul dar,

dansam împreună cu oamenii

devenind fericiţi pentru fericirea lor,

apoi oboseam

şi muşchii deveneau mătăsoşi,

fără turgorul strident de febră

luam un bilet către fericirea din capul nostru

şi aşteptam să se întâmple,

o mare de linişte fără busolă

venea peste noi adormind lumea

ştiu că liniştea din biserici e rece

ştiu că gândesc în octave majore cântând disonant

ştiu că sufletul e doar o părere

dar vezi tu,

am luat o pauză între timp

Vântul din peisaj

Frunzele vântului învălmăşite de furie

lovesc copacii de pe margini,

există drumuri, există dezlegări

dacă te strecori neobservat prin staţii

găsind desigur maşina potrivită

Să simţi direcţia, să vezi în faţa ta

devine privilegiu de bilet

O să-ţi explic

cum poţi să cazi în bot alunecând prin ceaţă

în derapaj argumentat şi comentat

O să-ţi explic că trăsnirea e un episod accidental

inevitabil dacă are un scenariu,

o electricitate imensă din spaţiu, din aer

se descarcă în tine doborând înălţimea

cu care te-ai căţărat umplând pământul de sudorile tale

dacă te prinde vântul şi zbori pe alte aripi

inexplicabil poţi să pierzi,

o direcţie, două, ce mai contează,

să cauţi un drum mai liber, cu o cărare ascunsă, deviată lateral

să fie doar a ta,

acoperită cu mătase colorată, să fluture în vântul mizerabil

să ducă frunzele lovite, putrezite, obosite

în compostul existenţial

depozitat pe toate câmpurile

ca să rodească un pământ mai bun

Te-am observat suflând vântul prin palme

şi palmele tale duceau a rugăciune,

atunci am descoperit că eu

alături de tine

alături de alţii

pot să suflu vântul din faţa mea

să-l deviez, să-l fac din vânt nestăpânit

doar un banal curent de viaţă

să bată în favoarea mea

aşa m-am liniştit

uitând tot ce-am învăţat

în viaţa asta până acum

Pe înserat

e seară şi în liniştea camerei

îmi pornesc gândurile să le purific,

astfel voi avea solitudinea apei

astfel mă voi strecura prin bolta cheilor de vis

căutând dragostea de viaţă

cu recunoştinţa că exist şi sunt iubită

Apa cade cercuri, cercuri,

curcubee venite din minţi colective

mă adorm,

genunchii ghemuiţi în poziţia fetală

denivelaţi de la lovituri cotidiene

au marcat runele neîncrederii în oameni

în mine, freudian nelamentat

De la atâtea căderi şi ridicări

membrana articulaţiilor s-a poleit

luând aurul de pe icoane ortodoxe

în van strigă poetul

glasul lui se pierde în marea mulţime

adunată în grupuri de stradă

cu flămânzenia gloatei de a devora orice

căci orice înseamnă ignoranţă

scăpată de sub control, o apă vie vălurită

murdărită, mirosind a idei devalorizatoare,

Aici trăim, strigând spre distrugerea noastră

în străzi privind Cerul prin guri de canal,

Până când Doamne, Elohim, Adonai

o să iubeşti poetul cu degete normale?

Afară s-a înserat, miroase a văzduh de ploaie,

aştept un curcubeu personal

să-l folosesc hipnotic

coborând în visuri demult uitate

Nouă vieţi

bucuria de a trăi

e un ghiocel sub zăpada uşor topită

din faţa caselor,

mai multe case, mai multe vieţi,

crescute prudent sub zăpadă

Câte cozi are o pisică cu nouă vieţi?

o coadă, o viaţă, sau una eternă

prelungind săritul peste obstacole

în traiectorii săltante pe acoperişuri-cifrate,

învăţând mieunatul e mai uşoară vânătoarea

şi mersul pe frânghie cu uimire

eviţi marcajul de stop şi cazi în alambicul vitalităţii

pisiceşti cu smirnă, tămâie şi feromoni adaptaţi la stres

Reflexul de colţi la venirea unui şoricel

metamorfoza blănii cu zburlire

e secretul spre o nouă viaţă

metamorfoza cameleonică de minte feminină

Prinţul motan din vizuina cu miracole

se pregăteşte mereu de un salt licorn

căutând curajul de-a lungul luminii de felinar

nu daţi drumul la păsări,

să nu creaţi sinucideri,

folosiţi pe cele cu penaje terne şi modeste

neobservabile

ca vântul, ca ploaia, ca pământul

mi-am pus ochelari pentru polarizarea sentimentelor

când o să te găsesc cu ochii gri ridaţi de griji

să nu plâng după un necaz dispărut

să nu fiu tristă că e un fel de toamnă

şi mai ales

cu coada înfoiată

să cad mereu în picioare